Un pacient cu fractură de clavicula a fost operat cu succes printr-o tehnică avansată de anestezie loco-regională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Pacientul, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat la spital după ce a suferit un traumatism. El necesita i intervenție de osteosinteză cu placă și șuruburi. Aceasta este o metodă chirurgicală prin care fragmentele de os sunt realiniate anatomic și fixate rigid cu o placă metalică și prinse în șuruburi. De obicei, această procedură se efectuează sub anestezie general, se arată într-o informare a Spitalului Județean Arad.
În urma consulturilor de specialitate, medicul ortoped împreună cu medicul de anestezie și terapie intensivă au decis că este oportună anestezia de tip bloc de plex brahial cu abord interscalenic și cu bloc de plex cervical superficial. Este vorba despre anestezie loco-regională, care a permis pacientului să fie conștient și cooperant pe toată durata operației.
Avantajele acestui tip de anestezie sunt legate de minimizarea riscurilor asociate anesteziei generale, precum riscurile cardiace, respiratorii sau neurologice.
Efectuarea intervențiilor chirurgicale utilizând această tehnică se decide numai în urma consulturilor de specialitate amănunțite și având în vedere istoricul medical și eventualele patologii preexistente ale pacientului.
Din echipa operatorie au făcut parte: dr. Liviu Iovănescu, medic primar ortopedie; dr. Cristian Nicolescu, medic primar ATI; dr. Băcean Cosmin, medic specialist ATI; dr. Denisa Oprrea, medic rezident ATI; dr. Mustafa Belouchi, medic rezident ortopedie; asist. med Delia Demian; asist. med. Gabriela Baba.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe