Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Weekend cu artă contemporană

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA vineri, 22 octombrie 2021

Două instituţii culturale din București îi invită pe iubitorii de artă să treacă pragul unor expoziţii de artă contemporană, deschise până la finalul acestei luni.

Parcă pentru a mai ușura din presiunea adusă de pandemie încă de la început, artistul vizual Florin Stoiciu, profesor universitar la Facultatea de Arte din Constanţa, a ales să împărtășească publicului trăirile avute în această perioadă. Așa s-a născut expoziţia „Jurnal de pandemie. Transfer digital pe pânză”, găzduită de Sala „Petru Creţia” de la sediul central al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Jurnal de pandemie (3)
Jurnal de pandemie - Florin Stoiciu

Totul a pornit de la nevoia, firească a unui artist, de a-și exterioriza prin desen gândurile și emoţiile. Schiţele făcute pe caiete în perioada stării de urgenţă, unele având și rol didactic în cadrul activităţilor online cu studenţii, au fost acum transpuse pe pânze de diferite dimensiuni, cu ajutorul unei tehnici digitale speciale.

Jurnalul ilustrat

        Intrând în expoziţie descoperim un univers în alb și albastru. Un autentic jurnal ilustrat în care elementele concrete, obiecte înconjurătoare din casă, omniprezentele măști, personalul medical văzut la televizor, sunt puse laolaltă cu o serie de reprezentări pline de simboluri, table de șah, cărţi de joc, ce parcă ne sugerează faptul că uneori suntem doar simpli pioni în jocul vieţii, supuși unei voinţe superioare care ne mută și ne îndepărtează de pe masă după bunul plac.

        În același mod, sunt suprapuse și reprezentări ale unor repere culturale arhicunoscute, precum Gânditorul de la Hamangia ori Don Quijote, alături de care apar semnele clare ale realităţii pe care o trăim. Fiecare schiţă ne îndeamnă la reflecţie și ne reamintește de propriile temeri și emoţii de care am avut parte în ultimul an și jumătate.

Reflecţii și semne de întrebare

        La un alt gen de reflecţie, însă nu mai puţin profundă, ne provoacă și expoziţia artistului ieșean Felix Aftene, „Noi și ele”, deschisă la Muzeul Colecţiilor de Artă. Sub­intitulată „o privire asupra lumii animalelor”, aceasta propune, printr-un demers curatorial diferit, reluarea și reaprecierea unor lucrări mai vechi ale artistului, ce capătă valenţe noi în momentul în care le observăm gândindu-ne la relaţia omului cu regnul animal, la felul cum a evoluat aceasta, și la situaţia speciilor aflate pe cale de dispariţie.

Expo Felix Aftene (2)
Expoziție Felix Aftene

        Deși declară că nu își dorește să susţină un discurs ecologist, Felix Aftene, prin incursiunea făcută în sălile unui muzeu de știinţe naturale, printre animale împăiate în scop didactic ori printre trofee de vânătoare, are meritul de a ne pune pe gânduri și de a ne ridica semne de întrebare referitoare la justificarea anumitor gesturi pe care omul de astăzi, autodeclarat „civilizat”, continuă totuși să le perpetueze.

Etichete: Florin Stoiciu Felix Aftene expozitie muzeul national al literaturii romane muzeul colectiilor de arta

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.