Newsflash
Cultură

Cavalerii profesorului Viorel Lupu

de Demostene ŞOFRON - dec. 22 2023
Cavalerii profesorului Viorel Lupu

La Cluj-Napoca a avut loc, recent, vernisajul expoziției „Parada cavalerilor” , a doctorului Viorel Lupu.

În martie 2023, vernisam o cuprinzătoare și incitantă personală a prof. dr. Viorel Lupu (medic primar Psihiatrie pediatrică), „Artă și lumea psihicului”. Vorbeam atunci de el ca despre un artist postexpresionist. O altă personală, vernisată recent, „Parada  cavalerilor”, îmi oferă prilejul altor abordări și încadrări. 

Doctorul Viorel Lupu este reprezentant al unei arte cu debut la mijlocul anilor ,60, arta psihedelică. Nu trebuie însă uitat că arta psihedelică este urmașa de drept a suprarealismului și expresionismului abstract. Chiar și curatorul și artistul spaniol Vicente Herrero Heca încadra lucrările acestuia în expresionismul abstract, figurativ din punctul meu de vedere.

Pentru profesorul Lupu, pictura este zona de confort, la graniţa dintre curativ și creativ. Discursul vizual propune geometrii aleatorii, culori contrastante, prezenţa cantităţii simbolistice (crucea creștină în toate formele ei; ochii divizaţi de recuzita individuală, elemente de armament). Culorile predominante sunt cele specifice artei psihedelice, roșu și galben, fără a lipsi albastrul, negrul, neonul, rozul, verdele, portocaliul. Toate, într-un echilibru cromatic și compoziţional de apreciat.

În lumea simţurilor

Arta profesorului, doctorului, artistului și omului Viorel Lupu se adresează direct lumii simţurilor. Vocabularul plastic se bazează pe curbe și contracurbe, arabescuri decorative, exuberanţă cromatică, toate puse în slujba cavalerilor, imn închinat unei distinse tipologii sociale. Cavalerii artistului – de Foc, Augustus, hipnotizat, tomnatic, supărat, roșu, luminos, al Nopţii, albăstrui, gânditor – sunt exponenţiali pentru bogăţia intelectuală și artistică.

 Avem compoziţii sofisticate, forme diverse ce aparţin unor culturi de genul tribală (masca), kinetică, brută (avem un Cavaler supărat), suprarealism, un discret art nouveau. Se mai impune atenţiei forma feţei. Mascată sau nu, reprezintă cavalerul. Forma ne duce cu gândul la scut, înfiorător prin desen și culori, menit să păzească și să sperie adversarii. În fine, avem și imaginea oului, ca simbol arhetipal al regenerării și permanenţei vieţii. Unui cavaler îi urmează un altul... Unei personale îi urmează o alta. Îmi doresc să fie la fel de interesantă și incitantă ca temă și abordare plastică.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe