Newsflash
Cultură

Expoziţie de pictură la MȚR: Gheorghe Berindei şi Mirabela Bedereagă

de Florentina Ionescu - mar. 21 2024
Expoziţie de pictură la MȚR: Gheorghe Berindei şi Mirabela Bedereagă

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 28 martie, la ora 18:30, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției de pictură RECUNOȘTINȚĂ, a pictorilor Gheorghe Berindei și Mirabela Bedereagă.

Opera artiștilor și semnificația momentului vor fi prezentate de criticul de artă Luiza Barcan, care este și curatorul expoziției, se arată într-un comunicat de presă. 

Recunoștința are sensul deplin al exprimării gratitudinii față de ceva căruia îi datorăm un lucru semnificativ din existența noastră.

Recunoștința tinerei pictorițe Mirabela Bedereagă se îndreaptă către ceea ce artista identifică a fi cunoscut mai dinainte, către ceva în care se regăsește, către ceea ce e bun, frumos și adevărat, adică spre Tradiție. Artista reușește să exprime un mesaj și, totodată, o invitație către omul contemporan, alienat, pierdut în hățișul unui materialism distrugător. Reapropierea de moștenirea înaintașilor, redescoperirea valorii autentice, al cărei fundament nu poate fi altul decât legătura neîntreruptă cu Dumnezeu, adică acea calitate de natură spirituală pe care o poartă Tradiția, ar putea fi o cale de salvare pentru ființa desacralizată, arată sursa citată. 

Mirabela Bedereagă și-a dorit să expună alături de un regretat artist, reprezentant al curentului neo-ortodox, apărut în deceniile șase-opt ale secolului trecut, ca replică la arta oficială din România. E vorba despre pictorul Gheorghe Berindei (1921-1999). Pictura sa de factură geometrizantă, îmbinând compozițiile figurative, precum peisajele, naturile statice, portretele, cu cele abstracte, reinterpretează motive simbolice, cu conotații spirituale. Dematerializarea obiectelor-simbol înfățișate, anularea volumetriei și austeritatea cromatică din lucrările lui sunt o aluzie la acea lume veșnică, a spiritului pur.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Noua Galerie, până în 14 aprilie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și marțea este închis. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe