Din preistorie până în zilele noastre, piatra i-a servit omului drept unealtă, armă – de apărare, de atac (topoare, cuţite, bombarde), adăpost/locuinţă, mormânt, obiect de podoabă, material de construcţie pentru piramide, ziduri de apărare, drumuri, temple, cetăţi, palate, material de sculptură.

Piatra l-a însoţit dintotdeauna pe om. Peste 99% din istoria omenirii a fost cioplită/înscrisă în piatră. Așa aveam să aflu vizitând expoziţia Piatra în epoca omului, deschisă la Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu
Cesianu, de pe Podul Mogoșoaiei, la sfârșitul acestei primăveri amintind mai curând de Potop.

Dintre exponatele de neratat de aici – un fildeș de mamut, fosilizat/pietrificat, datând de la sfârșitul erei glaciare, Paleoliticul târziu, descoperit în nisipurile lacului Pantelimon; o pictură rupestră inspirată din cele descoperite la Altamira (Spania) sau Lascaux (Franţa), creată de data aceasta de Cristina Vasiliu, pictor conservator; un fragment (reconstituit) din zidul de la Curtea Veche a veacului al XVI-lea; cel mai vechi sit arheologic din lume, integral din piatră, Göbekli Tepe, din Turcia de astăzi; scrierea runică de prin Europa nordică; faimoasa Piatră de la Rosetta, descoperită în 1799, în orășelul de pe Nil, de Napoleon prin ai lui purtători în raniţă ai bastonului de mareșal, piatră de la care a descifrat Champollion alfabetul egiptean și pe care englezii și-au adjudecat-o în 1802 (că așa e la război!) și au dus-o la British Museum.

De observat cu atenţie micile geme însemnate cu nume, blesteme, jurăminte, o fotografie cu fostele mori de apă de pe Dâmboviţa, măcinătoare de timp, o alta reprezentând statuia lui Octavian Imperator din Forul Roman, o Măiastră (știţi a cui!) sau La Pietà din San Pietro, Roma.

Nu ar fi de mirare ca doamnele să adaste mai mult în faţa vitrinei cu cercei, fibule și un pandantiv de toată frumuseţea, iar cele care n-au uitat încă să toarcă să ia aminte la fusaiodele (din piatră, desigur!) care asigurau odinioară buna rotire a fusului…

Repede, până nu ne trezim în Neolitic, atunci când, odată cu scrierea în/pe piatră, omul a abandonat preistoria intrând triumfător, dar nu și foarte pregătit, în istorie…

S-ar putea să ne oprească poate toporul acela cioplit, datând din Paleoliticul timpuriu, dar când vom ajunge la biserica de piatră din Densuș și la mult tăcutele lespezi de pe morminte, să ne întrebăm cine hotărăște care piatră să devină treaptă sau altar pentru-nchinare. Iar de nu vom afla răspuns, să-l întrebăm pe curatorul expoziţiei, arheologul Vasile Opriș, șeful Secţiei de Istorie de la Muzeul Suţu –Muzeul Municipiului București.

Dar cel mai bine, vizitaţi expoziţia care vă așteaptă la Casa Filipescu Cesianu de pe Calea Victoriei.