Printre medicii premiați recent pentru contribuții deosebite în pandemia de COVID s-a aflat și conf. dr. Irina Strâmbu, de la Institutul „Marius Nasta”.
De Ziua Mondială a Sănătății, marcată vineri, 7 aprilie a.c., medicii de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală au fost printre cei premiați.
Astfel, cadrele medicale care au avut contribuţii deosebite în timpul pandemiei de COVID-19 au fost premiate, vineri, 7 aprilie, în cadrul unei ceremonii. Aceasta a fost organizată de Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) şi de Societatea Română de Microbiologie.
Citiți și: Premii pentru cadrele medicale care au avut o contribuție deosebită în pandemie
„Trebuie să vă mulțumesc în numele pneumologilor din România. Pneumologii din România se ocupă în ultimii 10 ani mult mai puțin de tuberculoză care este o stea mai spre apus, dar au dezvoltat pneumologia modernă în România. Ne-am adaptat și noi din mers. Eu personal am fost coordonatorul secției COVID din Institutul Marius Nasta din București, secția a căpătat această onoare de a fi secția COVID”, a declarat conf. dr. Irina Strâmbu, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Institutului „Marius Nasta.”
Despre această secție, conf. dr. Irina Strâmbu a mai spus:
„Secția mea a crescut ca un cozonac de la 30 de paturi, la 80 de paturi, găzduind peste 120 de pacienți în momentele de maxima criză, ceea ce a însemnat pentru toți colegii mei: medici, asistente, infirmiere și trebuie să-i menționez și pe voluntarii studenți, care ne-au ajutat extraordinar de mult, o perioada grea, dar care a însemnat echipă și muncă în echipă și am rămas foarte buni prieteni.”
Imaginile sunt de la ceremonia de premiere a cadrelor medicale pentru contribuții deosebite în timpul pandemiei COVID-19, din 7 aprilie 2023.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe