Chirurgii de la Fundeni dețin o armă în plus în lupta contra-cancerului: chimiohipertermia sau HIPEC. Vorbim azi cu un specialist în domeniu, dr. Leonard David.
Chirurgia oncologică este un domeniu „greu”, în care medici și pacienți duc o luptă cu pronostic variabil. Chirurgii de la Fundeni dețin o armă în plus în această luptă contra-cancerului: chimiohipertermia sau HIPEC, destinată în primul rând carcinomatozelor peritoneale. Vorbim azi cu un specialist în domeniu, dr. Leonard David.
Carte de vizită:
Leonard David este medic primar chirurg la Institutul Clinic de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni, specialist în chirurgie generală, chirurgie oncologică și chirurgie hepatobiliopancreatică, asistent universitar la UMF „Carol Davila” București. A finalizat cursuri de perfecţionare inclusiv în afara ţării: în 2009 a obţinut Diploma universitară europeană (DIU) în cancere hepatobiliopancreatice la Facultatea de Medicină din Paris (prof. René Adam), și tot în Franţa, în 2003, a absolvit stagiul de perfecţionare în chirurgia oncologică (dr. Dominique Elias). Autor și coautor pentru multiple lucrări știinţifice, în timpul liber citește, se implică în activităţi cu fiica sa și cântă la trompetă: „Sunt cel mai bun trompetist dintre chirurgi și cel mai bun chirurg dintre trompetiști. :)”.
Cu ce patologie vă confruntați cel mai des?
În primul rând, cu patologia tumorală, începând de la cancerul colorectal și până la carcinomatozele peritoneale.
Din punct de vedere al complexității lor, există vreo diferență între cazurile venite din Capitală și cele venite din provincie?
În general, cazurile venite din provincie au un grad mai ridicat de dificultate, în care predomină reintervențiile și leziunile tumorale care ridică probleme tehnice speciale (de exemplu, invazii ale mai multor organe sau ale unor vase importante, cazuri aparent nerezecabile, tarele multiple asociate).
Sunteți specialist în HIPEC, chimioterapie intraperitoneală hipertermică. În ce constă această metodă și care sunt indicațiile ei?
HIPEC [chimioterapia hipertermică intraperitoneală, cunoscută și sub numele de chimioterapie hipertermică intraabdominală, n.red.] este o metodă de tratament al carcinomatozelor peritoneale, care asociază citoreducția chirurgicală completă a leziunilor macroscopice – adică rezecții viscerale multiple, respectând principiile radicalității oncologice, limfadenectomii corespunzătoare, electrofulgurații ale nodulilor de carcinomatoză – cu chimioterapia intraperitoneală sau cu chimiohipertermia intraperitoneală, pentru „boala microscopică”. Această a doua componentă a tratamentului înseamnă lavajul cavității peritoneale, după citoreducție, cu lichid ce conține un amestec de citostatice la temperatura normală sau încălzit la 42-43 grade Celsius, într-un timp variabil, de 45-60 minute.
Spuneați că HIPEC este o procedură „dificilă”. Puteți explica?
Intervenția durează foarte mult, consumul emoțional este mare, pentru că, de multe ori, așteptările pacienților și aparținătorilor sunt foarte mari, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele scontate, adică supraviețuirile sunt minore față de ce și-ar dori pacientul, de un an, de 6 luni sau mai puțin – ceea ce contează pentru statistică, dar pentru pacient înseamnă puțin. În plus, pacienții care au nevoie de HIPEC sunt altfel decât restul pacienților.
Există o carte, „Cancerul, împăratul tuturor bolilor”, scrisă de un medic american de origine indiană, Siddharta Mukherjee, în care e prezentată o biografie a cancerului cu toate descoperirile din domeniu, dar cartea nu conține niciun cuvințel despre carcinomatoza peritoneală, ca și cum aceasta nu ar exista, deși ea este un fel de ultimă stație a cancerului. Totuși, pentru ultimii 15-20 de ani, rezultatele obținute în tratamentul carcinomatozei peritoneale sunt foarte bune, ținând cont că era considerată o boală care nu mai avea nicio șansă terapeutică. Acum, în cazurile atent selecționate, se obțin lucruri formidabile.
Există un protocol în acest sens?
Da, este un protocol destul de clar. Există însă carcinomatoze care nu au nicio indicație chirurgicală, unele beneficiază doar de chimioterapie sistemică, altele – doar de un tratament paliativ, cu o supraviețuire de doar 1-3 luni. Sunt foarte mulți pacienți trimiși din provincie cu carcinomatoze foarte avansate, cărora nici noi nu mai avem ce să le facem, în afară de un tratament paliativ. Însă un gest paliativ s-ar putea face și în provincie, și atunci nu s-ar mai consuma inutil timp și speranțe.
Care este ponderea intervențiilor care au nevoie de HIPEC în activitatea dv.?
În medie, facem 1-2 astfel de intervenții pe săptămână. Noi am încercat să extindem indicațiile terapiei intraperitoneale și ale hipertermiei intraperitoneale – este un aspect mai de avangardă, să-i spun așa, în sensul chimiohipertermiei „profilactice”. De exemplu: dacă descoperim intraoperator, în cazul unui cancer digestiv, lichid de ascită care la examenul histopatologic se dovedește a conține celule tumorale, noi facem profilactic HIPEC. Sau, în cazul unor tumori mari, care se efracționează în timpul manipulărilor intraoperatorii, din nou, facem HIPEC.
Intervenția depinde și de un aparat.
Da. Sunt situații în care aparatul nu e disponibil, și atunci facem doar chimioterapie intraperitoneală, dar și aceasta este importantă. Părintele metodei, Paul Sugarbaker, atunci când a fost invitat de prof. dr. Irinel Popescu la Societatea Română de Chirurgie, acum 10-12 ani, a fost întrebat din public „Bun, metoda este foarte îndrăzneață, dar de unde facem rost de aparat?”. A răspuns că „într-adevăr, deocamdată aparatul este greu de procurat, dar nu vă limitați la puterea aparatului, pentru că hipertermia are doar 20% efect tumoricid, restul de 80% este datorat chimioterapiei în sine, deci ar trebui folosit și lavajul citostatic singular”.
Care ar fi cele mai mari provocări în activitatea dv., dincolo de partea medicală a cazurilor?
Sunt mai multe, dar aș menționa aici partea strict interumană, modul în care comunici cu pacientul și cu aparținătorii, cum le transmiți vestea unui diagnostic grav, cum le spui că operația a reușit sau nu, din cauza situației particulare intraoperatorii, nu pentru că a greșit cineva. Mai ales că acum backgroundul mediatic este, cum să spun, unul de prigoană împotriva medicilor. Vedeți că pentru orice gest poți fi dat în judecată. Și cred că mulți dintre chirurgi au și o teamă vizavi de aceste situații, ar face lucruri mult mai îndrăznețe, dar... Mai ales că sunt mulți pacienți care vin din provincie, pentru că Fundeni-ul a fost mereu un fel de punct terminus pentru multe cazuri. Cred că unii chirurgii ar face intervenții mai mari, dar le este teamă din acest motiv.
Ca aparținător, eu v-am perceput ca un foarte bun comunicator. Ați învățat comunicarea în activitatea de zi cu zi sau ați făcut un training?
Cred ca în ceea ce privește comunicarea trebuie să respecți niște reguli similare cu cele ale bunului simț, pe care îl ai sau nu, asta e părerea mea. Am și citit tot felul de cărți de psihanaliză, de psihologie aplicată, dar numai pentru că mi-a făcut plăcere. În schimb, am învățat și învăț în continuare chirurgia, în special din cărțile de specialitate, și le spun asta tuturor celor care lucrează cu mine: chirurgia este mult mai teoretică decât practică. Există imaginea asta falsă a chirurgului care este un măcelar care taie. Însă, dimpotrivă, chirurgia este cea mai teoretică disciplină, trebuie să citești și să pregătești intervenția, să revezi timpii operatori, anatomia și nu numai.
Ce înseamnă „Master of Fine arts and sound poet”, titulatura pe care v-ați atribuit-o pe LinkedIn?
Îmi place foarte mult să mă joc, stuctura mea este una ludică, și mereu am încercat să aplic acest lucru și pe partea pedagogică. Rezidențiatul meu a fost destul de dur, am avut mari profesori, modele, am prins partea aceea a chirurgiei care a fost strictă și dură. Și de fiecare dată când credeam că mi se face o nedreptate, mă gândeam că dacă voi ajunge vreodată să am vreun rezident cu care să lucrez, nu voi face așa, ci dimpotrivă. Și de aici, aceste jocuri. Iar „sound poet” vine de la un gen de artă contemporană pe care mi-ar fi plăcut să o abordez, eu am făcut și o parte din școala de muzică, am un background de artist, să zic așa.
Ar fi un mesaj pe care ați dori să îl transmiteți medicilor care ne citesc?
Foarte puțină lume știe că la Fundeni se face si chimiohipertermie. Și nu sunt singurul care se ocupă cu așa ceva aici, suntem mai mulți colegi. Chiar recent m-a sunat cineva cu un caz, care era depășit, din păcate, și-mi cerea o părere, pentru că se gândea să plece la Brașov, unde se face HIPEC în sistem privat, la Spitalul „Sf. Constantin”, sau la Cluj-Napoca, unde se face în sistemul public. Și acea persoană nu știa că se face și la Fundeni. Acesta ar fi mesajul, să apeleze la noi.
Ați participat și la misiunile de transplant cu transport par avion/par elicopter, mai participați?
Doar dacă este o nevoie stringentă. Acum, s-au format alte echipe, am participat și eu la formarea lor. Am făcut chirurgie de transplant, dar între timp m-am concentrat asupra chirurgiei oncologice. Transplantul este și mai obositor decât chirurgia oncologică, trebuie să fii la orice moment disponibil și pregătit.
V-ați gândit să plecați din țară?
Da, m-am gândit. Dar pe de o parte, am o vârstă, iar pe de altă parte, acolo ar trebui să o iau de la zero și nu cred că aș face intervențiile pe care le fac aici, ar fi ca și cum aș trece de la un Boeing la o trotinetă. Și, aș vrea să primeze profesia, să primeze textul, și nu contextul.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe