O carte (ar merita statut de tratat) îndelung așteptată poate fi în sfârșit accesată și parcursă cu disponibilitatea entuziastă a novicelui – Comunicarea pentru sănătate în societatea digitală. Teorii, cercetări și aplicații (Editura Comunicare.ro, București, 2025).

Autorii sunt tineri și foarte tineri cercetători, specialiști în științele comunicării, iar unul în științe medicale. Sunt cadre didactice la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (Școala Națională de Științe Politice și Administrative), coordonați de conf. univ. dr. Alina Duduciuc. Toți au experiență atât în comunicarea aplicată, cât și în cercetare. În fapt, cartea este un produs al acestui grup de cercetători care contribuie esențial la cristalizarea domeniului comunicare în sănătate în România.

Așa cum știm, în sistemele din țările cu tradiție academică și democratică, domeniul comunicării (deși unul foarte tânăr – născut abia după Cel De-al Doilea Război Mondial) este deja definitoriu pentru formarea de specialitate, inclusiv în domeniul medical.

În România, domeniul științelor comunicării în sectorul sănătății este emergent, dar cu multe motive de optimism. Apar din ce în ce mai multe nuclee de specialiști universitari care au întrevăzut necesitatea dezvoltării comunicării și în această direcție. Mă gândesc la centrul universitar de la Iași unde a și apărut primul manual de comunicare medic-pacient, dar și la Cluj, unde, de asemenea, cercetarea în această direcție a devenit un filon destul de viguros.

În profunzimile domeniului

Lucrarea pe care o avem acum la dispoziție este un rezultat de etapă esențial în acest parcurs evolutiv. Cele mai multe (poate chiar toate) titluri editoriale au mers pe rezolvarea unor nevoi imediate de comunicare, de tipul „Cum să?” (How to do it?), au prezentat modele de comunicare, tipuri de protocoale de comunicare.

Autorii forează în profunzimile bibliografice ale domeniului, în așa fel încât primim descrise, explicate conceptele, principiile, noțiunile fundamentale ale comunicării în domeniul sănătății. În acest sens, sunt absolut impresionante tablourile bibliografice care susțin fiecare capitol al cărții. De aceea poate nu ar fi prea mult spus dacă am vedea în acest tratat certificatul de naștere al subdomeniului comunicare în sănătate în România.

Pe fondul unei conștientizări din ce în ce mai extinse a necesității formării abilităților de comunicare pentru profesioniștii din domeniul sănătății, tratatul reușește o excelentă și necesară cartografiere epistemologică a domeniului, remarcabilă prin acuratețe.

Abordarea enciclopedică se observă încă din prefața scrisă de coordonatoare, atunci când expune principalele provocări sociale și terminologice. Avem, așadar, sistemul de sănătate, avem lumea media. Facem diferență între comunicarea în/pentru sănătate și comunicarea medicală, și mai avem o tangentă (un obiectiv?): „sănătatea informațională” (p. 10).

Totul despre comunicare

Cartea are nu mai puțin de zece capitole și abordează substanțial toate aspectele care țin de comunicare în domeniul sănătății, pornind de la limpezirea terminologică, trecând la teorii și modele utile în campaniile de promovare a sănătății, apoi la sensibila problemă a dezinformării și la tehnici de demontare a dezinformării și ajungând la acceptarea și includerea rețelelor sociale în ecosistemul comunicării în sănătate – în loc de negare și respingere –  și la gamificare. Acest concept poate fi folosit ca un instrument prețios în prevenție, dar și in medicina stilului de viață – un alt capitol care vine cu explicații și clarificări de extrem de utile.

Cu multă bucurie am parcurs capitolul scris de Monica Bahnă și dedicat narațiunii medicale. L-am primit ca pe o excelentă demonstrație a realității aforismului profesional: „Nu tratăm boli, tratăm oameni”. Acceptarea și adoptarea storytelling-ului poate economisi mult timp, dar și mai multă energie spirituală.

Povestea nu înseamnă fabulație, ci este dovada că exemplul bate statistica. Bineînțeles, un capitol consistent, ultimul (dispus astfel într-o logică narativă perfectă), este dedicat comunicării medic – pacient și are în centru protocolul Calgary-Cambridge. Dar câștigul major pe care-l aduce capitolul este tocmai această viziune integrativă asupra relației medic-pacient.

Analiza unor teme care au produs neliniște

Recunoaștem în cuprins multe dintre temele care au apărut în spațiul public și au produs multă neliniște. Le regăsim aici analizate cu instrumentele cele mai rafinate ale cercetării academice: frică, informare, educare, politizare, comportamente, convingeri, credințe. Iată, de exemplu, tot într-un capitol semnat de Alina Duduciuc, o observație pertinentă despre frică.

Cercetătoarea merge pe urmele lui K. Witte (1992, pp. 339-345), când descrie modelul răspunsului paralel la comunicarea riscului și face următoarea adnotare, demnă de reținut pentru orice campanie dedicată comunicării cu publicul larg (deși observația îmi pare general valabilă): „Când indivizii se concentrează pe controlul fricii apar răspunsuri precum negarea, evitarea defensivă sau reactanța, precum și lipsa angajării în comportamente de reducere a riscurilor pentru sănătate (p.63). Cu alte cuvinte, nu ne mai temem de boală, cât ne temem de frică.

Lucrarea abundă în astfel de idei utile oricărui comunicator (medic sau specialist in comunicare). Se pot elimina multe așteptări iluzorii, dar putem primi și multe unelte pentru a obține cheia unei comunicări de succes: înțelegerea, i.e. decodarea cât mai aproape de starea inițială a mesajului.

Singurul mare neajuns al cărții, trebuie să spun, este publicarea ei doar în format e-book, cel puțin până la momentul acestei analize. Dar, indiferent de format, cartea este de studiat cu încredere, dar și cu mult entuziasm, pentru că tema comunicării în sănătate câștigă mult în substanță.