JARDIANCE® este PRIMUL și SINGURUL tratament care a dovedit clinic reducerea riscului pentru deces CV sau SIC atât la pacienții cu ICFEr, cât și la cei cu ICFEp*1-3. (P)
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Fameccanica Data de către Angelini Holding.
Până la jumătate dintre vârstnicii cu diabet de tip 2 au neuropatie semnificativă, iar jumătate dintre ei s-ar putea să nu-și dea seama de acest lucru, deoarece nu au simptome, spune profesorul Andrew Boulton, de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie. (P)
Grupul de companii Zentiva in Romania, lider al pieței de generice din România (în volume și în valoare), marchează 60 de ani în producția de medicamente în România. (P)
Datele recente despre indexul salarial arată că aproape un sfert dintre angajații din industria farmaceutică sunt plătiți cu peste 4.000 de lei pe lună.
Din februarie a.c., pacienții cu astm și medicii pneumologi din România au la dispoziție o nouă terapie biologică pentru tratamentul astmului sever – dupilumab, cu denumirea comercială Dupixent, dezvoltat de Sanofi în colaborare cu Regeneron. (P)
Compania biofarmaceutică Takeda, cu sediul central în Japonia, a împlinit anul acesta 241 de ani de activitate.
Numeroase companii sunt interesate să ofere asistență terapeutică angajaților, aspect care a dus la crearea unui nou tip de program, oferit de un furnizor de abonamente medicale de la noi din țară.
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează preluarea Laurus Medical SRL de către ABC Medicover Holdings B.V.
Piața produselor alimentare pentru sugari și copii de vârstă mică este în creștere și se îmbogățește cu noi categorii, anunță specialiștii Nestlé România.
Consensul experților internaționali în domeniu se adresează medicilor de diferite specialități, inclusiv medicilor de familie. Despre acest subiect ne vorbește prof. dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică, UMF „Carol Davila“, București. (P)
Comunicat de presă: Pentru a aborda această complicație a diabetului zaharat, încă subdiagnosticată și tratată inadecvat, un grup de experţi a elaborat Consensul Internațional ce conţine recomandări pentru screeningul, diagnosticul şi managementul polineuropatiei diabetice senzitivo-motorii în practica clinică.
Raportul rezultat în urma conferinţei internaţionale de consens îşi propune să ofere recomandări cuprinzătoare şi algoritmi adecvaţi pentru screeningul, diagnosticarea şi tratamentul neuropatiei diabetice senzitivo-motorii în practica clinică. (P)
Rețeaua națională de clinici de excelență în imagistică medicală și radiologie Medima Health a deschis o clinică în Buzău, în urma unei investiții în valoare de 1,5 milioane de euro.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a prezentat o informare transmisă de Agenția Europeană pentru Medicamente profesioniștilor din domeniul Sănătății.
Grupul Zentiva marchează 60 de ani în producția de medicamente în România și raportează o cifră de afaceri de 203 milioane de euro în 2021, care îl plasează în topul producției de medicamente.
O companie farmaceutică anunță rambursarea terapiei cu medicamentul combinat conținânt ivacaftor / tezacaftor / elexacaftor pentru pacienții eligibili din România care suferă de fibroză chistică.
Începând cu luna februarie, Dupixent® (substanță activă dupilumab) este 100% compensat și disponibil, pe bază de prescripție medicală.
Companiile membre EFPIA se angajează să acționeze, pentru ca pacienții europeni să aibă acces mai rapid şi mai echitabil la medicamente, cu scăderea timpilor de așteptare pentru moleculele novatoare.
Fabricile Zentiva din România au produs peste 162 milioane cutii de medicamente în 2021, în creştere cu 13%.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe