Specialiștii au analizat ţesutul adipos intermuscular (IMAT, intermuscular adipose tissue), în cadrul  unui studiu publicat în Journal of the American Geriatrics Society. Cercetarea a fost realizată pe 1.634 de adulţi, dintre care 48% femei.

         Ţesutul a fost evaluat cu ajutorul tomografiei computerizate, la începutul perioadei de monitorizare și în al șaselea an, iar cogniţia – cu ajutorul testului MMSE, de evaluare minimă a stării mentale (în anii 1, 3, 5, 8 și 10 de urmărire). Pentru a evalua influenţa altor caracteristici privind mușchii sau adipozitatea, specialiștii au ţinut cont de modificările privind forţa și dimensiunea mușchilor, de greutatea corporală, grăsimea abdominală – subcutanată și viscerală – și de adipozitatea corporală totală. Rezultatele au arătat că o creștere a IMAT între anii 1 și 6 s-a asociat semnificativ cu scăderea MMSE.

Grăsimea ectopică, risc de boli cardiovasculare

Depunerea de grăsime în jurul și în interiorul ţesuturilor nonadipoase, precum mușchii scheletici, poartă numele de „grăsime ectopică” și reprezintă un factor de risc pentru boli cardiovasculare independent de adipozitate. IMAT, ce reprezintă în mod normal mai puţin de 5% din grăsimea coapsei, se asociază cu ateroscleroză subclinică, rezistenţă la insulină și sindrom metabolic. La persoanele cu obezitate abdominală, însă, rolul acestuia în producerea sindromului metabolic este mai mic decât al 
ţesutului adipos visceral.

Un alt studiu descoperise o asociere semnificativă între volumul grăsimii intramusculare, nu și intermusculare, și riscul de insuficienţă cardiacă. Cercetătorii aminteau în acest context că mușchii scheletici joacă și un rol endocrin important, în afară de cel de generator de forţă mecanică. Atât ţesutul adipos intramuscular, cât și cel intermuscular pot fi influenţate de aportul alimentar. Formarea lor este favorizată de consumul de acizi grași saturaţi. De asemenea, pentru reducerea IMAT a fost demonstrat un rol benefic al combinaţiei între activitatea fizică aerobică și cea de rezistenţă. Însă la persoanele vârstnice fragile sau la cele cu boli în stadii avansate, aceste activităţi fizice au avut un efect contrar asupra grăsimii intermusculare, de creștere în volum.