Peste 60 milioane euro vor fi investite pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și formarea a peste 15.000 de profesioniști, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Antibiotice Iași a lansat recent AntibioticeSkills, un proiect prin care 251 de studenți din Regiunea Nord-Est vor învăța în mediul real de lucru, alături de profesioniști din industria farmaceutică.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca a fost recent la Paris, la lansarea unei inițiative extrem de interesante.
Oana Clara Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, a fost desemnată recent reprezentant al Administrației Prezidențiale în Colegiul director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Modificări legislative recente au deschis calea către extinderea vaccinării și, implicit, creșterea acoperirii vaccinale. Cu toate acestea, acoperirea vaccinală continuă să fie suboptimală.
Carcinomatoza peritoneală, o complicație gravă a tumorilor maligne abdominale, poate fi acum tratată utilizând procedee îndrăznețe, care măresc șansele de supraviețuire ale pacientului.
Dacă sunteți din Cluj și aveți nevoie de ajutor pentru examene, articole științifice sau lucrarea de licență, trebuie să știți că UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca oferă un curs gratuit.
O expoziție temporară va avea loc la București, în contextul Zilei Naționale a Turismului din Albania.
Diabetul asociat malnutriției, o formă diferită de diabetul de tip 1 și de diabetul de tip 2, a fost recunoscut acum în mod oficial. Boala a fost botezată „diabet de tip 5”.
O sesiune de informare și recrutare pentru studenții și rezidenții din cadrul UMF Iași va fi organizată la începutul lunii mai de Administrația Națională a Penitenciarelor.
O intervenție complexă a fost realizată recent, în echipă, pentru tratarea unei afecțiuni biliare severe la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Pacienta este în vârstă de 71 de ani și avea o formațiune tumorală.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București vine cu vești bune pentru viitorii candidați la admitere la această instituție de învățământ.
România a realizat progrese în genetică și medicină personalizată, însă mai este mult până ce pacienții vor beneficia de medicina genomică. Țările UE au început să implementeze politici și infrastructuri care să sprijine domeniul.
110 liceeni și 25 de profesori din șase licee bucureștene au finalizat patru luni de formare în cadrul programului „KIT – Keep In Touch”.
Rezultatele unui studiu recent arată că doar 47% dintre români se informează despre alimentația sănătoasă de la medici sau specialiști în nutriție, în timp ce unul din cinci respondenți se bazează pe rețelele sociale
Serviciile de sănătate oferite pacienților trebuie să fie de calitate, iar aceștia trebuie să fie în siguranță pe parcursul acordării acestora. Ce înseamnă calitatea serviciilor medicale spitalicești?
Aproximativ 80 de persoane, pacienți și angajați ai Spitalului CFR Pașcani, au fost evacuați după izbucnirea unui incendiu la un cabinet individual situat în incinta unității sanitare.
La București a fost lansată campania #GetScreenedEU, cu scopul de a-i încuraja pe oameni să efectueze un control preventiv pentru a-și identifica riscul de cancer.
Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre semnificațiile grătarului pentru români, în preajma sărbătorii de 1 Mai, Ziua Muncii.
Medicii francezi au protestat luni și marți împotriva reformelor referitoare la „deșertificarea sistemului medical”, reforme despre care spun că le amenință independența.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe