Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Zeci de decese ale unor cetățeni americani, după ce au apelat la chirurgie estetică în Rep. Dominicană

de Florentina Ionescu - feb. 8 2024
Zeci de decese ale unor cetățeni americani, după ce au apelat la chirurgie estetică în Rep. Dominicană

93 de persoane din SUA au decedat după ce au apelat la intervenții chirurgicale în scop estetic, în Republica Dominicană, din anul 2009 până în 2022, a scos la iveală un raport.

Potrivit oficialilor din domeniul sănătății, 93 de americani au murit după intervenții chirurgicale în scop cosmetic în Republica Dominicană, încă din 2009 încoace. Dar multe dintre decesele recente implică o procedură numită „Brazilian butt lift”, de mărire a feselor, scrie Associated Press. 

Operația aceasta de mărire a feselor a câștigat tot mai multă popularitate în ultimii ani și a dus la decese și în alte țări, inclusiv în Statele Unite ale Americii, arată sursa menționată. Un raport dat publicității în 25 ianuarie a.c. de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - sau CDC), o agenție guvernamentală din SUA, nu poate spune cât de comune sunt aceste decese ori dacă decesele cauzate de astfel de intervenții la fese sunt mai dese în Republica Dominicană. 

Raportul sugerează și pașii pe care adepții turismului medical ar trebui să îi ia în considerare înaitne de a călători pentru a se supune unei intervenții chirurgicale – în scop estetic sau nu. 

„Informați-vă cu privire la cine vă face intervenția chirurgicală, despre calificările persoanei care face operația și dacă instituția sau clinica este capabilă sau nu să efectueze intervenția ori dacă este capabilă să vă ofere îngrijirea adecvată post-operator – care este o etapă crucială”, a spus dr. Matthew Hudson, autorul principal al studiului. 

Ce presupune operația de mărire a feselor sau „Brazilian butt lift”? Intervenția presupune injectarea grăsimii în țesuturi. Raportul a inclus și detalii despre aproape 20 de decese, iar majoritatea dintre acestea au fost rezultatul faptului că unele cheaguri de sânge ori cheaguri formate din grăsime au ajuns în plămânii pacienților ori în fluxul sangvin. 

Complicațiile de pe urma chirurgiei estetice nu se rezumă doar la cele petrecute în Republica Dominicană. Au existat rapoarte despre decese după intervenții chirurgicale în scop estetică ce au avut loc și în SUA, poate cel mai adesea în statul Florida. 

Ce oferă medicii din Republica Dominicană 

Această țară este cunoscută ca fiind un loc extrem de bun pentru a vă petrece vacanțele, iar unii medici din Dominicană chiar își fac reclamă în Statele Unite ale Americii, oferind implanturi mamare, liposucții și alte operații la prețuri cât mai mici. După ce s-a observat o creșteere a deceselor cetățenilor americani în anii 2019 și 2020, Ambasada USA din Republica Dominicană a contactat CDC, care a investigat apoi cazurile împreună cu Ministerul Sănătății din Republica Dominicană. 

Oficialii au înregistrat 93 de decese asociate intervențiilor chirurgicale estetice ale cetățenilor americani în Republica Dominicană din anul 2009 până în 2022, adică o medie de aproape șapte decese pe an. Toți pacienții, cu excepția unuia, erua femei. Mai mult de jumătate dintre decese au avut loc din 2019 încoace, ceea ce coincide cu creșterea popularității intervenției chirurgicale de mărire a feselor (așa-numitele Brazilian butt lifts). În SUA, aproape 29.000 dintre aceste proceduri au fost efectuate în anul 2022, potrivit Societății Americane de Chirurgie Plastică (American Society of Plastic Surgeons). 


Notă autor:

Sursa foto: https://www.shutterstock.com/image-photo/woman-attractive-fit-body-butt-base-1462068683

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe