Săptămâna aceasta a avut loc al doilea episod dintr-o serie de întâlniri live, online, organizate de Viaţa Medicală și MedicHub, în parteneriat cu Enayati Medical City, în folosul pacienţilor.
Specialiștii care au dezbătut marţi, 12 iulie, subiectul „Boala hemoroidală – cauze, terapie, pericole ascunse” au fost șef. lucr. dr. Sorin Sorlea, medic primar Chirurgie generală, cu competenţă în Proctologie, asist. univ. dr. Marius Ilie Ciorba, medic primar Gastroenterologie, Mirela Pribac Cingolani, nutriţionist-dietetician, și șef lucrări dr. Remus Sebastian Șipoș, vicepreședinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei și moderator al webinarului.
Factorii de risc și cauzele bolii hemoroidale, în discuție live cu specialiștii
Boala hemoroidală este o afecţiune vasculară cu localizare la nivelul porţiunii terminale a tubului digestiv, respectiv în canalul anal, după cum a explicat chirurgul Sorin Sorlea. Etiologia bolii are o componentă genetică, ereditară, la care contribuie o serie de factori predispozanţi și factori
favorizanţi.
„Cauza principală știm că o reprezintă, de fapt, o tulburare a colagenului care e conţinut în peretele vascular. Astfel, apare o dilataţie a venelor la nivelul pereţilor hemoroidali. Sigur, canalul anal nu e un simplu tub care servește evacuării. Acolo există o serie de structuri vasculare și conjunctive, care fac ca evacuarea bolului fecal să fie realizată mai ușor sau mai greu, în funcţie și de anatomia canalului anal”, a explicat șef. lucr. dr. Sorin Sorlea.
Despre factorii de risc care favorizează instalarea bolii hemoroidale a vorbit pe larg dr. Marius Ciorba, gastroenterolog, menţionând că medicii trebuie să convingă pacientul de necesitatea modificării stilului de viaţă pentru a putea preveni neplăcerile cauzate de boală: „Trebuie să identificăm acești factori de risc care, în ciuda tratamentelor medicale – pentru că putem rezolva problema, pe moment –, vor face ca boala să revină, să recidiveze dacă nu sunt îndepărtaţi”. Acești factori favorizanţi sunt multipli, cel mai frecvent incriminaţi fiind șezutul prelungit pe scaun, sedentarismul, obezitatea, constipaţia cronică.
Medicul a enumerat câteva semne și simptome care ar trebui să trimită pacientul la specialist: durere perianală; durere la momentul defecaţiei; mâncărimi în zona perineală; prezenţa sângelui – principalul argument care aduce, până la urmă, pacientul la medic, afirmă gastroenterologul; „sângele apare fie în momentul scaunului, fie picură în vasul de
toaletă, fie observă urme de sânge pe hârtia igienică”.
Pentru a forma un bol fecal sănătos, este important ca pacienţii să consume apă și fibre de calitate, a atras atenţia Mirela Pribac Cingolani, nutriţionist-dietetician.
Aceasta a enumerat în cadrul WebMed tipurile de fibre care ajută pacienţii să-și regleze foarte bine tranzitul intestinal. Astfel, fibrele solubile în special, precum beta-glucanul, au această calitate.
Consumând fibre din ovăz, orz, grâu, sorg, secară, porumb – deci tot ceea ce conţine o cantitate de beta-glucani – totul se va mișca mai bine prin tractul digestiv al pacientului, a completat Mirela Pribac Cingolani.
Potrivit acesteia, ghidurile internaţionale recomandă aproximativ 25 de grame de fibre, în cazul femeilor, și de 38 de grame, în cazul bărbaţilor: „Este important ca aceste fibre să fie imaginate ca un suport pentru a forma acel bol fecal sănătos care să nu stagneze și să nu
îngreuneze chiar și o boală hemoroidală existentă”.
În plus, este importantă și o abordare nutriţională dietetică corectă și, mai ales, personalizată, întrucât trebuie să se ţină cont de natura hemoroizilor, de stadiul în care sunt aceștia descoperiţi și de cât de îngreunat este tranzitul pacientului ce vine la cabinetul
nutriţionistului-dietetician.
Citiți și: Investiţi în alegeri alimentare sănătoase!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe