Când s-a anunţat la știri tragedia, cei de la Clubul Câinilor Utilitari au știut că vor pleca în misiune împreună cu companionii lor patrupezi. Și că echipajele canine vor pune în practică ceea ce învaţă de ani: să caute și să salveze vieţi.
La 6 februarie, când s-a anunţat la știri tragedia, cei de la Clubul Câinilor Utilitari au știut că unii dintre membrii asociaţiei vor pleca în misiune împreună cu companionii lor patrupezi. Și că echipajele canine vor pune în practică ceea ce învaţă de ani: să caute și să salveze vieţi.
Romică Daniel Chinţoi este unul dintre membrii experimentaţi ai Clubului Câinilor Utilitari București. În 2019, împreună cu labradorul Billy și alături de colegul Vlad Popescu, a fost voluntar în misiunea DSU de căutare a victimelor cutremurului din Albania.
În Turcia, amploarea distrugerilor și numărul mare al celor afectaţi de seism l-au marcat profund. La întoarcerea acasă din misiunea RO-USAR 01, Romică mărturisește că a avut un singur gând. De fapt, două. Mai întâi, să-și îmbrăţișeze familia și să guste o felie din tortul aniversar al Mirunei, fetiţa lui de 1 an. Apoi, să facă rost repede de niște platbandă, ca să fixeze mobila de pereţi.
La cele două misiuni RO-USAR din februarie au participat, pe lângă tandemurile om-câine de la IGSU, mai multe echipaje canine ale asociaţiilor de profil din ţară. De la Clubul Câinilor Utilitari au plecat mai întâi Romică Daniel Chinţoi cu patrupeda Zura și Mihai Negoiţă cu al său labrador retriever Akim.
Dintr-a doua misiune au făcut parte Eugen Voicu și Kaly (Clubul Câinilor Utilitari), Oana Ciora cu Dino și Rareș Urs cu Max (de la Câini de Salvare Transilvania – asociaţia-pionier în acest domeniu), precum și Cristian Brecica și căţelușa Vreni (de la Câinii SAR Gugulania Caransebeș). Voluntarii sunt oameni obișnuiţi, cu meserii diverse, gata să lase totul ca să ajute. Iar căţeii... „Căţeii și-au făcut treaba, cu hărnicie și curaj, au identificat zone, au eliminat zone care nu erau de interes, au fost acolo când militarii se străduiau să găsească cât mai repede eventuali supravieţuitori”, spune Romică Daniel Chinţoi.
Căutarea pe teren se face conform unor reguli în care se intervine și cu câini, și cu echipament specific – senzori acustici, camere telescopice. Câinii latră când găsesc o victimă sau dau anumite semnale, restrângând aria de căutare. „Deci, sunt o unealtă care îi ajută pe salvatori să-și îndeplinească sarcinile mai bine”, conchide Romică Chinţoi.
În situaţii extreme, echipele canine sunt decisive. Nasul câinelui e o unealtă mai bună decât camerele cu termoviziune, decât mijloacele audio. E cea mai bună unealtă pe care o avem pentru detectarea unei persoane prinse sub dărâmături. (Vlad Popescu, Clubul Câinilor Utilitari)
„În dărâmătură” s-a lucrat în schimburi de câte zece ore, în primele zile. A fost greu, magazinele, benzinăriile erau distruse sau închise, nu exista autobuz care să-i ducă pe români din parcarea de angro în care campaseră la locurile în care li se cerea să acţioneze, nu era apă, nu existau translatori. Apoi, voluntarii turci, unii veniţi de la sute de kilometri distanţă, și-au oferit ajutorul competent ori de câte ori a fost nevoie. Romică Chinţoi și Mihai Negoiţă, laolaltă cu patrupezii lor, au lucrat în aceeași formaţie, iar cu ceilalţi voluntari români, repartizaţi în alte zone, s-au întâlnit o singură dată, la dușuri. Pentru Romică și Mihai a fost prima baie după aproape o săptămână de trudă.
Dintre victimele extrase de sub straturile de moloz, mult prea multe erau fără de suflare. „Dar am găsit și supravieţuitori, pentru care colegii au muncit zeci de ore. Îmi amintesc că tocmai scoteau un copil de 16 ani și a venit o replică a cutremurului. Toată lumea a evacuat dărâmătura și, când ne-am întors, am constatat că acel copil fusese îngropat și mai adânc. Colegii au fost nevoiţi să sape iară, să găsească alte puncte de acces.”
Romică a fost martor la scene impresionante. „Noi am încercat să ne închidem un pic pe partea emoţională. Dar când vezi că vin mama, soţia, fiica la locul unde casa era odată în picioare, când realizează că-n păturile de la marginea drumului sunt rudele lor... Da, asta te afectează.” Dincolo de toate, l-a mișcat faptul că, în situaţii de criză, oamenii se mobilizează. „Colegii noștri militari sunt niște oameni foarte harnici și dedicaţi, fac o treabă minunată. Localnicii ne-au mulţumit pentru asta și-n engleză, și-n turcă, i-au mângâiat pe câini – mici momente de recunoștinţă în toată nebunia de-acolo.”
Pentru Mihai Negoiţă și patrupedul său Akim, misiunea a fost un prilej de învăţătură: „Am văzut exact care e diferenţa dintre un antrenament și o situaţie reală. Și m-am întors acasă cu detalii tehnice, cu idei de a ne îmbunătăţi antrenamentele și echipamentul”. Un exemplu: în dotarea, deja impresionantă, a salvatorului ar putea figura și soluţii speciale pentru sterilizare, dat fiind că oamenii și căţeii se mișcă permanent prin zone care pot deveni focare de infecţie.
Chiar dacă l-au impresionat scenele de la faţa locului, Mihai Negoiţă e mulţumit că antrenamentul echipajelor om-câine a fost bun și că a dat rezultate. Mihai face parte din Clubul Câinilor Utilitari de 11 ani. „Intri în horă și ești nevoit să joci”, spune el, mai în glumă, mai în serios. „I-am luat câine uneia dintre fetele mele, dar de educaţia lui m-am ocupat eu, și de acolo lucrurile au evoluat firesc. Am consolidat relaţiile cu membrii clubului, ne-am perfecţionat împreună. Și facem lucrul ăsta în paralel cu viaţa noastră de zi cu zi.”
Ce avem noi, românii, de învăţat din ceea ce s-a întâmplat în Turcia? „În primul rând, o pregătire mai bună”, subliniază el.
Un câine poate să plece într-o misiune de salvare numai după ce se antrenează doi ani, de trei ori pe săptămână. Scopul e o mai bună coordonare și adaptabilitate. „E ca și cum v-aș ruga să recitaţi o poezie, «Căţeluș cu părul creţ». Simplu, nu? Dar dacă v-aș ruga să urlaţi poezia în timp ce faceţi flotări? Atunci, sarcina devine mai grea. Și poate fi și mai grea în zeci și sute de alte scenarii. Pentru a obţine din partea câinelui concentrarea și dedicaţia, e nevoie de timp”, explică Vlad Popescu.
După perioada de antrenamente, patrupedul dă examen. Există atestarea militară, care se face la Centrul Chinologic de la Sibiu, prin MAI, și în paralel există atestări civile, care se fac conform Federaţiei Chinologice Internaţionale, respectiv International Rescue Organization (IRO). Însă acestea din urmă arată doar care sunt capacităţile tehnice și de performanţă ale unui câine. „Ca să meargă în misiune, patrupedul are nevoie de atestarea Ministerului de Interne”, subliniază Vlad Popescu, directorul Clubului Câinilor Utilitari.
La ora actuală, asociaţia poartă discuţii cu DSU, pentru a se crea un standard comun de pregătire și intervenţie, atât pentru câinii salvatorilor militari, cât și pentru cei ai voluntarilor din ONG-urile de profil. Deși nu este obligatoriu, inclusiv stăpânii câinilor – așa-numiţii „handlers” – au o pregătire minimală pe partea de prim ajutor uman și canin. „O parte dintre voluntarii noștri au făcut cursuri de prim ajutor la SMURD, o parte la Crucea Roșie. Avem voluntari veterinari care ne-au iniţiat la capitolul prim ajutor canin. Iar printre voluntarii noștri se numără un medic militar care ne face permanent update-uri”, explică el.
Clubul Cânilor Utilitari a fost înființat în 2010, iar în 2017 a încheiat un protocol cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). „Protocolul presupune pregătire comună, intervenție comună și, mai ales, atestarea câinilor în sistemul MAI”, explică Vlad Popescu, directorul asociației. Clubul funcționează mai ales pe baza contribuției membrilor săi: „Băieții care au plecat acum în Turcia nu numai că nu sunt recompensați în niciun fel, dar sunt și plătitori de cotizație”.
Pe cei din Club îi unește dragostea pentru companionii dătători din coadă. „Ne-am strâns împreună pentru că ne plac câinii – și pentru că am vrut să facem ceva folositor societății”, explică Romică Daniel Chințoi. „Puteam să ne ocupăm de o groază de sporturi canine spectaculoase, să luăm medalii. Însă noi am hotărât să ne specializăm în căutare-salvare. Iar pasiunea asta, în timp, s-a transformat în responsabilitate”.
Foto: IGSU/Clubul Câinilor Utilitari
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
