Sunt acasă, singur, și ascult radioul. Notam în jurnal, sâmbătă, 24 aprilie 1993, ora 11:06. Ana Mazilu, tânără profesoară de jurnalism la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaș” din Tecuci, m-a retrimis la însemnările pe care le făceam în vremea liceului.

M-a invitat telefonic să dialogăm, pentru elevii săi, despre începuturile radioului tecucean. Până la această emoţionantă reconectare cu trecutul, nu am stat să unesc punctele de odinioară care alcătuiesc o reţea. Această reţea emite o vibraţie pe care o pot regăsi în tot ce am făcut de-a
lungul vremii.

Amintiri încă vii

O piesă muzeală, lăcuită, funcţională și acum, după jumătate de secol, este primul radio pe care l-am văzut și ascultat în casă. Când ne-am mutat la bloc, mătușa mea, cu oarecare chin, a cumpărat un aparat „Gloria”, produs la Tehnoton Iași.

Îmi este vie acea duminică de toamnă când, de pe lada studioului din dormitorul mare, la acel aparat negru, nou, a început o melodie care oricând mă mângâie: „Te-am căutat prin păduri de vis, / Care s-au deschis ca-n poveste...”, compusă și interpretată de Marcel Dragomir.

În paginile jurnalului scriam ce emisiuni urmăream și, mai ales, cum a reușit programul „pentru tineret” să unească, prin intermediul corespondenţei, adolescenţi din ţară.

Am schimbat scrisori cu fete din diverse orașe, și una dintre ele mi-a sugerat să citesc „Creierul lui Broca”, profeţind, aș zice acum, un curs despre creier și gândire pe care urma să-l iniţiez pentru mediciniștii ieșeni.

Păstrez filele pe care le-am desprins din revista Cutezătorii despre „tehnica și arta în era comunicaţiilor”, și instalaţi­ile pe care, cu multă pasiune, le-am făcut la orele de tehnologie, dar și în atelierul pe care mi l-am organizat acasă. În clasa a 7-a și a 8-a mă lua maistrul cu el să reparăm nu știu ce tablouri electrice, la diverse școli din oraș.

Destine făurite din entuziasm

În primele zile de liceu, înainte de ’89, se oprea orice activitate didactică și, imobilizaţi în bănci, la ordinul tov. prof. Rugină, directorul liceului, eram constrânși să ascultăm cuvântările lui Nicolae Ceaușescu.

Mult după Revoluţie – în martie 1993 – s-au înlocuit difuzoarele vechi cu unele noi, prilej pentru mine de a iniţia un post de radio în liceu. Ni s-a oferit un mic spaţiu într-un laborator, printre mulaje și hărţi, am cumpărat din piaţă o staţie și două casetofoane și am început, în pauze, să emitem.

Eram câţiva entuziaști, dintre care, astăzi, unii au ajuns să activeze în zona jurnalismului – precum Johan Pohrib (Radio România Actualităţi) și Sorin Pâslaru (Ziarul Financiar).

Păstrez zecile de bileţele pe care ni le aduceau elevii din toate clasele, în care doreau să transmită un gând bun unei persoane pe care o simpatizau, coleg ori profesor, însoţite, în cele mai multe cazuri, de solicitarea difuzării unei anumite melodii. Deschizând și citind aceste mici fragmente împăturite, retrăiesc clipele de atunci și mă bucur că le-am păstrat.

Dulce regăsire

Din clasa a IX-a, odată cu apariţia „presei libere”, am devenit vânzător ambulant al ziarelor Glasul Tecuciului și Observator T, primul fiind și cel care m-a găzduit cu texte, printre primele fiind un interviu, înregistrat cu un radio-casetofon, cu Miss Tecuci.

Le-am scris celor de la Cotidianul, propunându-le să devin corespondent local. Apoi am fost în Iași și am luat legătura cu prof. Daniel Condurache, care mi-a împărtășit din experienţa sa jurnalistică.

Tot în Capitala Moldovei, aveam să devin colaborator al Radio Iași, unde am susţinut rubrici de sănătate și cultură, am realizat interviuri pe teren, iar în anul 2000, am devenit realizator la Radio Trinitas, pentru câteva luni.

După o lungă perioadă, când m-am reîntors în dulcele târg, am avut bucuria să realizez, pentru un an, două emisiuni la Radio Universitas, post ce funcţiona în UMF Iași și care emitea online.

„Ca să-ţi strig «te-am găsit, ești aici, în sfârșit, / Sunt un om
fericit!»”.

Citește și: Porunca a douăsprezecea