Conferinţa Anuală a Modulului European de Nursing are loc la Bucureşti, în perioada 17-20 aprilie 2024.
Cea de-a XV-a ediție a simulării examenului de admitere la Medicină va fi organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în data de 25 mai a.c.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează în perioada 1-5 aprilie a.c. Campania „DONEAZĂ SÂNGE! FII EROU!”.
Membrii Senatului UMFCD „Carol Davila” au validat echipa de prorectori cu care prof. univ. dr. Viorel Jinga își va începe cel de-al doilea mandat în funcția de Rector al acestei instituții de învățământ medical.
La Centrul LUXAB va avea loc sâmbătă, 10 februarie a.c., de la ora 11,00, Conferința „Puzzle-ul echilibrului”, eveniment organizat de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC).
Cea de-a XI-a ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București va avea loc în perioada 26-28 octombrie a.c., evenimentul fiind creditat de către CFR cu 40 ore EFC.
Cu ocazia noului an universitar 2023-2024, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță deschiderea celui mai nou Amfiteatru Educațional din Capitală.
Proiectul, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti în parteneriat cu Liga Studenților la Medicină Dentară București, este dedicat studenților din anul I.
Evenimentul este axat pe cooperare medicală, transdisciplinară și internaţională pentru diagnosticarea precoce și tratamentul personalizat al afecțiunilor pancreatice.
Amfiteatrul Ambulatorului Clinic Integrat al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” va găzdui, pe 7 noiembrie a.c., cea de-a doua ediție a Conferinței „Neuroteam”.
Fundația Ana Aslan International este partener al evenimentului care va avea loc la Palatul Parlamentului, în Sala „C.A. Rosetti”, existând totodată și alternativa de participare online.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București oferă, începând din 14 august, consultații gratuite în specialitățile dermatologie, endocrinologie și pediatrie turiștilor prezenți în 5 stațiuni de pe litoral.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că evenimentul „Gala Studentului” va avea loc joi, 15 decembrie a.c.
Istoria medicinei militare nu numai că se suprapune cu istoria militară a poporului român, ci este și piatra de temelie a medicinei din ţara noastră.
De Ziua medicinei militare, îi felicităm pe colegii aflaţi sub drapel și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în demersurile lor. Avem nevoie de medicina militară, avem obligaţii faţă de medicii militari.
Prof. univ. dr. Simona Ruță, prorector al Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti, anunță studenții că s-a dat startul unor noi competiții dedicate inovării și digitalizării.
Platforma de înscriere la concursul de admitere, sesiunea iulie 2021, este online, au anunțat reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD).
La 19 februarie 1876 se năștea în satul Hobița, Gorj, Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai talentaţi și originali sculptori români ai secolului al XX-lea. Un geniu apreciat la nivel mondial, mai puţin de români.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că manifestarea științifică va avea loc spre finalul lunii noiembrie.
Din cei 3.326 de candidaţi înscriși la examenul de admitere la UMF „Carol Davila”, un număr record, 46, au fost olimpici naţionali și internaţionali.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe