Newsflash
ACTUALITATE Știri

Screening dermatologic, endocrinologic și pediatric gratuit pe litoral

de Magdalena Tănăsescu - aug. 14 2023
Screening dermatologic, endocrinologic și pediatric gratuit pe litoral

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București oferă, începând din 14 august, consultații gratuite în specialitățile dermatologie, endocrinologie și pediatrie turiștilor prezenți în 5 stațiuni de pe litoral.

Potrivit unui comunicat de presă, screening-ul gratuit va fi efectuat de 36 de medici dermatologi, endocrinologi și pediatri, în cadrul campaniei de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!” - litoral 2023.

„Campania va fi realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) și Societatea Română de Pediatrie (SRP), cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică din Constanța și al Ministerului Apărării Naționale. Acțiunea se derulează în perioada 14-19 august și va beneficia de voluntariatul medicilor rezidenți și specialiști, precum și de suportul coordonatorilor principali ai evenimentului”, se menționează în comunicat.

„În primele două ediții ale campaniei, turiștii aflați la malul Mării Negre au beneficiat, cumulat, de peste 4.400 de consultații gratuite în specialitățile dermatologie și endocrinologie. În acest an, am decis să-i cooptăm în acest proiect și pe colegii noștri pediatri, ceea ce ne face să credem că a treia ediție a evenimentului va contabiliza, la finalul său, rezultate semnificativ mai mari”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Cei 36 de medici (rezidenți și specialiști) vor fi prezenți în cele cinci puncte de lucru special amenajate în stațiunile: Costinesti, Neptun, Saturn, Mangalia și Olimp.

Consultațiile se vor efectua în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 19 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe