Evenimentul este axat pe cooperare medicală, transdisciplinară și internaţională pentru diagnosticarea precoce și tratamentul personalizat al afecțiunilor pancreatice.
Potrivit unei postări pe Facebook, în cadrul „Bucharest Pancreatic Fest 2023” conferinţele vor alterna cu demonstraţiile în direct, transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă diagnostică şi terapeutică al SUUMC.
Evenimentul este organizat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Secţia Clinică Gastroenterologie şi Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică, Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”.
„Evenimentul ştiinţific abordează, ca în fiecare an, oportunităţile şi perspectivele de diagnostic şi tratament în domeniul oncologiei digestive, precum şi dezvoltarea programelor pilot de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniu. Cancerul pancreatic reprezintă una dintre cele mai mortale forme de cancer, atât prin prezentarea tardivă la medic cu forme ce nu mai prezintă indicație de tratament curativ, dar și prin lipsa metodelor de diagnostic precoce. În ciuda evoluției în pancreatologie prin perfecționarea tehnicilor de diagnostic, apariția imunoterapiei și îmbunătățirile din chirurgia pancreatică, supraviețuirea la 5 ani este sub 10%”, se menționează în postare.
Studiile de specialitate au reliefat că riscul de cancer pancreatic este crescut direct proporțional cu vârsta, rareori diagnosticat înaintea vârstei de 55 de ani. Incidența maximă este între 65 și 69 pentru bărbați, respectiv 75 și 79 pentru femei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe