Europa a trăit o jumătate de secol de pace și calm relativ, cu conflicte militare pe zone restrânse. Evoluţiile politice din regiune sporesc tot mai mult nivelul de neliniște și chiar teamă. În cazul unor conflicte militare sau al unor calamităţi naturale, sistemul medical trebuie să facă faţă unor solicitări brutale. Acestea sunt caracterizate prin volum extrem de mare de pacienţi cu patologii specifice situaţiilor limită. Armata și sistemul medical sunt cel mai implicate și solicitate servicii. Militarii activi sau rezerviști se pregătesc permanent sub diverse forme de instruire și aplicaţii. Sistemul medical nu face nimic în acest sens. Care va fi capacitatea de reacţie a sistemului medical într-o astfel de situaţie este foarte ușor de ghicit. 

Fiecare epocă a avut și are războaiele ei. Fiecare război a avut un specific ca urmare a tehnicilor de luptă folosite și a armamentului întrebuinţat. Armele albe produceau anumite răni cu o mortalitate specifică. Armele de foc au adus altă patologie de război. Sistemele de distrugere oarbe, care nu vizează o ţintă umană sau militară precisă, generează mortalitate și un număr de răniţi greu de prevăzut. Marile războaie au fost adesea generatoare de tehnici chirurgicale, de orientări și abordări medicale noi. 

Primul Război Mondial a fost cel mai sângeros și brutal conflict militar din cauza tehnicilor de luptă folosite. Lupta la baionetă, armele de foc, artileria și armele chimice utilizate au avut ca urmări extrem de mulţi oameni mutilaţi. Chirurgia maxilo-facială s-a orientat spre tehnici de reconstrucţie facială într-un mod fără precedent. Și azi, școala franceză de chirurgie recunoaște provocarea dată de acel război și găsim literatură de specialitate reprezentativă, chiar cu apariţii editoriale relativ recente. Primul transplant de faţă realizat la Amiens în 2005 de colectivul condus de profesorul Bernard Devauchelle este o ilustrare evidentă a continuităţii privind interesul acordat reconstrucţiilor faciale. 

Repere pe care le uităm

Conflictele militare actuale arată o schimbare semnificativă în tehnicile de luptă. Folosirea proiectilelor, a dronelor, a rachetelor sub diverse forme și a unui armament tot mai sofisticat generează răni și afectări deosebite ale victimelor. În acest context, îngrijirile medicale trebuie să fie pe măsură, adică cele mai potrivite și adecvate. 

Tragedia de la Colectiv este un reper. Au trecut nouă ani de la incendiu,  iar astăzi se vorbește prea puţin despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu atât despre accidentul generator de victime, cât mai ales despre ce a făcut sistemul medical românesc și ce au învăţat din asta decidenţii politici. Nu au învăţat nimic! Nu avem nici acum suficiente, corect dotate și organizate secţii de arși. Ce vom face în ziua în care s-ar putea să avem nu zeci, ci poate sute de arși? 

Pericolul unui cutremur de pământ major este reiterat din când în când. Un astfel de cataclism ar genera foarte multe victime. Sistemul de sănătate trebuie să fie pregătit în orice moment. Declaraţiile publice prin care se spune că avem tot ce ne trebuie nu sunt o rezolvare. 

Teme de meditaţie

Privatizarea tot mai extinsă și intensă în serviciile de sănătate este o temă de meditaţie pentru un posibil context public de nevoi masive și intense de asistenţă medicală. Un furnizor de servicii medicale axat pe profit nu conferă suficientă încredere că ar avea mobilitatea și generozitatea de a se implica fără limite și condiţionări în ajutorarea populaţiei în cazul unui război sau al unui dezastru natural. Legislaţia și infrastructura din sănătate sunt condiţionarea majoră pentru a oferi populaţiei încredere și siguranţă. 

Unele universităţi și instituţii se arată interesate de iniţierea sau extinderea unor programe de pregătire în medicină militară. Este foarte bine că este așa, dar să nu se rămână la un caracter formal al iniţiativelor. Doar colaborarea cu spitalele militare nu este suficientă. În timp de pace, acestea oferă populaţiei servicii medicale în funcţie de nevoi, dar ele sunt singurele unităţi medicale pregătite și capabile să facă faţă unor situaţii limită. 

Personalul medical din sistemele medicale civile nu are pregătirea teoretică și practică necesară pentru a se descurca rezonabil în caz de război sau mari dezastre naturale. În prezent, ţara este deficitară în ceea ce privește medicii specialiști de medicină de urgenţă. În caz de necesitate, toţi medicii trebuie să fie un pic medici de urgenţă. Trebuie să fim pregătiţi pentru ce este mai rău.