Într-o lume măcinată de tot mai multe conflicte și ameninţări militare, cu un război care de mai bine de doi ani se desfășoară „la porţile” ţării noastre, un gând firesc se îndreaptă spre cei care, pe timp de război, își „mută” centrul de activitate din spitalele militare din oraș în teatrele de operaţii: medicii militari. Pe lângă cunoștinţele medicale „clasice”, cei care aleg Medicina militară trebuie să cunoască proceduri și tehnici specifice despre care vom vorbi mai pe larg în cele ce urmează.

Medicina militară își are începuturile în Antichitate, mi-a explicat dr. Radu Berca, medic formator, salvator, absolventul unui master în Medicina de Dezastru. Atenţia se concentrează pe nevoile combatanţilor, în primul rând, și ale populaţiilor afectate de conflicte armate, a continuat el: „Pregătirea unui medic pentru a interveni într-o zonă de conflict necesită o varietate de cunoștinţe și abilităţi, dublate de o formare practică riguroasă, care să îi permită să răspundă eficient și rapid la diversele provocări întâmpinate în astfel de medii dificile”.

Pe lângă cunoștinţele și abilităţile caracteristice specialităţii medicale, medicul militar care participă la misiuni în zone de conflict trebuie să cunoască și să aplice proceduri și tehnici distincte: „Trebuie să cunoască și să aplice proceduri și tehnici de prim ajutor și evacuare medicală, (...) de suport vital în traumă, de combatere a șocului. Trebuie să poată aplica măsuri medicale de combatere a efectelor incidentelor CBRN (agenţi chimici, biologici, radiologici, nucleari - n.red.) și a efectelor expunerii la factori de mediu. De asemenea, trebuie să (...) cunoască procedurile de management medical al incidentelor cu victime multiple”, a adăugat col. medic 
Bogdan-Ștefan Zamfir, comandantul Spitalului  Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” din Iași.

Pregătirea militară generală are, de asemenea, o mare importanţă, a continuat el: „Medicul trebuie să aibă o bună pregătire fizică, să deţină cunoștinţe și abilităţi de folosire a echipamentelor individuale de protecţie, a armamentului individual și a mijloacelor de comunicaţii, să aibă cunoștinţe temeinice de tactică medicală și de tactică militară, să cunoască și să poată aplica procedurile de operare ale formaţiunii medicale și/sau ale unităţii/marii unităţi în care activează”.

Principii și protocoale de pe front 

Odată ajunși în zonele de conflict, dincolo de principiile exercitării profesiei de medic care se aplică și pe front, medicii trebuie să ţină cont de anumite principii specifice, cum ar fi dreptul internaţional umanitar și particularităţile socio-culturale ale popu­laţiei din zona în care profesează. Un alt principiu care trebuie aplicat este acela de a face cât de mult posibil pentru cât mai multe persoane. Acesta se aplică în special în incidentele cu victime multiple sau în alte situaţii în care apare un dezechilibru între necesarul de resurse și resursele disponibile în acel moment, mi-a spus colonelul Zamfir.

O altă caracteristică importantă a îngrijirilor medicale în zonele de conflict este faptul că acestea se aplică etapizat, de-a lungul unui lanţ de evacuare: „Formaţiunile medicale sunt clasificate în patru categorii (ROL 1, 2, 3, 4) în funcţie de capabilităţile medicale de care dispun. Spre deosebire de viaţa cotidiană, în cazul unei acţiuni într-o zonă de conflict, între momentul rănirii sau al îmbolnăvirii și momentul tratamentului definitiv (sau al recuperării) poate fi o distanţă mult mai mare în timp și spaţiu. În același timp, evacuarea medicală a victimelor are o importanţă mai mare decât în condiţii normale și are particularităţi care derivă din condiţiile specifice din zonele de conflict”.

De-a lungul carierei sale, colonelul Zamfir a participat la mai multe misiuni în zone de conflict, așa că l-am rugat să ne împărtășească amintirile care îl leagă de 
prima dintre acestea. Misiunea s-a desfășurat în perioada iulie 2003 - ianuarie 2004 în Kandahar (Afganistan), unde a participat ca medic șef al Batalionului 151 I – „Lupii Negri” Iași. Odată ajuns acolo, și-a desfășurat activitatea atât în baza militară, în formaţiunea medicală ROL 1 a unităţii, cât și în întreaga zonă de operaţii în care a asigurat protecţia medicală pentru detașamentul românesc: „A fost misiunea în care am avut tot spectrul de provocări medicale, de la contactul cu patologia specifică în rândul populaţiei (cu ocazia misiunilor în cadrul comunităţilor locale), la un spectru larg de afecţiuni «curente» în rândul militarilor români– politraumatisme prin arme de foc și prin dispozitive explozive. Totul a culminat cu un incident cu victime multiple care a avut loc în rândul populaţiei civile”.

Una dintre primele provocări pe care le-a avut de depășit pe front a fost clima, total diferită de cea din ţara noastră, cu temperaturi care, în timpul zilei, ajungeau la 60°C: „Acest climat și-a pus amprenta în primele zile asupra tuturor, efectele sale fiind accentuate în timpul misiunilor de expunerea prelungită și de echipamentul de protecţie balistică. După o perioadă de acomodare și după adaptarea regimului hidric și igieno-dietetic, lucrurile au intrat într-o (altă) normalitate”, a conchis colonelul Zamfir.

Un pas firesc

Lt. col. Cătălin Boca, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu”  din Constanţa, a participat și el la mai multe misiuni în teatrele de operaţii. Una dintre acestea a avut loc în Mali, Africa de Vest, sub egida ONU. Incursiunea lt. col. Cătălin Boca în teatrele de operaţii a început odată cu participarea la o misiune în Afganistan. A ajuns acolo urmând exemplul colegilor săi care participaseră deja la misiuni în Afganistan și Irak: „Mai toţi colegii mei fuseseră într-un teatru de operaţiuni. Drept urmare, mi s-a părut a fi un pas firesc de urmat. La prima misiune am fost atras și de oportunitatea de a face parte dintr-o echipă medicală multidisciplinară și internaţională din cadrul Facilităţii Medicale de tip ROL 2 din Kabul (Medical Treatment Facility). A fost o experienţă extraordinară care consider că trebuie să facă parte din cariera oricărui medic militar”.

Ulterior, când a participat la misiunea din Mali, și-a dorit să aibă și o experienţă nouă alături de altă categorie de forţe – forţele aeriene –, într-un mediu cu un specific complet diferit. Pregătirea pentru această misiune a durat mai mult de două luni, timp în care a beneficiat atât de pregătire teoretică – familiarizarea cu echipamentul de zbor, zboruri de antrenament, obţinerea statutului de personal aero-navigant –, cât și în exerciţii comune cu întreg personalul participant la misiune, mi-a povestit colonelul Boca: „A fost o misiune diferită prin prisma faptului că a constat în CASEVAC (evacuarea unui număr mic de persoane, n. red.), pe cale aeriană, cu elicopterele detașamentului Carpathian Pumas. Lucru pe care nu îl fac în ţară. Un factor deosebit îl constituia și clima locului: zona de deșert cu temperaturi ce treceau la soare de 50 de grade, dar și faptul că îţi desfășurai activitatea într-un spaţiu foarte limitat, în elicopter”.

Ambulanțe aeriene

Elicopterele erau dotate ca o ambulanţă aeriană, își amintește acesta. Aveau absolut tot ce era necesar pentru intervenţii, de la monitoare/defibrilatoare, ventilatoare, seringi automate, truse pe prim ajutor cu medicaţie specifică și, bineînţeles, echipamentul de protecţie: veste antiglonţ și armamentul din dotare. Situaţiile și provocările pe care locotenentul Boca le-a întâlnit de-a lungul carierei sale au fost multiple: „Ele au variat de la cele de natură organizatorică – să înveţi, să te adaptezi pentru a acorda actul medical într-un mediu complet diferit, cu resurse de multe ori limitate –, la relaţiile interumane cu personal din multe ţări cu moduri de operare ușor diferit – chiar dacă în baza unor protocoale de multe ori comune – până la cazuistica diferită și impactul emoţional pe care îl poate avea asupra ta. Pentru că, de cele mai multe ori, pacienţii sunt colegii, camarazii sau chiar prietenii tăi”.

Dintre multitudinea de cazuri întâlnite, câteva l-au impresionat, rămânându-i în memorie. Unul dintre acestea a fost un caz din Afganistan, unde „a fost un întreg furnicar în jurul unui pacient”, un militar cu multiple plăgi împușcate căruia a reușit să-i salveze viaţa. Apoi a fost prima misiune din Mali, unde a evacuat patru militari răniţi în urma exploziei unei bombe improvizate: „Eram 11 oameni în total în elicopter și o căldură infernală. După ce am stabilizat pacienţii și am comunicat către bază datele lor medicale, am remarcat că picura niște apă continuu pe clipboardul pe care aveam notate datele lor. Credeam că picură ceva din vreo conductă sau de la elicopter. De fapt, era doar apa/transpiraţia care curgea de pe mine, dar eram mult prea focusat pe misiune ca să mă gândesc că putea fi asta”, își amintește lt. col. Cătălin Boca. 

Dincolo de provocările și situaţiile întâlnite, astfel de misiuni au și avantaje, a conchis acesta: „Sunt toate acele relaţii, prietenii, experienţe pe care le împărtășești cu oamenii pe care îi cunoști acolo, fie din ţară sau din alte armate. Cu care fie ieși la alergat seara prin bază, stai de vorbă după un caz sau te ascunzi sub niște dale de beton când se trage asupra bazei”.

Asistenţa medicală generală „are nevoie de o profesionalizare superioară”

În România, medicii militari se pregătesc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și la Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinţe și Tehnologie „George Emil Palade” (UMFST) din Târgu Mureș. De anul acesta, UMFST a introdus și un program de studii de licenţă în Asistenţă medicală generală militară, cu durata de patru ani. Procedura de admitere a fost comună cu cea organizată pentru studenţii civili, la care s-au adăugat probele de selecţie specifice prevăzute de reglementările Ministerului Apărării Naţionale.

„Introducerea programului Asistenţă medicală generală militară a fost o decizie firească și așteptată. Am considerat că (...) este nevoie de o profesionalizare superioară și pentru nivelul de studii de asistenţă medicală generală, care trebuie să devină, de asemenea, de nivel universitar. Anul acesta am admis 24 de candidaţi, urmând ca acest număr să crească și în raport cu necesităţile de școlarizare exprimate de Ministerul Apărării Naţionale”, mi-a explicat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST. Tot de anul acesta, universitatea pregătește și studenţi medici militari, care vor deveni medici ai Serviciului Român de Informaţii. Cei care doresc să se pregătească în sistemul medico-militar trebuie să treacă mai întâi printr-o serie de probe de selecţie și recrutare care se desfășoară pe tot parcursul anului, urmând apoi să susţină examenul de admitere la UMFST, a conchis profesorul Azamfirei.