Acesta poate fi folositor și pentru îmbunătăţirea criteriilor de selecţie și stratificare în studiile clinice.

Este vorba despre lanţul ușor al neurofilamentului, o componentă a citoscheletului neuronal care ajunge în spaţiul extracelular consecutiv distrucţiei axonale.

Acesta a fost detectat anterior în lichidul cefalorahidian (LCR) al pacienţilor cu scleroză multiplă și cu alte afecţiuni neurodegenerative.

Deși nu este specific pentru boala Parkinson, ar putea fi folosit ca biomarker pentru diferenţierea acestei patologii de atrofia sistemică multiplă sau de paralizia supranucleară progresivă.

Pentru a evalua dacă nivelul său seric se corelează cu cel din LCR și dacă există potenţial de utilizare ca biomarker, o echipă de cercetători a analizat datele obţinute dintr-un studiu* prospectiv, longitudinal, unicentric numit DeNoPa (De Novo Parkinson’s disease).

Au fost analizate date de la 176 de pacienţi, incluzând persoane nou diagnosticate, naive la tratament.

De asemenea, cercetătorii au analizat informaţiile obţinute de la 514 pacienţi incluși în studiul longitudinal, observaţional, multicentric PPMI (Parkinson’s Progression Marker Initiative).

În cazul cohortei DeNoPa s-a observat că cea mai mare valoare medie a acestui biomarker s-a regăsit la pacienţii cu boli neurodegenerative (839 pg/mL), urmate de cei cu boala Parkinson (562 pg/mL) și subiecţii sănătoși (494 pg/mL), existând o bună corelaţie între nivelul seric și cel din LCR.

O repartiţie similară a fost observată în cohorta PPMI, media nivelului seric crescând cu 3,35% pe an și fiind mai mare la femei.

S-a obţinut o corelaţie bună între valoarea acestui biomarker și scorurile obţinute de scalele consacrate de evaluare a activităţii bolii Parkinson.

Totuși, întrucât distrucţia neurofilamentelor nu este un progres specific acestei maladii, utilitatea sa în diagnostic, progresie și prognostic este mai redusă, fiind mai util în diagnosticul diferenţial.