Focarul de COVID-19 de la Spitalul Județean din Galați se extinde. Astfel, numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a ajuns la 113.
Numărul cadrelor medicale infectate cu SARS-CoV-2 de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi a ajuns la 113, cu şapte mai mult decât ieri.
Potrivit Agerpres, numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi a ajuns, joi, la 106, cu 11 mai mult decât în urmă cu o zi.
„Împreună cu membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă am hotărât ca tot personalul medical din Spitalul Judeţean să fie testat, într-o perioadă de maximum şapte zile. Direcţia de Sănătate Publică a elaborat programul de testare, urmează ca, în perioada următoare, Consiliul Judeţean să identifice şi să aloce banii pentru testarea întregului personal medical din spital”, a declarat Gabriel Avrămescu, prefectul de Galați, conform Agerpres.
Sursa citată precizează că Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a anunțat că de la începutul evoluţiei virusului COVID-19, în judeţ au fost înregistrate 196 de cadre medicale pozitive, dintre care 106 sunt de la Spitalul Judeţean.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe