Intervenția a fost făcută de o echipă de chirurgi din spital și de la Institutul Clinic Fundeni, sub coordonarea prof. univ. dr. Irinel Popescu.
Primul transplant hepatic la copil a fost efectuat sâmbătă, 18 februarie, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Intervenţia face parte din programul de transplant început recent în cadrul unității medicale.
Beneficiarul transplantului este un pacient de 11 ani cu insuficienţă hepatică şi ciroză hepatică decompensată, informează Agerpres.
În data de 18.02.2023, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» s-a efectuat primul transplant hepatic la copil, care face parte din programul de transplant început de scurt timp în spitalul nostru”, informează reprezentanţii spitalului într-un comunicat.
Starea imediat postoperatorie a micului pacient este stabilă, se precizează în document.
Intervenţia a fost efectuată de o echipă de chirurgi a spitalului, coordonată de conferenţiar doctor Laura Bălănescu, şi o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni, formată din profesor universitar doctor Irinel Popescu şi medicul Doina Hrehoreţ.
Această echipă mixtă a fost coordonată de prof. univ. dr. Irinel Popescu.
Echipa de medici anestezişti a fost formată din doctor Ruxandra Fota din cadrul Institutului Clinic Fundeni şi din medicii Florin Rusu şi Alexandru Baetu din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, echipa de anestezie fiind coordonată de medicul Ruxandra Fota.
Aducem mulţumiri deosebite Ministerului Sănătăţii şi în special domnului profesor universitar doctor Alexandru Rafila, şi Agenţiei Naţionale de Transplant, domnului director executiv doctor Guenadiy Vatachki şi domnului doctor Victor Zota, care au făcut toate eforturile şi demersurile legale pentru ca această intervenţie să se desfăşoare în cadrul clinicii noastre”, se mai arată în comunicat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe