Sonografia transcraniană poate fi de ajutor în stabilirea diagnosticului diferenţial de boală Parkinson și în depistarea pacienţilor la risc de a dezvolta această maladie.

Diagnosticul bolii Parkinson (BP) este stabilit pe baza anamnezei, examenului fizic și neurologic al pacientului. Deși nu s-a identificat un test specific folosit în practica uzuală, progresul tehnologic și cunoștinţele din ultimii ani au popularizat unele metode care pot veni în ajutor medicilor. Astfel, Federaţia Europeană a Societăţilor Neurologice și secţiunea europeană a Societăţii pentru Tulburările de Mișcare au stabilit că sonografia transcraniană (TCS) este recomandată în diagnosticul diferenţial al BP, al sindroamelor parkinsoniene atipice și al celor secundare și în evidenţierea pacienţilor la risc de a dezvolta BP. Despre această metodă s-a discutat și în cadrul Școlii de Iarnă de Boală Parkinson și alte tulburări de mișcare de anul acesta.

Datele din literatură arată că hiperecogenitatea marcată a substanţei negre (SN) a fost detectată și la 9% dintre subiecţii sănătoși, la toate grupele de vârstă, și nu se corelează cu severitatea bolii sau cu gradul deficitului dopaminergic detectat prin neuroimagistică funcţională.

Un studiu desfășurat în 2010 a evidenţiat că pacienţii sănătoși la care s-a remarcat hiperecogenitatea substanţei negre prin metoda ultrasonografică prezintă risc de 20 de ori mai mare de a dezvolta trăsături specifice BP. În plus, se asociază și cu alţi factori de risc, precum sexul masculin, vârsta înaintată, prezenţa mutaţiilor LRRK2 și SNCA sau istoricul familial pozitiv.

La o treime dintre pacienţii cu diferite forme de parkinsonism se remarcă prezenţa hiperdensităţii nucleului lenticular, mărirea ventriculului III și creșterea diametrelor coarnelor frontale ale ventriculilor laterali.

Capcane diagnostice

Hiperdensitatea SN poate fi prezentă unilateral sau asimetric bilateral. Dintre capcanele diagnostice s-au amintit: ecogenitatea normală, care indică mai curând altă patologie, precum atrofia multisistemică (AMS), și nu BP idiopatică; de asemenea, dilatarea peste 10 mm a nucleului lenticular, în combinaţie cu hiperecogenitatea acestuia sunt sugestive pentru paralizia supranucleară progresivă (PSP); hiper­ecogenitatea ganglionilor bazali poate fi regăsită în sindroame parkinsoniene atipice.

Atunci când modificările de ecogenitate ale substanţei negre coexistă cu cele ale nucleului lenticular, capacitatea de diferenţiere între BP și AMS/PSP depășește 90%. Hiperecogenitatea bilaterală marcată a SN e prezentă la peste 90% dintre pacienţii cu degenerescenţă corticobazală (DCB) și este principala trăsătură care diferenţiază această entitate de PSP. În tremorul esenţial, dificil de diferenţiat de forma tremorigenă a BP, SN prezintă ecogenitate normală, mai ales în stadiile precoce, și nu apar nici alte modificări.

Astfel, deși în practica curentă nu e valorificat întregul potenţial al TCS, aceasta reprezintă una dintre cele mai importante metode imagistice în patologia de tip extrapiramidal, fiind un instrument util în numeroase studii clinice de diagnostic diferenţial al BP. Poate fi, de asemenea, utilă în identificarea preclinică a populaţiei la risc de a dezvolta BP și are avantajul de a fi mai puţin costisitoare și mai puţin invazivă decât SPECT (tomografia cu emisie de pozitroni).