Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Senzor subcutanat pentru monitorizarea continuă a glicemiei

de Florentina Ionescu - feb. 15 2022
Senzor subcutanat pentru monitorizarea continuă a glicemiei

Producătorul de tehnologie medicală Senseonics din Maryland, Statele Unite ale Americii, a obținut aprobarea FDA pentru un sistem de monitorizare continuă a glicemiei.

Sistemul se numește Eversense E3 CGM și vine la pachet cu un senzor care poate fi inserat în corp, scrie www.mobihealthnews.com

diabet monitorizarea continua a glicemiei sistem aprobat fda
Fotografie creată de Nataliya Vaitkevich, de la Pexels

În plus, sursa citată subliniază că sistemul de monitorizare continuă a glicemiei poate fi folosit pentru a măsura valorile glicemiei la adulții cu diabet pe o perioadă de cel mult șase luni.

Senseonics este o companie care produce tehnologie medicală, cum este și acest sistem pentru monitorizarea continuă a glicemiei (CGM - continuous glucose monitoring).

Sistemul funcționează prin utilizarea unui senzor care este implantat la distanță mică sub piele de un profesionist din domeniul sănătății și al îngrijirilor medicale. Un transmițător purtat pe deasupra senzorului, adică pe suprafața pielii, primește datele referitoare la glicemia pacientului, poate da alerte prin vibrații și transmite informații către o aplicație de telefon mobil care poate să afișeze pe ecran tendințele și care poate să trimită alerte prin intermediul dispozitivului utilizatorului.

Sistemul CGM ar putea deveni disponibil în curând consumatorilor și pacienților, prin intermediul companiei Ascensia Diabetes Care, partener de comercializare și de distribuție al companiei Senseonics, începând cu al doilea trimestru al acestui an.

Producătorul Senseonics a așteptat o perioadă lungă de timp pentru a primi această aprobare. În decembrie 2020, compania a anunțat că a primit vești de la FDA cum că aplicarea pentru aprobare a fost întârziată din cauza pandemiei de COVID-19.

Acum, însă, compania a primit undă verde, ca beneficiu pentru pacienții cu diabet zaharat, care pot să folosească în curând sistemul acesta pe o perioadă mai lungă de timp.

„Sistemul Eversense E3 CGM este un progres extraordinar în managementul diabetului. Noi credem că pacienții și medicii așteaptă pentru ca acest pas înainte să devină realitate”, a declarat dr. Francine Kaufman, chief medical officer în cadrul companiei Senseonics.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe