Newsflash
ACTUALITATE Hi-tech & Gadgets Newsflash Știri

Compania .lumen, premiată la München

de Florentina Ionescu - sept. 30 2026
Compania .lumen, premiată la München

Compania românească de deep tech .lumen a câștigat Europe’s Best MedTech, la categoria companiilor post-certificare, în cadrul unei competiții organizate la München.

Astfel, .lumen a câștigat Europe’s Best MedTech, la categoria companiilor post-certificare, în cadrul competiției organizate de TUM Venture Labs Healthcare la München, în timpul Bits & Pretzels 2026.

Competiția a reunit 12 startup-uri europene din domeniul MedTech, împărțite în două categorii: șase companii aflate înaintea certificării și șase companii post-certificare. Evenimentul a fost găzduit de Brainlab și a adus împreună investitori, experți în reglementare și reprezentanți ai ecosistemului european de sănătate, se precizează într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Premiul include participarea și un spațiu expozițional la Health.tech 2027, la Basel, precum și un pachet de consultanță pentru reglementare oferit de CertHub.

.lumen a câștigat categoria post-certificare cu Ochelarii pentru Nevăzători, o tehnologie bazată pe Physical AI, care înțelege lumea fizică și ghidează persoanele nevăzătoare prin feedback haptic, după principiul unui câine-ghid.

„Ne onorează să primim această recunoaștere la München, în inima celui mai puternic ecosistem european de tehnologie medicală, TUM. Pentru .lumen, premiul este o confirmare că tehnologia construită în România poate concura la cel mai înalt nivel”, a declarat Cornel Amariei (foto în centrul imaginii), fondator și CEO .lumen.

Două premii într-o săptămână

Recunoașterea de la München vine la câteva zile după ce .lumen a câștigat și Marele Premiu al competiției Glovo Tech Catalyst România 2026.

Premiul Glovo include 5.000 de euro și participarea la StartUp Campus 2026, program organizat la sediul central Glovo din Barcelona. Competiția este dedicată companiilor românești aflate în etapa de scalare, cu produse validate și potențial de extindere internațională.

Cele două premii evaluează .lumen din perspective diferite: Europe’s Best MedTech, prin maturitatea tehnologiei medicale și parcursul său post-certificare; Glovo Tech Catalyst, prin capacitatea companiei de a crește și de a duce tehnologia către noi piețe.

Despre .lumen și Cornel Amariei „Viața Medicală” a mai scris aici și aici. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe