Seria de evenimente „MEET THE DREAMERS: Cunoaşte visătorii” a fost iniţiată de Fundaţia Calea Victoriei pentru promovarea oamenilor excepţionali din comunitate.
Papa Francisc a invitat comunitatea internaţională să acţioneze pentru a interzice maternitatea surogat, denunţând „comercializarea” corpului uman.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a părăsit sâmbătă spitalul din Roma unde fusese internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii.
Papa Francisc i-a lăudat pe profesioniștii din domeniul sănătății, numindu-i eroi pentru eforturile depuse în lupta împotriva COVID-19.
Papa Francisc şi-a anulat tradiţionala vizită de An Nou la ieslea amenajată în Piaţa Sfântul Petru, unde urma să se întâlnească cu credincioşii, din cauza riscurilor privind infectarea cu SARS-CoV-2.
Papa Francisc se află printre cei care au primit cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, la Vatican, scrie presa străină.
Vocea suveranului pontif se alătură unei campanii menite să înlăture scepticismul cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
Suveranul Pontif este în convalescență, în spital, după ce a avut o intervenție chirurgicală la nivel intestinal.
Profesorul Francisc Grigorescu Sido, născut în 1939, a rămas în amintirea foștilor studenţi ca un remarcabil profesor de anatomie.
La Ambasada Poloniei la București are loc o expoziție omagială, dedicată împlinirii unui veac de la nașterea lui Karol Józef Wojtyła, cunoscut ca Papa Ioan Paul al II-lea.
Numărul cazurilor de sindrom inflamator Kawasaki-like, rar întâlnit la copii, a crescut considerabil în regiunile sever afectate de noul coronavirus, în special în Franţa și Italia.
Marcată, în fiecare an, la 11 februarie, Ziua Mondială a Bolnavului este dedicată celor aflați în suferință, dar și lucrătorilor sanitari și voluntarilor. Astfel, în această zi, oamenii din întreaga lume se roagă pentru cei care suferă de anumite afecțiuni.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe