Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în mandatul 2024-2029, este prof. dr. Viorel Scripcariu.
Profesorul doctor Viorel Jinga, rector la UMF „Carol Davila”, a anunțat recent că își depune candidatura pentru un nou mandat în această funcție.
În urma alegerilor pentru funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat, cu 97% din voturi.
Simona Cocoș conduce Zentiva România și Republica Moldova din 2009 și, din 2018, coordonează operațiunile tuturor entităților Grupului Zentiva din România.
Specialist în paludism, licenţiat în imunologie şi doctor în sănătate comunitară, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus a fost ministru al Sănătăţii şi şef al diplomaţiei în Etiopia.
Cseke Attila a preluat interimatul Ministerului Sănătății pe data de 8 septembrie a.c., activitatea echipei conduse de el desfășurându-se în valul patru al pandemiei.
Medicul Vlad Berbecar a predat mandatul pe care l-a exercitat în funcția de președinte al ANMCS.
Adrian Gheorghe a făcut bilanțul activității sale după 8 luni la șefia CNAS. Acesta a precizat că nereușitele acestui mandat sunt ale sale, iar reușitele sunt în primul rând ale instituției.
După depunerea demisiei din fruntea Ministerului Sănătăţii, Ioana Mihăilă a prezentat, marţi, un scurt bilanţ al activităţii sale, în cadrul unei conferinţe de presă.
O nouă conducere a Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente a fost aleasă pentru un mandat de doi ani, începând din ianuarie 2021. Alegerile au avut loc în cadrul Adunării Generale ARPIM, în decembrie 2020.
Prorectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a făcut recent un anunț referitor la noul său mandat de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București.
Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale (RASCI) și-a reales echipa de conducere în cadrul ultimei Adunări Generale.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și-a desemnat decanii pentru mandatul 2020-2024.
Decizia privind încetarea exercitării activității în Ministerul Sănătății a secretarului de stat Ana-Maria Ciobanu a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe