Newsflash
Știri

Adrian Gheorghe, fost președinte al CNAS, bilanț la 8 luni de mandat

de Dorina Novac - sept. 16 2021
Adrian Gheorghe, fost președinte al CNAS, bilanț la 8 luni de mandat

Adrian Gheorghe a făcut bilanțul activității sale după 8 luni la șefia CNAS. Acesta a precizat că nereușitele acestui mandat sunt ale sale, iar reușitele sunt în primul rând ale instituției.

Adrian Gheorghe

„Am predat mandatul pe care l-am exercitat la CNAS în ultimele luni. Echipa mea a predat către funcționarii CNAS toate proiectele în care a fost implicată și produsele digitale la care am lucrat în acest timp, în primul rând noul website, inclusiv parole, manuale de utilizare dezvoltate in-house etc și și-a revocat toate drepturile de acces. Sper că a fost o tranziție ordonată, calmă și eficientă, cum a fost cea de care am beneficiat și eu când am preluat mandatul în ianuarie”, a scris Adrian Gheorghe pe Facebook.

Potrivit fostului preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, chiar dacă multe idei au plecat de la conducere, implementarea lor nu ar fi fost posibilă fără concursul funcționarilor CNAS și CAS.

„Nu sunt puțini, executanți și directori, care au lucrat seara/noaptea și în weekend, fără să le dea nimeni dispoziție, pentru ca lucruri bune să se întâmple. Trebuie știut acest aspect, pentru că despre cei care blochează - personaj colectiv - se vorbește toată ziua. Aș vrea să punctez un mesaj despre continuitate. Tot ce s-a făcut în această perioadă s-a făcut în colaborare strânsă cu conducerea precedentă, căreia îi mulțumesc pentru profesionalism. (...) Sunt mai mulți oameni în sistemul de sănătate decât se crede cu care se poate lucra foarte bine. Toată miza este ca accentul să cadă pe a lucra colaborativ și profesionist, și nu pe altceva”, a mai scris Adrian Gheorghe.

De asemenea, el a subliniat că acest sistem nu se poate transforma radical în 8 luni, dar crede că au fost făcuți pași importanți pentru o bază de reforme.

Citește și: Adrian Gheorghe este noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Adrian Gheorghe a menționat că rămân multe probleme și multe de făcut în continuare, dar speră ca printre prioritățile conducerii să rămână:

  • Comunicarea constantă, transparentă și eficientă cu publicul larg;
  • Organizarea concursurilor echidistante si meritocratice pentru posturile de execuție și conducere de la CNAS și CAS;
  • Reforma alocării fondurilor gestionate de CNAS în funcție de obiectivele politicii de sănătate naționale și de indicatori de performanță, nu exclusiv pe baze istorice;
  • Instrumente de contractare moderne, aplicate, flexibile și informate de dovezi.

bilantul

ETICHETECNASCASmandat

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe