Newsflash
OPINII

Riscurile vocației

de Dr. Vlad STROESCU - sept. 25 2020
Riscurile vocației

Primele gărzi de psihiatrie, ca rezident, m-au șocat. Simpla experienţă m-a făcut să înţeleg cât de profundă e de fapt realitatea convenţională, cât de subtile și multidimensionale sunt poveștile ei.

Primele mele gărzi de psihiatrie, ca rezident, m-au șocat. Poveștile pe care le-am aflat atunci erau atât de sălbatice și exotice, încât, pe drumul spre casă, mă întrebam cum de societatea continuă să existe, cum de nu se prăbușește întreg edificiul și cum de nu regresăm cu toţii într-o nebunie preistorică.

Un coleg mi-a împărtășit atunci părerea lui: omenirea ar fi structurată pe niveluri, ca niște etaje, în gardă deschid un capac și văd ce se întâmplă la un alt nivel, dar așa nu îl afectează cu adevărat pe al meu. E ceva trist în imaginea asta a lumii, în care alienarea face parte din cimentul structurii de rezistenţă.

371-mj-1647

Dar nopţile de gardă din spitalul de psihiatrie sunt doar zona de frontieră. În realitate, aceste „niveluri” se întrepătrund zi de zi. E adevărat că tindem să vedem doar etajul nostru, suferind o anume miopie social-empatică.

Dacă eu însumi mă pretind ceva mai puţin miop, e doar datorită profesiei mele, care m-a făcut să cunosc nenumărate istorii reale. Simpla experienţă m-a făcut să înţeleg cât de profundă e de fapt realitatea convenţională, cât de subtile și multidimensionale sunt poveștile ei.

Faptul că sunt în stare să privesc ceva mai departe (cu siguranţă doar zgârii niţel suprafaţa) m-a însingurat puţin: e ca și cum noi, medicii, împărtășim o picătură din însingurările însumate ale bolnavilor noștri, doar pentru că vedem lumea altfel și e greu să explicăm asta altcuiva.

E un preţ modic, dar uneori dureros: cel mai tare ne doare atunci când „restul lumii”, și mai ales cei care guvernează sistemul în care lucrăm și cu care suntem identificaţi uneori, par să nu înţeleagă absolut nimic din propriul lor obiect al responsabilităţii, punând presiuni nejustificate, la limite absurde și imorale.

Medicii nu sunt singurii în situaţia asta. Toate „profesiile vocaţionale” sunt în aceeași situaţie. Vocaţiile sunt vulnerabile prin însăși nobleţea lor, pentru că cei chemaţi sunt dispuși să suporte multe lucruri rele doar ca să poată continua să-și îndeplinească menirea.

În perioada aceasta a anului, primul gând e către profesori. Presiunea socială pe ei este enormă. Dar eu, ca părinte și membru al societăţii, nu știu ce știe profesorul. Guvernanţii, nici atât. Și totuși, îi auzim atât de rar pe profesori, deși ei ar putea să continue să ne înveţe și multă vreme după ce am ieșit de pe băncile școlii.

Tot așa cum medicii ar trebui să lupte ca să dărâme barierele ignoranţei, fricii și superstiţiei, cu care, iată, ne confruntăm azi peste tot. În privinţa asta, suntem fraţi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe