Newsflash

Sociomedicină

de Dr. Vlad STROESCU - mai 31 2024
Sociomedicină

O adevărată medicină comunitară trebuie să conţină o dimensiune sociologică atât în diagnostic, cât și în intervenţie. Suntem suficient de pregătiţi să o folosim?

În textul meu anterior din Viaţa Medicală am atins subiectul „fenomenului hikikomori”. Dezbrăcat de haina-i culturală exotică, el există din plin și în ţara noastră și e probabil un fenomen global. Am avut ocazia să ţin o foarte scurtă prezentare despre el la recenta Conferinţă Naţională de Psihiatrie de la Timișoara. Din discuţia stârnită am rămas cu ideea că cei născuţi după anul 2000 se simt neînţeleși nu doar de cei mai în vârstă, ci și de profesioniștii psi, cu tot cu clasificările lor de maladii mintale. Resimt acut nevoia unei prospeţimi și o deschidere a minţii de care adesea nu suntem în stare noi, cei ce ar trebui să ajutăm. Unde greșim?

Hikikomori a intrat în atenţia publicului după traducerea din 2013 a cărţii psihologului japonez Saito Tamaki, „Adolescenţă fără sfârșit”. Saito propune și criterii de diagnostic al fenomenului. În tradiţie neokraepeliniană, include un criteriu de excludere a oricărei alte patologii, mai ales psihiatrice, dând impresia că hikikomori – retragerea totală a tinerilor din viaţa și relaţiile sociale – este o tulburare nouă, unică și distinctă. Cercetarea medicală, nu foarte dezvoltată, pare însă să certifice contrariul: printre acești pacienţi, prezenţa unui alt diagnostic psihiatric (să menţionăm depresia, neurodivergenţele și tulburările de personalitate, printre altele) e mai curând regula.

Putem, așadar, să ne gândim că hikikomori nu este o nouă patologie, ci un mod nou-observat de manifestare socială a unor fragilităţi preexistente. Psihiatrul nu trebuie să renunţe la DSM-ul său, dar trebuie neapărat să iasă din cabinet și să capete o perspectivă mai largă asupra populaţiei pe care o slujește. În cazul hikikomori, poate că e utilă paralela cu populaţia NEET („neither in employment, nor in education and training”), din care sigur cei retrași social fac parte, și la care România, conform datelor Eurostat din 2022, se află pe un teribil loc 1 în UE, cu 25% din populaţia între 15 și 29 de ani.

Alţi autori folosesc sistemul de referinţă pe care Geert Hofstede îl elaborează în influenta sa carte „Consecinţele Culturii” (1980), pentru a explica de ce anumite tipuri de societate predispun la abandonul socioprofesional. Sunt multe moduri în care putem privi problema, dar să ne rezumăm la un model biomedical e o greșeală comună. Pe care o comitem deja atunci când ne imaginăm, de pildă, că burnoutul e o boală distinctă, și nu un management profesional nociv sau defect. Și exemplele pot continua.  O adevărată medicină comunitară trebuie să conţină o dimensiune sociologică atât în diagnostic, cât și în intervenţie. Suntem suficient de pregătiţi să o folosim?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe