Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

Durerea și angoasele medicilor după pierderea unui pacient

Viața Medicală
Florentina Ionescu vineri, 7 februarie 2020

Producerea unui eveniment tragic – așa cum este moartea unui pacient – își pune amprenta și asupra sănătății emoționale a medicului care l-a îngrijit, iar în unele cazuri efectele pot fi devastatoare, dacă acesta nu are instrumentele necesare care să îl ajute să treacă peste emoțiile negative cu care se confruntă.

Doliu mediciFiecare medic încearcă să facă față decesului pacientului în moduri cât mai diverse (psihologii le numesc mecanisme de coping), însă impactul asupra psihicului său își face simțită prezența sub forma depresiei, lipsei chefului de viață, anxietății, fobiilor etc.

Experții în problematica sănătății mintale spun că este foarte important să se identifice acele mecanisme clare prin care medicul poate învăța cum să treacă peste decesul unui pacient, astfel încât tragicul eveniment să nu îi afecteze performanța la locul de muncă, modul în care tratează alți pacienți ori viața personală.

Pentru a înțelege mai bine acest fenomen complex și pentru a crea un tablou complet al emoțiilor și stărilor sufletești experimentate de medic după pierderea unui pacient, am stat de vorbă cu dr. Laurențiu Simion, medic primar chirurgie generală la Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” București ( IOB), cu Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, și cu Dégi L. Csaba, psiho-oncolog și președintele unei societăți internaționale de profil (International Psycho-Oncology Society – IPOS). Aceștia mi-au explicat, prin prisma profesiei lor, ce emoții însoțesc durerea legată de pierderea unui pacient și ce mecanisme ar fi utile pentru a o depăși.

 Între neputință și rol de salvator

Moartea înseamnă pierdere, iar procesul de doliu apare și la medici, la fel ca la orice altă persoană, spune Yolanda Crețescu, psihoterapeut adlerian. Potrivit acesteia, doliul vine cu un impact asupra noastră, indiferent de profesia pe care o avem, pentru că el ne confruntă cu angoasa morții și cu fricile noastre cele mai adânci.

Ea crede însă că medicii, spre deosebire de alte categorii profesionale, pot să abordeze finalul vieții într-o manieră logică: „În meseriile care au ca scop salvarea vieții este foarte ușor să facem confuzie între limitarea profesiei și rolul de salvator.

Prin natura meseriei sale, la nivel rațional, medicul are toate acele instrumente pentru a aborda rațional și logic finitul vieții, ușurând astfel travaliul de doliu. El deține informații științifice cu privire la îmbolnăvirea organismului, predispozițiile bolii și predicțiile cu privire la starea de sănătate a bolnavului”.

În unele situații, medicii știu că nu mai pot face nimic pentru a salva viața pacientului aflat pe masa de operație, după cum mărturisește dr. Laurențiu Simion, medic chirurg.

El povestește că, mai ales de când lucrează în Institutul Oncologic București, a fost în situația de a opera pacienți la care nu a avut nicio soluție chirurgicală, tocmai pentru că boala lor era într-un stadiu foarte avansat: „Deși pacientul era încă viu, eram în situația de a ști, după ce l-am deschis, că operăm un mort. Adică știam încă din sala de operație că facem tot ce se poate ca pacientul să iasă viu și că va mai trăi o zi, două, trei sau patru, dar că se va prăpădi ulterior, pentru că nu aveam soluție chirurgicală pentru el. E un sentiment foarte neplăcut, fiindcă te simți neputincios”.

În opinia lui, prin formarea pe care o au, medicii chirurgi „sunt poate cea mai intervenționistă dintre specialitățile medicale”. Ținând cont de educația pe care au primit-o în facultate, chirurgii sunt obișnuiți, spune el, să poată face ceva pentru pacient și speră ca munca lor să aibă rezultate vizibile.

„În momentul în care vezi că nu mai poți face nimic, ai un sentiment de neputință cu care, mărturisesc, noi, chirurgii, nu suntem prea obișnuiți și care nu ne face plăcere. Dacă nici nu ai apucat să discuți foarte bine cu pacientul sau măcar cu cei din familie, să le explici înainte situația, atunci procesul de comunicare după intervenția chirurgicală va fi dificil și destul de încărcat pentru tine, ca medic chirurg”, a explicat Laurențiu Simion.

Medicina are limitele ei

Medicul de la IOB, care are și un atestat în îngrijiri paliative, a subliniat că în cei 24 de ani de când se dedică chirurgiei nu i s-a întâmplat să îi moară un pacient pe masa de operație și se consideră norocos din acest punct de vedere.

Am vrut, totuși, să aflu ce fel de mecanisme interne îl ajută să treacă peste decesul unui pacient, iar răspunsul lui a făcut referire și la faptul că medicina nu face întotdeauna minuni:

„Nu mă pricep suficient la psihologie ca să pot să descriu astfel de mecanisme. Poate că am fost pur și simplu norocos. Am încercat întotdeauna să fiu cu conștiința împăcată că mi-am făcut datoria, că am făcut tot ce depindea de mine și, din acel moment, nu pot să spun că mi-a fost mai ușor, dar asta este. Te gândești și la faptul că ai făcut multor pacienți bine, că nu ai făcut rău cu intenție nimănui și că nu poți să rezolvi absolut tot. Din păcate, numai Dumnezeu poate să facă minuni. Iar medicina are limitele ei și le va avea în continuare”, a punctat doctorul Simion.

Empatia, un bun de preț

Un lucru esențial pe care l-a amintit și conf. univ. dr. habil. Dégi László Csaba, psiho-oncolog, este faptul că, de cele mai multe ori, medicii nu sunt familiarizați nici cu emoțiile pe care le experimentează în mod natural pacienții în prag de moarte și nici cu modul în care reacționează familia acestora: „Dar este foarte important, chiar dacă medicii nu sunt familiarizați cu aceste emoții, să nu își piardă empatia față de sine, față de pacient și față de aparținător”.

Realitatea este că, precizează specialistul, deși medicii și alți profesioniști din domeniul medical se confruntă în mod regulat cu moartea pacienților, cultura medicală – inclusiv din perioada facultății – are tendința de a nega nevoia de sprijin în aceste situații. Iar acest sprijin i-ar putea ajuta pe medici să facă față suferinței și acelor tulburări emoționale pe care le pot întâmpina în cazul morții unor pacienți.

„Cred că în acest context trebuie să existe o schimbare în cultura medicală pentru a putea pune la dispoziție sprijinul emoțional și social necesar și pentru a nu fi stigmatizați acei medici care doresc să facă față durerii, depresiei, tristeții, câteodată chiar și disperării”, a conchis dr. Laurențiu Simion.  

Etapele psihologice prin care trece medicul după pierderea unui pacient

Moartea unui pacient îi proiectează emoțional pe medici în acest scenariu de pierdere, explică psihoterapeutul Yolanda Crețescu. Astfel, după nefericitul eveniment, chiar și aceștia au nevoie de timp pentru a traversa cele patru etape psihologice ale doliului:

psiholog yolanda cretescu facebook
Yolanda Crețescu

Acceptarea realității pierderii. Apare, în prima etapă, credința că decesul nu mai este o iluzie și este o realitate. Pentru cadrele medicale, preponderent pentru medicii chirurgi, oncologi, pierderea este previzibilă odată ce există diagnostic, punctează Yolanda Crețescu. Pachetul emoțional este cel care face diferența între un medic care integrează în procesul medical moartea și unul care își asumă responsabilitatea vieții.  2

Trăirea durerii provocată de pierdere. Este necesar ca în această etapă pierderea să fie recunoscută și durerea să fie trăită de medic. În caz contrar, subliniază psihologul clinician, această durere psihică, emoțională sau comportamentală va apărea în viitor sub forma unui simptom – de exemplu, medicul poate să sufere de depresie, să se confrunte cu lipsa chefului de viață, anxietate, atacuri de panică, fobii etc. Durerea poate apărea și sub o formă de comportament dezadaptativ de evitare, exagerare, tulburare obsesiv-compulsivă etc.

Elemente din tabloul clinic care au generat moartea pacientului (nu neapărat erori medicale, ci cauze precum stop cardiorespirator, embolie etc.) pot duce, de-a lungul timpului, la dezvoltarea de stres posttraumatic. Astfel, pot să apară simptome sau comportamente anxiogene ori de câte ori medicul va identifica, în alte situații, elemente similare cu tabloul decesului anterior.

Adaptarea la un nou mediu, o nouă situație. Din tablourile clinice care au rezultat în decesul pacientului, este recomandat ca medicul să extragă concluziile medicale, să le analizeze ca studii de caz, nicidecum ca acestea să devină borne de referință sau stimuli semnificanți („Dacă atunci s-a întâmplat asta, atunci se va întâmpla și acum la fel”). Medicilor li se recomandă, după pierderea unui pacient, ca fiecare caz de acest gen să fie luat în parte, considerat unic și irepetabil.

Dacă medicul are o trăire negativă asupra unui eveniment medical, asocierea acestei trăiri unui alt caz, la nivel ipotetic, imaginar („Dacă și în acest caz s-ar întâmpla la fel?”) face ca la nivelul creierului medicului să apară o reacție neurovegetativă de apărare sau luptă cu privire la următoarea intervenție, explică Yolanda Crețescu.

Retragerea energiei emoționale și reinvestirea ei în alte cazuri. Doliul are de îndeplinit o cerință psihică precisă, iar funcția lui este să desprindă amintiri și speranțe cu privire la persoana decedată.

De aceea, în viziunea psihologului clinician, reinvestirea cere cu prisosință proiecția în viitor a cazului pacientului decedat (cum ar fi fost dacă viața bolnavului ar fi continuat, care ar fi fost calitatea vieții lui în continuare): „Expectanța cu privire la o calitate a vieții precară, la suferință, la implicarea familiei sau aparținătorilor, la un travaliu de boală pe perioade lungi fac ca moartea să aibă și un scop pozitiv, iar reinvestirea energiei în cazuri viitoare să se poată face cu optimism. Agățarea de trecut reprezintă unul dintre motivele pentru care această etapă este cel mai greu de depășit și necesită deseori introspecție sau ajutor specializat”.

Regăsirea echilibrului după „întâlnirea” cu moartea

Dr. Laurențiu Simion crede că este important ca medicii să înțeleagă moartea ca fenomen și, mai ales, ce se întâmplă cu pacienții lor la finalul vieții. În opinia sa, pacienții trebuie să fie ajutați de personalul medical să se bucure de zilele care le-au mai rămas de trăit: „Este important, pentru că aici intrăm în domeniul medicinei paliative.

Deocamdată, nu avem niciun fel de certitudine că, într-un fel sau altul, viața se va repeta. Și atunci, măcar până la finalul ei sau cât mai aproape de finalul ei, e esențial să ne ajutăm pacienții să se bucure de viață atât cât se mai poate”.

3Psiho-oncologul Dégi-László Csaba aduce în discuție un alt aspect de care trebuie să se țină cont: oncologii sau medicii din alte specialități care se confruntă cu sfârșitul vieții trebuie să tragă anumite granițe sau limite emoționale clare, pentru a nu fi copleșiți de durere atunci când pierd un pacient în fața unei boli crunte, așa cum este cancerul: „Nimeni nu își dorește ca medicul să se plimbe prin spital, constrâns și doborât de durere, plângând.

Pe de altă parte, trebuie găsit acest echilibru, pentru că durerea neprelucrată legată de moartea pacienților și, în general, în fața morții are un impact negativ asupra vieții personale și profesionale a oncologilor”.

Antrenarea oncologilor, parte din proces

degi csaba
Dégi-László Csaba 

 

Dégi-László Csaba amintește și că, de cele mai multe ori, medicii oncologi nu sunt pregătiți pentru a face față propriilor dureri legate de pierderea pacienților. „În acest sens, oncologii ar trebui să fie antrenați în așa fel încât să normalizeze experiențele de moarte și de durere ca parte a vieții, în special în acest domeniu medical care are un standard nescris foarte ridicat față de nonverbalizare, nonventilare a acestor emoții”, este de părere expertul în psiho-oncologie.

Istoria personală a medicului este și ea o piesă importantă care întregește acest puzzle, crede Yolanda Crețescu, mai ales când este vorba despre impactul pe care îl are moartea pacientului asupra unui medic: „Pe de o parte, există situații în care medicii abordează aceste evenimente cu asumare și curiozitate științifică, pentru că la început de drum ești mult mai curios, curajos și ai mult mai proaspătă în minte informația teoretică.

Pe de altă parte, există și situații în care medicii pot interpreta negativ și descurajant astfel de evenimente la început de carieră. Aici este important să existe sprijin din partea medicilor cu experiență și concentrarea rațională asupra cazului”.

Etichete: doliu medici pierdere pacient IOB Dégi László Csaba Yolanda Crețescu Dr. Laurențiu Simion

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC