Decizia de a schimba specialitatea nu este deloc ușoară, însă cel mai important lucru este ca fiecare să ajungă pe drumul său, pe care să practice medicina cu pasiune și responsabilitate.
Medici tineri români aleg sistemele de sănătate din străinătate, iar cei din alte ţări, care au făcut facultatea aici, decid să lucreze la noi.
Nicoleta Profir are 31 de ani și, de mai bine de șase ani, este imobilizată într-un scaun rulant din pricina unei infecţii cu borrelia.
Nămolul de pe fundul lacurilor este cunoscut de milenii pentru efectele sale tămăduitoare. Am încercat să aflăm cât este legendă și cât terapie în utilizarea peloidelor în România.
Pacienţii cu dermatită atopică se confruntă cu numeroase probleme din cauza afecţiunii lor. Din fericire, există tratament pentru dermatita atopică, iar pacienţii pot duce o viaţă aproape normală.
Depresia postnatală nu ţine cont de educaţia, locul de muncă sau situaţia materială a femeii, afirmă scriitoarea Lavinica Mitu. Acest tip de tulburare ţine cont doar de faptul că ești femeie și că ai devenit mamă.
Staţiunea Băile Govora reprezintă un caz unic în ţară, atât prin modul în care s-a înfiinţat, cât și prin faptul că își datorează înflorirea unei pleiade de medici civili și militari. Doctorii au lăsat moștenire un patrimoniu nepreţuit, care așteaptă să fie valorificat.
Un grup de studenţi și tineri medici a transformat în lege voluntariatul lor de weekend.
Când inima suferă, doctorii se străduiesc să o vindece. O tânără artist plastic întregește această vindecare a inimii, dar și a sufletului, prin culori și sentimente, creând ceva unic în peisajul spitalicesc din România zilelor noastre.
Deși umanitatea este într-o continuă evoluţie, sănătatea sexuală încă reprezintă un subiect tabu, iar populaţia are noţiuni destul de limitate de educaţie sexuală.
În România sunt aproximativ 55.000 de medici cu aviz de liberă practică. Câţi dintre aceștia vor să lucreze în zonele defavorizate ale ţării? Mai nimeni. Nici chiar acolo unde le sunt asigurate condiţii financiare și de lucru optime.
Roboţi chirurgicali modulari, softuri de dictare pentru medici, aplicaţii pentru donatorii de sânge și programe de imagistică pentru o mai bună conturare a tumorilor sunt doar câteva dintre inovaţiile prezentate luna aceasta la SSIMA Industry Day.
Pe lângă articole știinţifice, studii, prezentări, cursuri de specialitate, doctorii își fac timp și pentru lecturile „facultative”, alegând proză contemporană românească, non-ficţiune, romane clasice ori ale autorilor străini contemporani.
În costum roșu și la braţ cu vitejia, femeile de la SMURD salvează vieţi în miezul zilei sau al nopţii, pe mașină sau elicopter.
A impulsionat cumva pandemia dezvoltarea activităţii de învăţare prin simulare medicală? Mulţi ar spune că da. Cert este că a determinat o cerere tot mai mare pentru astfel de activităţi.
Pentru al doilea an consecutiv, tineri medici endocrinologi și dermatologi și-au unit forţele pentru a oferi consultaţii gratuite celor aflaţi în concediu la malul mării.
Probabil cea mai veche băutură alcoolică din lume, berea continuă să suscite interesul oamenilor de știinţă. Singurele instrumente care ne ajută să descoperim cât este mit și cât este adevăr referitor la efectele sale asupra sănătăţii sunt studiile știinţifice.
După șase ani de Medicină la UMF „Carol Davila” și după doi ani de rezidenţiat, Rareș Dinu s-a apucat și de Facultatea de Moașe.
În existența sa, prof. dr. Mircea Penescu, șeful secţiei de Nefrologie de la „Carol Davila”, și concertmaistru în Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” din România spune că a atins extremele.
Viaţa trăită sub semnul diabetului zaharat de tip 1 are mulţi numitori comuni pentru pacienţi, indiferent de vârstă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe