Dr. Sorin Lucian Puia își amintește câteva evenimente care l-au marcat, în timpul Revoluției din 1989, când lucra la maternitatea Giulești.
În decembrie 1989, medicul timișorean Lazăr Fulger avea 39 de ani și lucra în Spitalul Județean Timișoara, la Clinica a II-a Chirurgie, unde a trăit Revoluția pe viu.
Evitarea fumatului reprezintă metoda aparent cea mai ușoară pentru a reduce epidemia de cancer bronhopulmonar.
Evenimentele din decembrie 1989 au adus mulți eroi reali, dar și alții de mucava, generați de evenimentele din acele zile. Unii nu au cerut niciodată recunoașterea implicării lor în, acele zile, spre deosebire de alții, care s-au grăbit să declare apoi că nu fost prezenți în piețe, pe străzi, la televiziune.
Rolul screeningului prin tomografie computerizată cu doză mică de radiaţii în scăderea mortalităţii prin cancerul pulmonar a fost dovedit de cel puţin un studiu amplu.
Unul din trei locuitori ai planetei este supraponderal și trei milioane de oameni își pierd viaţa anual din cauza complicaţiilor produse de obezitate, pandemia secolului XXI.
Extinderea fenomenului de rezistenţă bacteriană faţă de medicamentele antimicrobiene (antimicrobial resistance, AMR), sub efectul presor al antibioticelor (AB), a dus la criza actuală a eficienţei antibioterapiei (ABT).
Nevoile psihosociale ale pacienţilor cu cancer pulmonar sunt adeseori ignorate, aspect cu atât mai delicat cu cât acești bolnavi suferă de cel mai mare distres oncologic dintre toate persoanele cu neoplazii.
Diabetul zaharat de tip 2 (DZ2) reprezintă o problemă majoră de sănătate, cu risc crescut de complicaţii coronariene și arteriale, de insuficienţă cardiacă (IC), scădere a funcţiei renale și deces.
Din pasiune pentru exercitarea profesiei și grija pentru pacient, o comunitate de medici antreprenori cu aceleași principii și valori a constituit o organizaţie , AMI.
Continuăm campania editorială dedicată cancerului de sân cu o imagine de ansamblu concisă, nuanţată și comprehensivă a acestei patologii, care beneficiază azi de reușitele medicinei personalizate.
Examenul clinic de rutină, autopalparea sânilor, ecografia mamară și mamografia sunt investigaţii esenţiale în diagnosticarea precoce a cancerului de sân.
Indiferent de durata administrării lor, medicamentele lichide pediatrice care conţin zahăr cresc riscul apariţiei cariilor în rândul copiilor cu boli cronice.
În timp ce dilemele și controversele privind oportunitatea introducerii în școli a unei curricule pe tema educaţiei pentru viaţă sexuală persistă, industria pornografică a explodat în ultimii ani, având un impact devastator asupra tinerei generaţii.
Diferite tipuri de meditaţie au produs schimbări psihologice și biologice care pot fi asociate efectiv sau potenţial cu o stare de sănătate îmbunătăţită.
Peste 50.000 de români își pierd viaţa anual din cauza cancerului. Anul trecut, în România s-au înregistrat aproape 84.000 de cazuri noi de cancer, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Alăptarea, adică hrănirea copilului cu laptele mamei lui, este cel mai natural, sigur, simplu, sănătos și ieftin mijloc de hrănire a puiului de om.
Să punem în balanţă cât rău ar putea să facă virusul/bacteria în stare sălbatică, atunci când invadează corpul copilului, generând boala, și efectele apărute după administrarea, prin vaccin, a acelorași bacterii/virusuri în stare atenuată sau complet inactivate.
În anul 1989, în Romania s-a evidenţiat o epidemie dramatică de infecţie cu HIV la copii. În perioada iulie 1989 - decembrie 1990 s-au raportat 1.094 de cazuri pediatrice de infecţie HIV, reprezentând jumătate din totalul cazurilor din Europa.
Pentru reducerea numărului deceselor, ţările care pun accentul pe instruirea eficientă a personalului medical au apelat la simularea medicală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe