Profesorul Cantacuzino, acel Medic pentru Naţiunea Română (1), avea, între multiplele preocupări, și aplecarea, cu grijă, asupra fiecărui pacient ce avea nevoie de ajutor. A înfiinţat întâi un laborator de microbiologie în Iași, transformat într-un adevărat dispensar în care acorda consultaţii, iar în 1904 – la București. 

În numai 17 ani a ridicat și Institutul Cantacuzino, în care nu doar că se produceau aproape toate serurile și vaccinurile necesare ţării noastre, se puneau bazele pregătirii multor generaţii de studenţi și medici, era sprijinită la înalt nivel supravegherea bolilor infecţioase, se făcea cercetare la cel mai înalt nivel al acelor vremuri, dar se și vindecau pacienţii care se îndreptau cu încredere spre laboratorul Profesorului. Laboratorul s-a închis prin anii ’50. Cine ar fi crezut că o „pensionare forţată” va conduce la redeschiderea Laboratorului de analize din Institutul Cantacuzino, după... 87 de ani?

Cu entuziasm, pe un nou drum

Dumitru-Paul Florescu, medic bac­teriolog, fiu al unei foarte cunoscute moașe din perioada interbelică, este întrebat și apoi invitat să reînfiinţeze laboratorul Profesorului. Cu entuziasmul care l-a caracterizat întreaga viaţă, începe activitatea însoţit iniţial de o singură persoană, Anca Matei. Avusese grijă în stil cantacuzinist de multe laboratoare din România. Fusese implicat în același stil cantacuzinist (care parcă îi curgea prin vene) în două mari campanii de prevenire și control al holerei, cu deplasări lungi, de campanie.

Colabora cu toţi cantacuziniștii din acea perioadă într-un mod natural, parcă moștenit încă de la naștere. Îi făcea pe cei din jur să aibă încredere și să simtă că totul este posibil atunci când pornești la drum cu gânduri bune, dedicat sistemului de sănătate și pacienţilor. Moștenind stilul cantacuzinist, era și un fin pasionat de cultură, de muzică în special (fiind și elev, timp de doi ani, la Conservatorul Regal). Dar mare parte din timp, din viaţă, o dedica microorganismelor, cu tot ce acestea aveau nevoie să vieţuiască, de la medii de cultură la reactivi, cu destule inovaţii în utilizarea acestora, până la diagnostic și stabilirea tratamentului.

Diversitate și modernitate

În 1991, în mica sa echipă „de doi”, Dumitru-Paul Florescu a  pus la punct debutul „noului laborator Cantacuzino”, l-a dus pe un făgaș drept, corect, modern pentru acele timpuri. L-a diversificat adăugând bacteriologiei și hematologie, și biochimie. Eu și soţia mea eram „la catedră” și așa am auzit de acest minunat loc din Institut. Am mers amândoi iniţial curioși, apoi am rămas cu drag și am absorbit cât mai mult din ceea ce ne învăţa cu calm, dedicare, generozitate, pasiune. De atunci am înţeles că „microbii nu dorm în weekend”; alături de dânsul și de Anca veneam sâmbăta sau/și duminica, după caz, pentru că „luni pacientul are nevoie de diagnostic și un tratament bine stabilit”.

Am învăţat foarte mult în acest laborator sub mărinimoasa coordonare. Ulterior, un alt cantacuzinist a contribuit decisiv la dezvoltarea mea (2). Chiar dacă nu i-am spus vreodată acel MULŢUMESC! binemeritat, sunt sigur că a știut că i-am purtat și îi vom purta mereu un mare respect. „A iubit enorm medicina, colegii și pacienţii... avea un spirit pozitiv, reușind parcă să vindece din priviri și vorbe... Ne amintea tuturor cât de fericit și mândru este că a făcut parte din marea familie cantacuzinistă... În fiecare dimineaţă când sosea în Institut se oprea întâi și privea o vreme statuia Profesorului”. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

1. https://www.viata-medicala.ro/un-medic-pentru-intreaga-na-iune-romana-30588

2. https://www.viata-medicala.ro/micobacteriile-de-la-cantacuzino-13056