Newsflash
Știri

Pledoarie pentru implicarea parlamentarilor

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mai 15 2009
Pledoarie pentru implicarea parlamentarilor
Reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, ai instituţiilor publice, parlamentari şi reputaţi specialişti au iniţiat un dialog, în vederea unui control mai bun şi mai eficient al infecţiei cu HIV/SIDA şi al tuberculozei (boli ce constituie probleme foarte importante de sănătate publică în întreaga lume), în cadrul conferinţei „Pledoarie pentru implicare“,găzduită, la 6 mai a.c., de Palatul Parlamentului.
 

Deşi, aparent, aceste afecţiuni privesc doar sistemul de sănătate, în realitate, controlul lor e posibil numai prin măsuri de ordin legislativ, social şi economic, elementul-cheie fiind prevenirea, deoarece extinderea ambelor epidemii este rezultatul unor factori ce ţin de contextul socio-economic, de priorităţile politice pe termen lung, de suportul legislativ şi de atenţia acordată grupurilor cu risc mare de receptare şi transmitere a acestor infecţii. Un rol principal în succesul acestor programe îl are societatea civilă – liantul dintre instituţiile şi programele publice, decidenţi, pacienţi şi familiile lor, grupurile vulnerabile şi publicul larg. Multe ONG-uri derulează, graţie mai ales suportului Fondului Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, intervenţii ce nu intră în atribuţiile niciunei organizaţii sau instituţii publice; multidisciplinare şi inovatoare, ele au un impact real şi sunt considerate modalităţi de acţiune extrem de eficiente, indispensabile şi chiar critice pentru controlul epidemiilor HIV şi TB, în România şi în alte ţări.

 
Iniţiat de Fundaţia Romanian Angel Appeal şi anunţat a fi organizat sub înaltul patronaj al dnei Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor (care nu a fost prezentă, mesajul său fiind citit de dna Rodica Nassar, preşedinta Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor), evenimentul, dedicat special parlamentarilor, a beneficiat de prezenţa (sporadică) a aproximativ o sută de aleşi ai poporului. Cu acest prilej, ei au primit un „Ghid pentru parlamentari privind implicarea în răspunsul naţional la HIV/SIDA şi tuberculoză“, inspirat din practicile internaţionale curente, ce atrage atenţia: „O comunitate sănătoasă este (şi) răspunderea dumneavoastră“. Sperăm că îl vor citi cât mai mulţi şi vor conştientiza cu adevărat că au nu doar drepturi, ci şi (mai ales) responsabilităţi faţă de cei pe care îi reprezintă. E nevoie, mai mult decât oricând, de iniţiativă şi acţiune. Ce poate face Parlamentul? Poate inova sistemul de asistenţă medicală pentru aceste afecţiuni – în primul rând integrând şi alte tipuri de servicii sociale, poate veghea asupra modului în care Guvernul îşi asumă responsabilităţile, poate stabili modalitatea în care resursele financiare vor fi mai bine gestionate, pentru atingerea rezultatelor dorite. Aşadar, poate elabora şi adopta legi care să apere drepturile omului şi să promoveze programe eficace de prevenire, îngrijire, tratament; poate supraveghea punerea lor în practică; poate asigura finanţarea adecvată şi economică a programelor naţionale de control al HIV/SIDA şi TB, precum şi direcţionarea fondurilor spre intervenţii bazate pe cele mai bune dovezi de eficacitate; poate asigura fonduri suficiente şi legislaţie corespunzătoare pentru subcontractarea de către instituţiile guvernamentale a ONG-urilor cu experienţa şi competenţa necesare derulării programelor medico-sociale de prevenire şi suport pentru grupurile vulnerabile la HIV şi TB, pe care guvernul nu le poate implementa şi monitoriza direct.
 
ONG-urile participante la reuniune: Fundaţiile „Romanian Angel Appeal“, „Salvaţi copiii România“, „Alături de voi“, „Baylor – Marea Neagră“,„Health Aid Romania“, UNOPA, Asociaţia Română Anti-SIDA, „Romanian Harm Reuction Network“, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, Centrul de Resurse Juridice.
 
Reuşita acestei acţiuni se va oglindi, în cât mai scurt timp, sperăm, în lista cu propuneri concrete ale parlamentarilor. Le dorim succes!
ETICHETEdoloreminus

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe