Reumatismul articular
acut (RAA) a reprezentat timp de multe secole principala cauză a bolilor
cardiace. Declinul drastic al incidenţei RAA după anii celui din urmă război
mondial nu are cauze clare, dar utilizarea largă a penicilinei are o contribuţie
importantă. Ţara noastră a urmat, cu o uşoară întârziere, aceeaşi curbă
descendentă, ceea ce a făcut ca prevalenţa valvulopatiilor reumatismale să scadă
considerabil. O remergenţă a RAA este însă oricând posibilă. Patologia se
schimbă în ultimul timp într-un ritm neobişnuit, îndeosebi din cauza poluării,
mai ales chimice şi radioactive, dar şi a schimbărilor în alimentaţie şi modul
de viaţă în general. Astfel apar boli infecţioase noi (SIDA, gripa aviară sau
porcină), autismul la copil este în alarmantă creştere, ca şi boala Alzheimer ş.a.
Revenind la RAA, se spunea că după vârsta de 20 de ani în cazul primului
atac, inima este cruţată. Cazul pe care-l prezentăm infirmă acest lucru.
Se prezintă cazul unei femei care
la 32 de ani are primul atac de RAA, urmat totuşi de instalarea unei stenoze
mitrale care evoluează relativ rapid spre etapa simptomatică. Tratamentul cu
penicilină şi medicaţie antiinflamatorie nu au putut stăpâni instalarea
cardiopatiei.
CONCLUZII:
1. Reumatismul articular acut poate prinde cordul chiar şi atunci când
primul puseu reumatismal survine după 30 de ani.
2. Tratamentul corect al atacului de RAA limitează dar nu previne
instalarea valvulopatiei reumatismale.
3. Între puseul de RAA şi apariţia simptomelor cardiace se scurge un
interval clinic liber de ani de zile, dar în care pot fi surprinse puseele
inflamatorii de evoluţie cu ajutorul testelor biologice de inflamaţie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.