Newsflash
OPINII

Telemedicina și compasiunea

Telemedicina și compasiunea

Ceea ce cu numai trei luni în urmă în România era doar o discuție interesantă și adeseori polarizată la un pahar de vorbă între medici, mulțumită COVID-19 a devenit o realitate care va rămâne printre noi: TELEMEDICINA.

Deunăzi, am participat la o teleconferință cu medici de familie și farmaciști, iar opinia generală era favorabilă telemedicinei, chiar peste așteptări. Practic, trei sferturi dintre participanți o vedeau integrată în practica medicală într-o formă sau alta, cu limitări mai mici sau mai mari. Peste noapte, medicii au renunțat la o parte dintre vechile învățături legate de anamneză și examenul fizic, lăsând loc interacțiunilor eficiente la distanță.

Medicii par să înțeleagă și să integreze tot mai lesne avantajele comunicării la distanță cu pacienții în anumite circumstanțe. Am să atrag atenția asupra unui aspect care aparent poate să fie cartea pierdută în noul context: COMPASIUNEA. De exemplu, cu toții știm valoarea contactului vizual și a energiilor vindecătoare eliberate atunci când avem bucuria și înțelepciunea de a ne privi în ochi. Cu toții am fost mișcați de atingere; o mână caldă care ne atinge umărul sau antebrațul și care ne transmite înțelegere și curaj atunci când avem moralul căzut. Cu toții am trăit miracolul unei îmbrățișări calde atunci când relația s-a mutat în sfera profund umană. E bine, toate acestea sunt cu totul pierdute în noul format. Ar putea aceasta să însemne însă compromiterea relației medic-pacient? Depinde!

shutterstock_1106407742

Depinde foarte mult cu ce compari. Dacă vei compara cu o consultație ideală atunci da, putem vorbi despre compromiterea iremediabilă a unei relații sacre pontificate chiar de părintele nostru, Hipocrate. Câte dintre consultațiile de zi cu zi mai urmăresc însă cu strictețe un astfel de format ideal? Dacă este să comparăm cu ceea ce se întâmplă de fapt în zilele acestea, cu ce a ajuns consultația medicală sub imperiul eficienței și al reglementărilor asiguratorilor, poate că mai este speranță. Deoarece, chiar dacă nu este cazul tău cititorule, consultația se termină adeseori lăsând puțin loc de mulțumire, ca să nu mai pomenesc de încântare, deopotrivă pentru medic și pacient.

Realizăm astfel că pentru a fi conectați cu adevărat este nevoie de ceva mai mult decât a fi în aceeași cameră. Necesită aceeași înțelegere profund umană alături de comportamente ce decurg din aceasta. În telemedicină, a crea o legătură de încredere cu pacientul poate fi diferit, dar nu mai puțin important ori posibil decât în situația de a fi față în față. Pe viitor, voi prezenta comportamente care inspiră compasiune chiar și de la distanță.

Citește și:

Interviu cu dr. Adrian Pană Telemedicina - oportunitate la justa calibrare

Interviu cu av. Dan Minoiu, Mușat & Asociații Telemedicina: reglementare și conformitate

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe