Acum vreo cinci ani s-a încercat acreditarea forţată a cabinetelor medicale, inclusiv a celor de medicina familiei. De fapt, s-a încercat căpușarea cabinetelor. Teoretic, se dorea o nouă certificare a cabinetelor care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), de parcă certificarea de către CAS, Colegiu și DSP nu era suficientă.

Ni se spunea că modelul era unul european, încercând să ni se inducă ideea că așa e și în UE (ceea ce e total fals; în UE nu există o astfel de acreditare a cabinetelor medicale!). De fapt, ideea provenea din ţările anglo-saxone, însă nu ni se spunea că acolo această acreditare era una facultativă, un fel de Pagini Aurii din care potenţialul pacient putea afla informaţii despre cabinetul medical.

Un plus de birocraţie

Practic, această acreditare ar fi însemnat birocraţie în plus, consum de timp și energie pentru a completa chestionare stufoase, care ulterior ar fi fost verificate de o comisie care s-ar fi deplasat la cabinet pe banii cabinetului. Iar plata pentru această acreditare nu ar fi fost deloc modică, ci substanţială.

Acum apare ideea evaluării performanţei cabinetelor de medicină de familie. Ideea nu ar fi rea, dar mă întreb pe ce criterii se va face această evaluare. Oare nu cumva se încearcă iarăși introducerea acreditării sub o altă formă? Oare nu cumva și această evaluare va duce la creșterea birocraţiei și la consumul de resurse financiare într-un domeniu care și așa este sufocat de birocraţie și subfinanţat cronic?

Cazuri rezolvate în cabinet

Personal, eu mi-aș dori o evaluare a actului medical pe care-l fac în cabinet. De exemplu, aș dori să fiu plătit mai bine pentru cazurile de bronșiolită și laringită la copiii mici pe care le rezolv în cabinet fără a le trimite la spital.

Mi-aș dori să fiu plătit și pentru cazurile de mică chirurgie pe care le rezolv în cabinet (acum primesc 10 puncte pentru orice plagă pe care o rezolv în cabinet, indiferent de cât de complicată e și de cât timp necesită până la vindecare). Mi-aș dori să fiu plătit mai bine pentru cazurile cu serom postoperator sau cu granulom de fir pe care le rezolv în cabinet.

Mi-aș mai dori să fiu plătit pentru pacientul meu fără un plămân, cu fereastră subaxilară în hemitoracele stâng, și căruia de peste trei ani îi toaletez cavitatea hemitoracică și pe care îl pansez în fiecare zi, în speranţa că într-un final voi găsi un chirurg plastician care să rezolve definitiv cazul. Deocamdată mă bucur că încă mai am sporul de primariat și sporul de rural (și acela redus, acum patru ani).

Menţionez că nu știu vreun sistem medical modern care să-și fi propus și să fi reușit să evalueze munca medicului de familie și care să plătească diferenţiat serviciile medicale oferite de medicul de familie.

P.S.: Nu e domeniul meu, dar nu pot să nu mă întreb: Cu ce ajută acreditarea spitalelor? S-au îmbunătăţit condiţiile din spital? A crescut finanţarea spitalelor? Nu cumva toţi acești bani daţi pentru acreditare sunt de fapt bani aruncaţi pe apa sâmbetei? Cine se bucură de beneficiul acreditării? Eu, unul, nu văd niciun beneficiu pentru pacienţi și personalul medical.

Citiți și: Stomatologul de familie