Newsflash
Interviuri

Dr. Alexandra Mircea: „Recomand purtarea aparatului dentar indiferent de vârstă”

de Dr. Laura Davidescu - sept. 10 2021
Dr. Alexandra Mircea: „Recomand purtarea aparatului dentar indiferent de vârstă”

Niciodată nu este prea târziu pentru a corecta dantura, crede dr. Alexandra Mircea, medic specialist parodontologie la clinica Dentalist. Sunt multe situaţii în care aparatul trebuie purtat din nevoi medicale, și nu neapărat pentru estetică.

Alexandra Mircea, fondatoare Dentalist

Alexandra Mircea este medic specialist Parodontologie, cu competenţă Invisalign în cadrul Align Technologies. În anul 2020 a deschis în București Dentalist, o clinică stomatologică cu cinci cabinete și unitate proprie de radiologie.

Pentru pacienţii trecuţi de vremea adolescenţei, cărora aparatul clasic nu li se pare deloc estetic, există acum aparate transparente, elegante, ușor de purtat și eficiente. Însă, indiferent de vârstă, este foarte important să mergem la stomatolog pentru a găsi soluţia potrivită cu privire la problemele dentare, recomandă dr. Alexandra Mircea.

DE CE AU NEVOIE ADULŢII DE APARATE ORTODONTICE

Sunt aparatele dentare pentru adulţi de dată recentă?

Aparatele dentare fixe sunt aceleași atât pentru adulţi, cât și pentru copii. Ne referim la aparatele dentare care se atașează pe dinţii definitivi, care funcţionează în aceeași măsură pentru adulţi și pentru copii. Ideea că și adulţii pot purta aparate dentare este recentă, însă acest lucru nu face decât să ne bucure pe noi, medicii stomatologi, că tot mai mulţi oameni maturi sunt deschiși și își doresc să aibă o dantură nu doar frumoasă, cât și sănătoasă. Există pacienţi cărora nu li s-a îndreptat dantura atunci când erau copii sau nu au purtat aparatele ortodontice mobile recomandate la momentul potrivit. De asemenea, sunt probleme care pot apărea la vârste mai înaintate, cum ar fi mișcarea dinţilor după extracţii dentare sau modificarea raporturilor dintre dinţi. Sunt diverse situaţii care trebuie tratate și de multe ori aparatele dentare sunt soluţia cea mai puţin invazivă.

Până la ce vârstă se pot face corecţii?

Corecţiile danturii se pot face la orice vârstă dorește și este pregătit pacientul. De exemplu, la Dentalist am avut în tratament un pacient în vârstă de 73 de ani, care a optat să pună accent pe sănătatea dinţilor săi.  Orice problemă se poate corecta cu ajutorul aparatului dentar, chiar dacă vorbim despre decalaje mari între oasele maxilare. Acestea se corectează cu ajutorul operaţiilor și este nevoie ca poziţia dinţilor să fie ajustată cu aparat dentar atât înainte, cât și după operaţie. Este nevoie de experienţă și cursuri suplimentare pentru mediul ortodont care face astfel de tratamente, însă nu am auzit de o problemă dentară care să nu poată fi tratată.

Cât durează tratamentul

Care este durata corectă de purtare a aparatului?

Timpul diferă în funcţie de afecţiunea care se tratează. Putem vorbi despre mici ajustări de poziţie a dinţilor, care se rezolvă în câteva luni, sau putem discuta despre înghesuiri ori decalaje severe, care pot ajunge chiar și la trei-patru ani de tratament. Sunt și medici ortodonţi care își ţin pacienţii sub tratament între cinci și șapte ani sau chiar și zece. Dar consider că nu este normal ca pacientul să poarte atât de mult aparat dentar, deoarece se pot declanșa resorbţii externe ale rădăcinilor dinţilor. Mai exact, „topirea” rădăcinilor, soldată cu pierderea dinţilor.

Pentru ce simptome se prezintă pacienţii?

De cele mai multe ori, pacienţii solicită tratamentul ortodontic din raţiuni estetice, deoarece îi deranjează aspectul danturii. Cele mai întâlnite situaţii sunt cele în care dinţii sunt foarte înghesuiţi sau spaţiaţi, prea ieșiţi în afară sau asimetrici. De asemenea, pot solicita tratament și din cauza unor dureri pe care le resimt, apariţia fisurilor, fracturi sau ciobiri ale dinţilor cauzate de mușcături dezechilibrate.

Există contraindicaţii?

Nu există contraindicaţii, există doar cazuri mai complicate, unde nu este suficient tratamentul ortodontic. Acesta se completează cu o operaţie ortognată, ceea ce implică repoziţionarea oaselor maxilare.

DIFERENŢELE ÎNTRE DISPOZITIVE NU SUNT DOAR DE PREŢ

Există mai multe tipuri de dispozitive? Care sunt cele mai importante diferenţe?

Există aparate dentare fixe și aliniatori invizibili. Aparatele dentare fixe pot fi metalice, de ceramică sau safir. Aparatele dentare din safir au brackets (dispozitivele care se lipesc pe fiecare dinte) transparenţi. Tratamentul cu aceste dispozitive durează minimum doi ani, timp în care pacientul trebuie să meargă lunar la consult pentru a i se activa aparatul (a se imprima mișcarea dinţilor). Din a doua categorie fac parte aparatele care mișcă dinţii cu ajutorul gutierelor sau al aliniatorilor transparenţi, cum este Invisalign, de exemplu. Aceste seturi de aliniatori se schimbă săptămânal, iar fiecare set imprimă o mișcare nouă a dinţilor. Controlul la medicul dentist trebuie efectuat la interval de două-trei luni sau chiar mai rar, în funcţie de disponibilitatea pacientului, și se poate face și de la distanţă. La Dentalist avem pacienţi care nu locuiesc în România, dar care trimit periodic poze cu evoluţia danturii lor. Tipul acesta de aparat este transparent, foarte comod de purtat și nu impune restricţii alimentare, spre deosebire de alte aparate ortodontice. Timpul mediu de purtare este de un an, deci chiar mai scurt decât în cazul aparatelor fixe. Iar din punct de vedere al preţului, este comparabil. Preţul unui aparat dentar ceramic sau din safir, la care se adaugă costul controalelor lunare pentru doi ani, manoperele de îndepărtare a aparatelor și contenţiile, poate depăși preţul aparatului transparent, chiar dacă acesta pare scump iniţial.

Poate orice medic dentist să monteze asemenea dispozitive sau este nevoie de o competenţă anume?

Pentru toate aparatele dentare este nevoie de un specialist în ortodonţie, mai puţin pentru aparatul dentar transparent, unde este necesară o certificare din partea Align Technology.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe