Deși sâmbătă seara zona centrului vechi este absolut impresionantă, dacă nu prin pestrițul populației și lumini, măcar prin forfota browniană care dă de știre și unui străin că se găsește într-unul din punctele de maxim interes al capitalei. Deși te surprinde afluența de spectatori veniți să asiste la ultima premieră a Teatrului de Comedie, atipică sezonului cald (regula nescrisă a teatrelor spunând că, după ce „dă colțul ierbii”, publicul evită sălile de spectacol, în detrimentul teraselor și parcurilor)...

Deși, oricât de detașat ai fi de ce se întâmplă în jurul tău când ești într-o sală de teatru, te simți puțin ciudat „ciupind” cu ochiul în stânga și văzându-i pe Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc tronând în stal ca doi autentici monarhi, sau întorcându-te pe scaun, văzând-o exact în spatele tău pe Andreea Esca șușotind în franceză cu Alexandre Eram.. Ei bine, „deși”... toate cele de mai sus, cea mai mare emoție am încercat-o reîntâlnindu-mă cu Gogol și cu textul (sensibil adaptat) „Căsătoriei” sale, în interpretarea, așa cum spuneam, trupei Teatrului de Comedie. 

Și asta pentru că un mariaj între o piesă cu notorietatea celei despre care vorbesc și o trupă de calibrul celei... despre care vorbesc naște, înainte de toate, curiozitate. CE va reuși să surprindă nou în înţelesurile gogoliene echipa de realizatori? CUM vor îmbrăca vedetele trupei hainele atât de „grele” ale personajelor dramaturgului rus de origine ucraineană? CARE va fi reacţia sălii în faţa unui atare demers?

Spetacolul, început molcom, cu transformarea dialogului dintre Ivan Kuzmici Podkolesin și sluga sa, Stepan, într-un monolog, menit să surprindă dimensiunile frământărilor caracteristice personajului principal, cunoaște un crescendo de la scenă la scenă, atent conduse de cuplul regizoral  Andreea și Andrei Grosu. Spaţiul ne apare de la început ca un drum care nu duce nicăieri. Sentimentul de claustrare al lui  Podkolesin în hăţișurile mariajului este în acest fel, subtil, sugerat publicului de 
scenografia lui Vladimir Turturică.

Temeri neîntemeiate

Pentru că am amintit deja de două ori de personajul principal, trebuie să vă mărturisesc teama pe care am avut-o citind distribuţia. Cea referitoare la posibilitatea ca, în coliziune cu un entertainment de o cu totul și cu totul altă profunzime decât lumea scenei, dimensiunea artistică a lui Tudor Chirilă să nu se fi modificat, pierzând din acurateţe. Nimic din toate acestea: actorul Tudor Chirilă pare în acest rol în deplinătatea forţelor artistice. Reușește în interiorul acestei comedii de caractere o construcţie de un dramatism impresionant. 

O construcţie de o fragilitate aparte, pe care, cu siguranţă, Chirilă și-o poate trece în palmares ca o reușită deplină. Finalul (ca și începutul piesei, adaptat) îl surprinde pe Podkolesin într-o frământare patologică, redată scenic cu o precizie filigranică. Alături de Chirilă, un alt actor care și-a „înfipt colţii” în oferta dramaturgică a lui Gogol este Alin Florea. Interpretează un Ivan Pavlovici Omletă plin de nesimţire mujică, pe care o prezintă cu o vitalitate scenică absolut notabilă. 

Ar fi multe de spus despre acest spectacol. Inclusiv despre felul în care finalul este „întors din condei”. Din păcate, spaţiul tipografic nu îmi permite. Ce pot face, însă, este să vă invit să luaţi drumul Teatrului de Comedie, pentru a-l vedea pe Gogol prin ochi de artist român. Adică interesant.