Newsflash
Cultură

Evocare Ion Băieșu la MNLR

de Dr. Raluca BULEA - sept. 29 2022
Evocare Ion Băieșu la MNLR

Fidel misiunii sale de a menține vie flacăra limbii și literaturii române, și de a-i ține mereu aproape de public pe marii creatori, Muzeul Național al Literaturii Române a organizat pe 20 septembrie a.c. evenimentul intitulat „Remember Ion Băieșu”.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a trei decenii de la trecerea la cele veșnice a scriitorului buzoian. La ceas de seară și de toamnă, în curtea Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) s-a vorbit cu emoție, din suflet, de omul, prietenul și dramaturgul Ion Băieșu. 

Ion Baiesu evocare mnlr 2022 (1)

Deschiderea a fost făcută de Ioan Cristescu, directorul MNLR, care a subliniat importanța momentului deceniului șase al secolului trecut, când Ion Băieșu și-a început cariera de scriitor de proză scurtă și piese de teatru, textele apărute în acea perioadă având o esență care transcende timpul și regimul politic, având valoare și farmec chiar și după câteva zeci de ani. 

Ion Baiesu evocare mnlr 2022 (2)

Personalitatea scriitorului, atât din punct de vedere uman, dar și profesional, a fost apoi conturată și de intervențiile criticului literar Lucian Chișu, ale artistului plastic Valentin Tănase, cunoscut ilustrator, precum și ale regizorului Mircea Cornișteanu. Acesta adus în prim plan una dintre cele mai longevive și îndrăgite piese de teatru semnate de Ion Băieșu, „Preșul”, povestind cum la început de carieră a pus-o în scenă la Teatrul Național din Craiova, fiind apreciat chiar de către autor, și cum, ca un arc peste timp, a montat-o din nou în 2019 la Teatrul Național București, piesa aflându-se în continuare în repertoriul TNB. 

Ion Baiesu evocare mnlr 2022 (3)

Emoționanta evocare a fost încheiată de regizorul Radu Băieșu, fiul scriitorului, care ne-a mărturisit că, deși a încercat să evite piesele tatălui său, drumul vieții i le-a scos permanent în cale, până când a ajuns să accepte că este o parte a destinului său, de care nu avea cum să se desprindă.

Seara a continuat cu lectura povestirii „Tristețea vânzătorului de sticle goale”, realizată de actorii Mihai Constantin și Mihai Gruia Sandu, precum și cu vernisajul expoziției „Remember Ion Băieșu – 30”, care poate fi vizitată la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 până la 2 octombrie 2022. 

Ion Baiesu evocare mnlr 2022 (4)

În cadrul acesteia sunt expuse o serie de fotografii din arhiva familiei, care sunt deopotrivă amintiri personale, dar și mărturii ale istoriei recente a literaturii române, alături de Ion Băieșu vizitatorii putând să îi recunoască și pe scriitorii Nichita Stănescu ori Fănuș Neagu, pe actrița Coca Andronescu (interpreta legendarului personaj Tanța, alături de Octavian Cotescu) ori pe artistul plastic Constantin Piliuță.

Expoziția ne prezintă și afișe ale pieselor sale de teatru, programe de sală ale diferitelor montări, volume publicate și manuscrise, împreună cu mașina de scris la care a lucrat scriitorul. 

Ion Baiesu evocare mnlr 2022 (5)

În final, trebuie să amintim faptul că Ioan Cristescu a anunțat o nouă întâlnire cu creația și personalitatea lui Ion Băieșu în luna ianuarie a anului viitor, atunci când se vor împlini 90 de ani de la nașterea scriitorului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe