În preajma Sărbătorilor Pascale, când ritmul vieții încetinește pentru o vreme și întreaga atmosferă din jur ne îndeamnă la reflecție și introspecție, la timp petrecut cu noi înșine în încercarea de a ne cunoaște și a ne înțelege mai bine, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) a venit în sprijinul nostru. 

MNLR ne-a invitat să trecem pragul sediului din strada N. Crețulescu pentru a descoperi „Biblioteca interioară”, expoziția de pictură semnată de artista Paula Craioveanu, care este deschisă până la 19 aprilie a.c. 

Simezele demisolului MNLR, în special sala ovală ai cărei pereți etalează frumusețea ruginie a cărămizilor ordonat aranjate, alcătuiesc un fundal inspirat pentru tablourile care surprind un neașteptat dialog nu doar cu propriul sine, ci și între trecut și prezent, toate concluziile acestor interacțiuni imaginare urmând să își afle proiecția, și poate chiar desăvârșirea, în viitor. 

Biblioteca, și cartea, devin în tablourile Paulei Craioveanu obiecte de studiu, de afecțiune și de admirație artistică. Alături de ele, apar adesea multe din elementele pe care le avem în minte atunci când ne gândim la încăperile amenajate pentru a găzdui biblioteci în vechile reședințe aristocratice: scaune și fotolii confortabile, bogat decorate, piese de mobilier, frumoase scări în spirală, sculpturi... 

De altfel, există lucrări în care nu vedem nicio carte, dar spiritul cărții este prezent, fie ca transpunere vizuală a unor întâmplări ori descrieri cuprinse în paginile sale, fie ca adiere diafană a unei amintiri ce se stinge încet, a unui cititor care tocmai s-a ridicat din fotoliul preferat pentru a se îndrepta către alte activități. 

Trecem astfel în atmosfera unor alte vremuri, ne transpunem în trecut grație artei, așa cum o facem și prin intermediul lecturii. De altfel, întreaga expoziție ne vorbește despre modul în care cărțile pe care le citim se transformă în interiorul nostru, modelate de personalitatea și experiențele fiecărui cititor, dar și despre felul în care, mai departe, ele ne transformă, contribuind, prin esența lor profundă și mesajele pe care le poartă, la șlefuirea și devenirea noastră ulterioară. 

Faptul că formarea de bază a artistei este aceea de arhitect răzbate din fiecare lucrare. Pe de o parte îi intuim nevoia, aproape organică, de a include elemente tridimensionale, în special imagini de statui, întregi sau segmentate, răsunet al decorațiunilor antropomorfe ce împodobeau adesea fațadele palatelor elegante. 

În tablouri însă, reprezentările de piatră par să prindă viață, în special datorită privirii triste, visătoare sau îndrăznețe, cu care ne invită în propria lor lume, sau cu ajutorul căreia ne îndrumă direcția percepției, spre a ne ajuta să vedem mai adânc, dincolo de stratul superficial. Pe de altă parte, simțim ochiul și mâna arhitectului în modul de împărțire și redare a spațiului pictural, care capătă o importanță aparte de fiecare dată. În final, trebuie spus că acestea sunt doar câteva posibile chei de lectură, orice vizitator putând descoperi noi semnificații și interpretări, atât pentru lucrările individuale, cât și pentru expoziția considerată ca un întreg.