Newsflash
Diverse

Evaluarea echilibrului

de Costică Palaghia - mai 17 2024
Evaluarea echilibrului

Pentru ca datele generate în cadrul evaluării echilibrului unui pacient să poată fi luate în considerare, kinetoterapeutul trebuie să ţină cont de anumite aspecte.

Astfel, mobilitatea articulară a membrelor inferioare să fie în condiţii optime; forţa musculară a acestor membre să fie în cele mai bune condiţii; musculatura stabilizatoare ce menţine postura ortostatică să aibă un tonus bun. O altă condiţie obligatorie în evaluarea echilibrului este ca musculatura să fie normal inervată.

Trebuie, de asemenea, cunoscut istoricul bolilor pacientului, cu precădere cele care au afectat sistemele osteotendinoase ale aparatului locomotor – dacă au existat și afecţiuni care au periclitat activitatea aparatului vestibular. Valoarea hemoglobinei este un aspect ce trebuie cunoscut, deoarece o valoare scăzută a acesteia poate da serioase probleme de menţinere a posturii în așezat și ortostatism. La fel de bine trebuie cunoscut și istoricul afecţiunilor neurologice care au putut afecta troficitatea la nivel cerebral.

Metode de testare

Evaluarea echilibrului se va face în două condiţii: testarea în statică și testarea în dinamică. Aici ar mai fi de adăugat, pentru persoanele care au stat un timp îndelungat în decubit dorsal, testarea echilibrului în așezat la marginea patului cu picioarele în exterior. Evaluarea în această postură se va face înaintea celor două menţionate mai sus, și anume testările în ortostatică și ortodinamică.

Sunt mai multe teste care vor putea fi aplicate în vederea evaluării gradului de echilibru al pacientului. Testele standard vor fi adaptate situaţiei de moment adoptându-se modificări pentru a putea fi aplicate în funcţie de starea patologică a pacientului.

Pentru ortostatism, în afară de testele clasice, precum Testul Flamingo, se vor folosi și teste adaptate, cum ar fi: timpul în care poate să stea bipodal un pacient ajutat de sprijin extern; cât timp poate sta unipodal cu sprijin extern; timpul în care pacientul poate sta unipodal fără sprijin extern; cât timp va putea sta bipodal fără sprijin extern.

Dintre testele clasice, cel mai utilizat în evaluarea echilibrului este Testul „Brânciului”. Metoda aceasta va testa echilibrul pacientului, dar și timpul de redresare a acestuia după ce a fost ușor dezechilibrat de o forţă de împingere (ușoară) a kinetoterapeutului.

        Testarea echilibrului în dinamică se poate face prin sistemele clasice, cum ar fi Testul ,,Ridică-te și mergi” sau Testul Tinetti cu două sau trei grade de apreciere, unde, pe lângă echilibrul în dinamică, se va putea evalua și calitatea mersului.

        Metodele comune, cu aplicabilitate și eficienţă ridicată, ce vor evalua echilibrul în dinamică al unui pacient ce se poate deplasa sunt: mers cu pasul adăugat lateral, mers pe o linie dreaptă trasată, mers cu spatele, mers cu pas adaugat orientat anterior, mers pe 
vârfuri, mers pe câlcâi.

      Orice metodă de testare a echilibrului poate fi bună dacă se va aplica în funcţie de situaţia prezentă, de tipologia bolii și de starea pacientului în momentul testării.


Notă autor:

Bibliografie
Carmen Șerbescu, Metode de reeducare posturală, Curs lucrări practice, 2012
Ion Dan Aurelian Nemeș, Metode de explorare și evaluarea în kinetoterapie, Orizonturi Universitare 2001

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe