Ei urmăresc mai binele jucătorilor și propășirea acestui sport în ţara noastră.

Toţi trei sunt pasionaţi de sport și sunt motivaţi de adrenalina victoriilor obţinute cu tenacitate și efort. Și, când vine vorba de victorii, se știe, fotbalul e rege. „Există fotbal și există alte sporturi”, afirmă hotărât psihologul Silviu Ioniţă, care e îndrăgostit nu doar de driblinguri, ci și de gimnastică și tenis. Dr. Mihai Meiu, care i-a fost coleg în stafful medical al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), spune că nu și-ar schimba meseria pentru nimic în lume: „M-a atras în primul rând varietatea situaţiilor în care ești pus. Pasiunea mea pentru sport nu a făcut decât să completeze decizia luată acum mai bine de 15 ani, de a urma medicina sportivă”, punctează el.

„Am început să fiu preocupat de nutriţie şi de promovarea unui stil de viaţă sănătos curând după facultate, şi aproape toată activitatea mea s-a desfăşurat în această zonă”, mărturisește, la rândul său, dr. Șerban Damian, autor a trei cărţi de nutriţie și maratonist amator în timpul liber.

Timpul, marea provocare

Care sunt provocările de zi cu zi pentru medicul sportiv care îngrijește naţionala de fotbal? „Timpul în care trebuie să rezolvi o situaţie, să dai un verdict. De multe ori în sport – și în fotbal, în special – trebuia să rezolvi ieri ceea ce ţi se cere azi”, spune dr. Meiu. „O altă parte a activităţii noastre o reprezintă prevenţia.”

Un alt aspect important este comunicarea cu echipa tehnică: „Studii realizate la nivel european – profesorul Jan Ekstrand este un nume de răsunet în acest sens – demonstrează că slaba comunicare dintre stafful medical și cel tehnic și schimbarea frecventă a antrenorilor la o echipă de fotbal duc la creșterea ratei accidentărilor”.

Echipa medicală a unui lot naţional acţionează pe două niveluri, explică Mihai Meiu: „Există stafful medical, care, în cazul primei reprezentative, este format din doi medici și șapte fizioterapeuţi.  Mai sunt și specialiștii cu care colaborăm pe diferite segmente – nutriţionistul sportiv, psihologul sportiv, dar și ortopedul, medicul imagist sau cardiolog”. 

Nevoia de specialiști

Dr. Mihai Meiu lucrează cu Federaţia Română de Fotbal din 2015 – tot el a pus bazele Departamentului medical, pe care îl și conduce. Din poziţia deţinută a derulat un proiect finanţat de UEFA, prin care a dotat cu defibrilatoare externe automate toţi membrii afiliaţi în acel moment – circa 300 de cluburi. A ţinut în toată ţara cursuri de SVB (Suport Vital de Bază) pentru personalul medical care a preluat aparatele. „Consider că niciodată nu suntem suficient de pregătiţi. Tocmai de aceea am început recent o serie de cursuri și ateliere desfășurate prin Academia Naţională de Fotbal, dedicate cadrelor medicale care acordă asistenţă în sport, iar în alt proiect fac acest lucru cu sprijinul UEFA. Sportul românesc are nevoie de o completare atât a bazei materiale, cât și a personalului pe partea medicală”, punctează dr. Meiu. El a dezvoltat, împreună cu dr. Șerban Damian, un ghid de nutriţie sportivă în fotbal, pe care FRF l-a distribuit gratuit cluburilor şi loturilor. „Iniţial, am vrut să combatem niște mituri care s-au rostogolit până în ziua de azi. Ghidul este adresat sportivilor și părinţilor acestora, pentru mai buna înţelegere a nevoilor nutriţio­nale în sportul de performanţă”, subliniază medicul.

Încercarea din pandemie

A fi medicul sportiv al naţionalei de fotbal presupune, firesc, și o mulţime de deplasări și cantonamente. „Ca să fac o paralelă, noi în cantonamente suntem de gardă – doar că acest lucru durează de la câteva zile la câteva săptămâni. Acţionăm cam ca medicul de familie, dar facem și medicina muncii, cu accente pe recuperare medicală și traumatologie”, spune dr. Mihai Meiu.

Nu e ușor să fii departe de cei dragi: „Mulţi consideră că noi, călătorind prin lume cu echipa, ne bucurăm de o grămadă de atracţii turistice – asta mă amuză teribil. Ce vedem noi de obicei sunt aeroportul, hotelul și stadionul din orașul în care jucăm. Și, cu puţin noroc, poate facem și-o plimbare prin parc”, adaugă el. Cea mai dificilă încercare din cariera sa a fost pandemia de COVID-19. „Am fost Chief Medical Officer în cadrul EURO 2020, turneu care s-a desfășurat și la București. Am dezvoltat împreună cu autorităţile un concept medical care să cuprindă toate măsurile pentru a preveni și rezolva orice problemă. A fost o mobilizare fără precedent.”

Planurile mele de viitor se axează pe educaţie. Vreau să promovez specialitatea pe care o am, astfel încât medicii tineri care termină facultatea să își poată alege rezidenţiatul în acest domeniu. (Dr. Mihai Meiu)

Pionier în nutriţie sportivă 

Dr. Șerban Damian a fost nutriţionistul echipei naţionale de fotbal în perioada 2016-2018. „S-a renunţat însă la poziţia de nutriţionist în cadrul staffului medical şi de atunci nu mai există acest post”, precizează el. A mai colaborat, pe anumite perioade, cu federaţiile de baschet, de atletism, de gimnastică.

A absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în 1999 și a finalizat rezidenţiatul în Medicină de familie, însă nu a profesat în domeniu. „În perioada 2007-2009, m-am pregătit în nutriţie sportivă în programul Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), iar apoi am urmat şi Masterul de Nutriţie şi Siguranţă Alimentară organizat la UMF «Carol Davila» Bucureşti”, precizează acesta.

A înfiinţat Centrul Superfit, iniţial axat pe nutriţe, extins apoi cu servicii de medicină sportivă, recuperare medicală, fiziokinetoterapie, testări de performanţă, psihologie sportivă și pregătire fizică.

Când am început eu studiile de nutriţie sportivă, în România era un domeniu aproape necunoscut, iar în lume abia lua avânt. Mi s-a părut foarte interesant şi extrem de necesar să pot consilia sportivii să progreseze. Am avut şansa să fiu susţinut de Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, programul CIO fiind unul foarte costisitor – nu mi-aş fi permis să îl pot plăti pe cont propriu”, punctează dr. Damian.

O știinţă în sine

      Nutriţia sportivă este o ştiinţă în sine, care se diferenţiază de nutriţia omului „nesportiv” şi de cea dedicată diverselor patologii, precizează dr. Damian: „Se adresează celor care trebuie să susţină programe dificile de antrenament şi competiţii şi are o mulţime de particularităţi. În străinătate există facultăţi speciale unde se studiază nutriţie sportivă şi alte ştiinţe conexe”.

Pe durata colaborării cu echipa naţională de fotbal, principalele îndatoriri au fost legate de alcătuirea meniului în perioadele de convocări pentru meciuri. „Practic, gândeam, pornind de la principiile nutriţiei sportive, meniurile zilnice ale echipei, care mai apoi erau puse în practică în bucătăria hotelurilor din ţară şi din oraşele unde aveau loc partidele. Eu, alături de alţi colegi din staff, aveam datoria să verificăm că aceste meniuri sunt realizate corect şi că sportivii primesc ceea ce trebuie. De asemenea, alcătuiam planul de suplimentare pentru echipă. Împreună cu echipa medicală urmăream evoluţia sănătăţii sportivilor şi făceam diverse recomandări practice. Nu în ultimul rând, am încercat să cresc nivelul de cunoştinţe în nutriţie al sportivilor, prin seminarii şi materiale educaţionale”, precizează medicul.

Tot în ideea de educaţie, a lansat recent o platformă online, unde a publicat o serie de cursuri de nutriţie generală: „Voi continua să adaug şi cursuri de nişă, aşa cum ar fi cele de nutriţie sportivă în fotbal, astfel încât performerii să aibă acces la informaţii corecte, bine structurate şi uşor de pus în practică”.

Dr. Șerban Damian promovează un stil de viaţă sănătos pe canalul său de YouTube, „Doctor Damian”, care are circa 100.000 de abonaţi.

Psihologia performanţei

Silviu Ioniţă a făcut performanţă în copilărie, dar, la un moment dat, având de ales între sport și carte, a mers pe ultima variantă. A rămas însă cu un regret, mărturisește el. În urmă cu zece ani, după ce a terminat facultatea, a ales să lucreze cu sportivii și să se canalizeze pe ceea ce el numește „psihologia performanţei”. Mai întâi a lucrat cu jucătorii de tenis, apoi a trecut la fotbal.

Din 2016 până în 2023 a fost mental coachul naţionalei de fotbal. „Anul trecut am închis contractul cu fotbalul, acum sunt psiholog la CSM București, tocmai ce ne-am întors de la un meci cu o mare victorie în traistă”, spune el.

E greu de spus dacă fotbalul – și sportul românesc, în general – conștientizează importanţa psihologului sportiv. „Acum șapte ani s-a introdus acest post de mental coach – am fost primul adus la loturile mici, și cumva am contribuit la șlefuirea acelei generaţii care a avut câteva victorii notabile. Am lucrat la lotul de tineret când era nevoie, am stat și la naţionala mare. FRF a dat atunci un semnal foarte puternic, arătând că, prin aducerea unui psiholog la naţională, se poate face performanţă. Din păcate, mesajul la nivelul fotbalului românesc, mă refer aici la Liga 1, a fost slab. Antrenorilor le e greu să înţeleagă că oamenii sunt complecși și că e greu să joci fără nivelul emoţional și mintal potrivit – fiindcă acolo se fac reglajele.”

Antrenament mintal și emoţional

Antrenamentul psihologic se face și în ședinţe individuale, și colective. „Îi facilitez sportivului întreg procesul de adaptare. Și îl ajut în toate aspectele legate de gestionarea emoţională, inclusiv în probleme privind lipsa somnului, tulburări clinice sau adicţii, relaţii pasagere cu impact”, spune Silviu Ioniţă.

Ședinţele de grup, așa-numitele zile motivaţionale, sunt foarte importante pentru crearea coeziunii: „Lansez tot soiul de provocări în cadrul grupului, pe care sportivii trebuie să le rezolve. Când mai sunt trei zile înaintea unui meci, nu mai vorbim despre tactică, ci despre cum reușim să ne coagulăm rapid în ceea ce numim echipă”, punctează el. „Sigur, mergem și pe partea de tactică, fotbalul nu e numai despre cum să dai cu piciorul în minge, trebuie să joci și cu capul. Iar cine reușește să-și păstreze capul limpede, să găsească soluţii rapide, acela câștigă de fiecare dată.”

Un mental coach îl „antrenează” inclusiv pe antrenorul echipei: „Antrenorul trebuie să cunoască instrumentele de testare pe care le folosesc, trebuie să afle anumite aspecte legate de personalitatea jucătorilor. Trebuie să înţeleagă repede care sunt butoanele pe care să apese ca să obţinuă rezultatul dorit”, explică Silviu Ioniţă. „Nu oferim informaţii confidenţiale despre jucător, niciodată, doar aspecte legate de comportament, de modul în care reacţionează în anumite situaţii.”

Lucrul cu antrenorul și cu stafful tehnic este esenţial: „Antrenorul trebuie să ofere siguranţă și încredere. Chiar dacă se află permanent în situaţii de stres, chiar dacă are o slăbiciune, o îndoială, antrenorul nu poate să arate asta nici jucătorilor, nici presei – și atunci noi, psihologii, putem absorbi toată acea presiune, putem să o preluăm”.

Test pentru campioni

Silviu Ioniţă, împreună cu alţi colegi ai platformei Sport PSY 1, a pus la punct o metodă de evaluare a jucătorilor: „Doi ani și jumătate am făcut o cercetare pe 1.000 de sportivi români, în urma căreia am reușit să elaborăm acest chestionar. Nu am inventat noi roata, se fac teste de acest gen și afară, fiindcă industria fotbalului a crescut exponenţial: toată lumea încearcă să găsească talente de la vârste fragede și să le modeleze”.

Pe baza unui set de 17 markeri, se poate evalua personalitatea unui potenţial campion. Nu e doar o sentinţă, sportivului i se spune și ce ar trebui să facă, unde ar trebui să mai lucreze ca să facă trecerea la ceea ce se numește înaltă performanţă. „Acest test a fost folosit de FRF de ani de zile în procesul de selecţie, și noi știm sigur că a ajutat”, spune Silviu Ioniţă.

Care ar fi, în câteva cuvinte, profilul psihologic al campionului? „Se spune adeseori despre un sportiv că are talent – dar ce e talentul? Sunt mai mulţi indicatori care se corelează cu înalta performanţă: pasiunea, modul de stabilire a obiectivelor, de a pune creierul în situaţii ipotetice și de găsi răspunsuri interne... Mai sunt aspecte legate de așa-numita coachability – abilitatea sportivului de a se lăsa antrenat –, de concentrare sub presiune, de coeziune și leadership, de constanţă și conștiinciozitate.”

Partea de pregătire fizică e importantă, dar la fel e și cea emoţională: ce faci când reușești, când greșești, când echipa nu are dinamica potrivită. (Silviu Ioniţă)