Dr. Kenneth A. Alexander este profesor de știinţe clinice la Colegiul de Medicină al Universităţii din Florida, Orlando.

Sunteţi biochimist. Cum aţi intrat în domeniul vaccinurilor?

Pregătirea mea este de biochimist și de virusolog. Pe vremea când eram tânăr cercetător și lector la facultate, mentorul meu era un tip pe nume Sam Katz [Samuel Katz], dr. Katz , cel care a inventat vaccinul împotriva rujeolei. În 2004 tocmai citisem un articol care prezenta primele date despre vaccinarea împotriva HPV, m-am dus la el în birou și i-am spus: „Sam, avem o problemă. Vaccinul ăsta pare că își va face treaba foarte bine, dar provocarea este că va fi administrat adolescenţilor, și aceasta este o boală despre care pediatrii nu știu nimic. Nu știu cine va vorbi cu ei”. Dr. Katz se uita la mine. „Nu eu, Sam, eu sunt un tip de laborator, nu sunt pe vaccinuri”, i-am spus. Iar el s-a rezemat de spătarul scaunului și a zis: „Acum ești”. Și m-am simţit ca un tânăr cavaler atins pe umăr de rege. 

Acest lucru m-a adus în lumea care discută despre vaccinarea HPV. Când a apărut vaccinul, mă mutasem la Universitatea din Chicago și lucram în partea de sud a orașului, unde trăiește o comunitate formată predominant din afro-americani. Cei mai mulţi erau săraci, iar ratele cancerului de col uterin erau ridicate, în timp ce ratele de vaccinare erau scăzute. Nu-mi dădeam seama de ce, pentru că vaccinul era foarte bun, așa că am început să întreb de ce aceste mame nu-și vaccinau fiicele.

Vaccinul se administra gratuit?

Da, era acoperit de asigurarea de sănătate. Într-o zi am luat prânzul cu un prieten antropolog și vorbeam despre asta, iar el mi-a cerut să-i spun cum vorbesc medicii despre subiect. Și i-am explicat. „Ei bine, cred că medicii spun toate lucrurile greșite”, a concluzionat el. 

Următorul pas a fost să facem un studiu printre aceste mame și ne-am dat seama că antropologul avea dreptate: mesajul nostru își rata ţinta la mare distanţă. Și deși mi-am păstrat interesul în cercetare ca virusolog, preocuparea mea s-a îndreptat către vaccinuri.

Ce s-a dovedit a fi benefic?

Aș vrea să menţionez un lucru. Sunt pediatru american și cu siguranţă nu am venit aici pentru a le spune medicilor români ce să facă. Aceștia sunt foarte inteligenţi. Ce intenţionez este să le transmit experienţa mea, pentru a nu repeta aceleași greșeli pe care le-am făcut noi. Pentru că le-am făcut, cu siguranţă. Rata de vaccinare împotriva HPV în SUA este de 60% pentru fete și de 15% în rândul băieţilor. Nu stăm prea bine comparativ cu alte state. 

Deci, revenind, dacă ne uităm la ce spuneau medicii americani, modalitatea standard în care aduceau vorba despre subiect era cam așa: „Doamna Smith, fiica dumneavoastră Chelsea are 11 ani, la vârsta aceasta le administrăm fetelor o doză de vaccin meningococic, o doză de vaccin DTP și o doză de vaccin HPV. HPV înseamnă Human Papilloma Virus (n.r.: virus papiloma uman), este un virus ce cauzează veruci genitale, cancer de col uterin, cancer anal, vulvar, cancer în sfera ORL și este transmis pe cale sexuală. Știţi că la 12 ani multe fete sunt active din punct de vedere sexual?”. 

Până ajungeau aici, mama era deja catatonică pe podea. Este o abordare greșită.

Medicii trebuie să se abţină de la a vorbi prea mult

Care este abordarea acum?

Vestea bună este că trăim într-o perioadă de aur a vaccinologiei. Da, a apărut și vaccinul împotriva virusului respirator sinciţial, lucrăm la un vaccin împotriva malariei, a febrei Dengue etc. Dar mai există un motiv – și anume, că oamenii de comunicare, antropologii, sociologii au început să fie interesaţi de subiectul vaccinării. Și în loc să ne lase să ne descurcăm singuri, ceea ce făceam până acum, ei încep să ne spună cum ar fi mai bine să procedăm. 

Iar datele noi arată că medicii, în loc să ţină acest discurs lung și să presupună că-i vor convinge pe părinţi cu știinţa lor, ar trebui să le spună așa: „Doamna Smith, Chelsea împlinește azi 11 ani. Tuturor fetelor de 11 ani le facem o doză de vaccin care previne șase tipuri de cancer cauzate de HPV. Haideţi să facem vaccinul azi”. Și gata! Trucul aici este să-i oprești pe medici să vorbească prea mult. Iar studiile americane arată că la un astfel de discurs, 60-75% dintre părinţi vor răspunde „OK!”. Iar apoi putem trece la alte subiecte medicale. 

Întreabă părinţii „De ce la vârsta aceasta”?

Cred că întrebarea legată de vârstă este importantă și are trei răspunsuri. În primul rând, are sens să vaccinezi înainte de începerea vieţii sexuale. Dacă aștepţi până când cineva are HPV, este greșit, vaccinurile au rol preventiv. 

Al doilea motiv ar fi că există date care arată că, dacă vaccinezi la vârstă mai tânără, pot fi suficiente doar două doze, în loc de trei. Și, de fapt, cercetările se concentrează acum pe protocoale cu o doză unică. 

Iar cel mai important motiv, pe care oamenii îl uită, este că la 11-12 ani copiii încă mai ajung în cabinetul medicului pentru consulturi preventive. Adolescenţii de 16 ani vin dacă și-au sucit o gleznă sau pentru că au făcut mononucleoză ori ceva de genul acesta. Până la 11-12 ani încă ajung la medic pentru prevenţie, iar aceasta este o oportunitate pentru a-i vaccina.

Dar dacă cineva spune că virusul se transmite pe cale sexuală și că oricum trebuie să te protejezi și de alte boli cu transmitere sexuală, deci de ce să te mai vaccinezi? 

Cred că trebuie să fim precauți cu abordarea aceasta. Epidemiologii ne spun că riscul unei persoane de a contracta HPV în timpul vieții este de 70-90%. Deci majoritatea persoanelor se infectează cu HPV, nu știu niciodată că l-au avut, sfârșit. Așa că infecțiile HPV de care știm sunt de fapt vârful aisbergului. În multe locuri există programe de screening – oamenii nu realizează că un rezultat anormal la testul Papanicolau este un semn de infecție cu HPV.  Vă provoc să găsiți o femeie peste 25 de ani care nu are o prietenă sau pe cineva la care ține și care n-a avut un rezultat anormal la testul Papanicolau. 

Cred că e o problemă să punem la un loc HPV cu alte boli cu transmitere sexuală. De exemplu, dacă ne uităm la prevalența infecției cu HPV în rândul femeilor și bărbaților de 25 de ani, aceasta e de 30-40%. Dacă ne uităm la prevalențele adunate pentru Chlamidia, gonoree și sifilis, aceasta este de sub 1%. Deci avem un mare vârf de HPV și o liniuță în bază pentru toate celelalte. Statistic vorbind, să ai HPV este ca și cum ai fi colonizat cu Stafilococ la nivelul foselor nazale, e ceva perfect normal. Din păcate, uneori oamenii au probleme din cauza asta [a infecției cu HPV]. Deci, prin comparație, toate infecțiile temute cu transmitere sexuală sunt foarte rare și nu sunt normale. Ne trăim viața cu HPV și foarte puțini au probleme din cauza lui. Da, mă îngrijorează când le punem la un loc. 

Cred că ce se întâmplă este că oamenii se concentrează pe aspectul ce ţine de sexualitate încât ratează mesajul de prevenire a cancerului. Și cred că există o tendinţă naturală de a transforma subiectul într-unul de natură morală. Iar dacă faci asta, condamni 80% dintre oameni [care se vor infecta cu HPV de-a lungul vieţii]. Deci, atunci când începi să te gândești la riscul de infectare și la moralitate, singurul lucru care se întâmplă este că în final lași oamenii expuși la riscul de a face cancer.

Ce influențe au asupra vaccinării împotriva HPV economicul, socialul sau chiar politicul în țările cu care ați colaborat?

Vestea bună și vestea proastă pentru România este că aceste probleme nu sunt specifice țării lor. Oamenii aici sunt foarte inteligenți și se confruntă cu aceleași probleme ca peste tot în lume. Cred că unul dintre lucrurile tragice care s-au întâmplat cu ocazia pandemiei de COVID este că a crescut ezitarea la vaccinare. Observăm acest lucru peste tot în lume. Și cred că sunt mai multe lucruri care contribuie la această ezitare. Cred că oamenii au obosit cumva să audă discuții legate de vaccinare, cum am tot auzit legate de vaccinarea împotriva COVID. Oamenii auzeau și că aceste vaccinuri sunt noi – însă referitor la vaccinul împotriva HPV, s-au administrat peste jumătate de miliard de doze în 18 ani!

Social media a democratizat lucrurile, iar mulți părinți nu sunt în situația în care să știe informațiile pe care le știți dvs. ca jurnalist medical. Provocarea este că avem mulți părinți care nu știu de unde să își ia informațiile, pentru ei toate site-urile sunt la fel. Pentru noi, dacă vrei cu adevărat să știi ceva, mergi la site-ul OMS, la site-ul Ministerului Sănătății sau verifici literatura medicală, site-urile revistelor științifice medicale. Un site foarte riguros științific despre vaccinarea împotriva HPV este www.hpviq.org.

Medicii întâlnesc din partea unor părinţi nehotărâre legată de siguranţa vaccinului. Unele evenimente negative survenite ulterior vaccinării au generat mesaje care s-au propagat și i-au făcut pe acești părinţi să se teamă.

Ca parte din trainingul nostru, ni se reamintește în mod repetat că o relație temporală nu este neapărat o relație de tip cauză-efect. Unul dintre exemplele clasice este că vara crește consumul de înghețată și tot vara crește și numărul de cazuri de înec, așadar consumul de înghețată crește riscul de înec? Aceasta este o asociere temporală. Exemplul pe care îl folosesc când vorbesc cu studenţii mei este: „Care este principala cauză de deces în cele două săptămâni post-vaccinare?”. Iar răspunsul este „accidentele auto – ca la toată grupa de vârstă”. 

Sunt 500 de milioane de doze administrate în 18 ani și tot ceea ce arată sistemul de supraveghere sunt reacţii adverse de tipul durerilor la nivelul braţului în care se administrează vaccinul și uneori cazuri de leșin ale adolescenţilor în preajma vaccinării. 

Dar publicul nu are pregătirea să gândească așa, este valabil peste tot, în toată lumea. De aceea, medicii, și mai ales organizaţiile precum Ministerul Sănătăţii, grupurile medicale consultative pe tema imunizării, societăţile profesionale trebuie să intervină și să spună: „Nu, aceasta nu este o asociere de tip cauză-efect”. Pentru că altfel ce se va întâmpla va fi că oamenii nu se vaccinează, iar peste 15 ani vor exista persoane care vor muri de cancere provocate de HPV.

Mă așteptam să văd implementată mai devreme vaccinarea băieților. 

Pe de o parte, este o problemă etică: transmiterea HPV are loc între bărbați și femei, iar dacă responsabilitatea este împărțită, ar trebui împărțite și beneficiile. Dincolo de asta, OMS și țările lumii vorbesc acum despre eliminarea bolii – iar epidemiologii ne învață că dacă scopul nostru este eliminarea unei boli, trebuie să imunizăm atât femeile, cât și bărbații. Acest lucru face programul mai rezilient. Iar experiența de până acum arată că programele de imunizare neutre ca gen au rezultate mai bune. 

Iar al doilea aspect este că aprecierea noastră privind infecția HPV în rândul bărbaților este mai recentă decât cea privind femeile. De exemplu, ideea că HPV provoacă cancer de cap și gât datează de aproximativ 20 de ani. Deci mobilizarea noastră și rațiunea științifică de a imuniza și bărbații este pur și simplu o informație mai nouă. 

Unul dintre lucrurile pe care le observăm acum în Europa și în Australia este că bărbații care mor de cancer de cap și de gât sunt mai mulți decât femeile care mor de cancer de uterin. Și trebuie să protejăm bărbații. Și astfel revenim la chestiunea echității.

Dacă doriți să mai transmiteți un mesaj cititorilor, vă rog să o faceți.

Aș dori să spun că suntem în businessul foarte serios al salvării de vieţi. Eu le spun studenţilor mei o glumă: «Vaccinaţi doar copiii pe care îi iubiţi». Este un gest de iubire, este modul în care îi protejăm pe cei la care ţinem, fie că vorbim despre COVID, gripă, HPV. Cele două fiice ale mele au fost primele fete din Chicago care au fost vaccinate împotriva HPV atunci când a ieșit vaccinul. Și pentru a-mi demonstra propriul angajament în acest subiect, acum doi ani, la vârsta de 58 de ani, am primit eu însumi cele trei doze. Doar pentru a dovedi încrederea în siguranţa lui și faptul că este important.

Apropo de gluma „Vaccinează doar copiii pe care îi iubești”, ați participat la o cercetare care analiza dacă este potrivit să mai tratezi un copil ai cărui părinți au refuzat vaccinarea anti-HPV. Care au fost concluziile?

A fost o discuție etică, dar eu cred că pediatrii și medicii de familie ajută familiile în foarte multe feluri, vaccinarea este unul dintre ele. Chiar dacă nu vaccinezi, vei vorbi cu părinții despre o mulțime de alte lucruri care îi ajută. Și când peste șase luni vin din nou la tine, vei aduce din nou vorba despre vaccinarea HPV. Așa că deși e dezamăgitor să fii refuzat, deși poate fi frustrant, cred că trebuie să-ți înghiți mândria și frustrarea și să-ți spui „Să facem ceea ce e bine pentru copil”. Scopul meu este să le fiu medic în continuare, să mai batem la ușa vaccinării și să nu gonesc pe nimeni, vrem să păstrăm relația, pentru că dacă nu vor mai veni la medic, unde se vor duce?

„Cel mai frecvent motiv pentru care un adolescent american nu este vaccinat împotriva HPV este acela că medicii nu au adus niciodată vorba despre asta. Nu aduc vorba într-un mod eficient și se tem că părinții le vor adresa o întrebare la care ei nu se simt confortabil să răspundă. Parte din ce încerc să le spun acestor medici este «Oferiți deja răspuns unor întrebări mult mai grele în fiecare zi. Ce puteți face este să întoarceți firul conversației înspre prevenția cancerului, iar acest lucru este greu de combătut».” 

„Ca medici pediatri, avem deja încredere că părinţii vor să facă ceea ce este corect pentru copiii lor. Ce trebuie noi să facem este să le spunem ce este corect.”

(Dr. Kenneth A. Alexander)