Ioana Serota a pregătit pentru Doza de ficțiune un text despre care mărturisește că îi este foarte drag. A fost publicat în urmă cu doi sau trei ani, într-un format mai lung, în Revista de Povestiri.
Când intru în sala de operație, Marinela, asistenta-șefă mă așteaptă deja cu halatul steril desfăcut. Oare am întârziat? După figura ei, atât cât se vede între mască și bonetă, așa pare. Halatul e prea lung, e de-al profului sigur, așa că atunci când încerc să-l îmbrac, calc din greșeală pe el, Marinela îl scapă și halatul ajunge pe jos. Își dă ochii peste cap - desterilizat. „Dați-mi unul pe măsura acestui domn doctor!”, îi spune infirmierei. Din a doua încercare reușesc să mă echipez, deși mănușile tot mi-s puțin mari, dar nu mai spun nimic. Nici n-am început și sunt deja cu spatele ud și ochelarii aburiți.
Mă îndrept spre masa de operație. Sunt doar eu. Ciudat, probabil proful vine după ce deschid. Stau cu mâinile împreunate pe piept ca să nu ating nimic și mă uit cum asistenta îmbăiază cu soluția ruginie de iod abdomenul rotund care mă așteaptă. Îndrept bisturiul spre fosa iliacă a pacientului, dar vocea Marinelei mă face să tresar. „Domnule doctor, ați văzut că s-a modificat programul operator de astăzi, nu? Apendicita a fost înlocuită cu o rezecție gastrică și anastomoză gastro-jejunală.” Mi se face rău, ridic ochii spre tabla cu programul și văd că are dreptate, bineînțeles. Oricum aș da-o, pe acolo nu am cum ajunge la stomac. „Mulțumesc, doamna Marinela. Nu, nu văzusem.” Îmi închipuiesc ce zâmbet i se întinde pe față, pe asistenta de anestezie a bușit-o râsul de-a dreptul.
Înfig bisturiul în pielea epigastrului, Marinela cauterizează vasele care sângerează. Mirosul de carne arsă și iod plutește în jurul nostru. Termin de deschis mușchiul și o întreb dacă știe când vine proful. Marinela se uită la mine cu ochii mari: „Domnul profesor este pe masă.” Mâna dreaptă începe să-mi tremure, schițând zig-zaguri mărunte de-asupra abdomenului deschis. Nu am făcut anastomoza niciodată, nici pentru examen nu am mai citit-o bine, nu mai știu de unde se începe și mâna nu mă ascultă.
Mircea Breban, profesor doctor de chirurgie digestivă, deschide ochii. Își apasă palma pe piept, încercând să-și linișteasă inima care bate și repede, și aiurea. Zâmbește ironic, ciocănindu-și cu vârful degetelor subțiri fruntea. Se uită spre geam; e încă noapte, dar culoarea roz luminoasă a cerului înseamnă că e posibil să fi... Da, a nins noaptea asta. A nins bine.
Înviorat de albul de afară, intră în bucătărie și pune ibricul cu apă pe aragaz. Mâna dreaptă, cu propria ei voință de acum, nu vrea să prindă toarta cănii și începe să penduleze din ce în ce mai repede și mai mărunt. Prinde mână răzvrătită și o strânge cu palma stângă în coșul pieptului, apoi stinge aragazul; dacă așa e voia mâinii, nici nu mai are chef de cafea, nu are rost să se împotrivească.
Sună telefonul. Când vede numele Dorei pe ecran, îl mai lasă să sune de două ori înainte să răspundă.
— Bună dimineața! Cum de ești așa de matinală? Aa, ai fost de gardă, uitasem. Ceva interesant? Mhm. Perforantă? Și cum ai rezolvat? Bravo. Mergea și prin retroperitoneu, dar dacă ai vrut tu așa, bine că e bine. Eu mi-am făcut o cafea și voiam să lucrez la suportul de curs pentru rezidenți. Să știi că nu e nevoie să mă verifici în fiecare dimineață, nu sunt bolnav, doar am ieșit la pensie. Ce capitol scriu? Păi... anastomoza gastro-jejunală. Nimănui nu-i plac, dar înveți să le faci cu timpul, că n-ai de ales. Vorba profesorului Matei, Dumnezeu să-l ierte, fiecare medic are cimitirul lui în spate, oricât de bun ar fi. Îl pomenesc des? Se poate, era cam de vârsta mea când a murit. Nu mi-a făcut viața ușoară, dar m-a învățat multe. Ce mai e pe la spital? De fapt, lasă, nu-mi mai spune, treaba voastră, vă descurcați. Hai că mi se răcește cafeaua. Da, ne vedem la masă duminică. Stai liniștită. Pa pa!
Mircea Breban, profesor doctor, se întinde înapoi în pat, strângându-și mâinile la piept, așa cum făcea în sală ca să nu se desterilizeze. Încă nu s-a luminat afară, închide ochii, mai bine ar dormi.
Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro.
Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.
Doza de ficțiune: „E.R.” de Bogdan Perțache
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
