Doza de ficțiune: „Cu un om mai puţin” de Bianca Bândilă 

Doza de ficțiune: „Sindromul Rainbow” de Tina Ion 

Îngerul potrivit

— Să lămurim de la bun început: eu doar îl înlocuiesc temporar pe colegul meu care se ocupă în mod oficial de chestiune. 

Bărbatul privea Îngerul care stătea la picioarele sale și care i-a vorbit cu un ton neutru. Încerca să-și definească sentimentele, oscilând între speranţă și dezamăgire.

— Să înţeleg că nu ești... Îngerul a dat din cap că nu. 

— Alt departament. TreiR. Reevaluări, reîncadrări, reconstrucţii. 

— Să știi că eu sunt mai familiarizat cu icoanele și sfinţii. De aceea am întrebat. 

— Caricaturi, a spus Îngerul, căutând din priviri un loc în care să se așeze. 

În mână ţinea un obiect asemănător cu o servietă, care părea extrem de greu. 

—  Acum știu cum ar trebui să-mi retrăiesc viaţa, a început bărbatul cu o urmă de optimism în voce. 

Îngerul a aruncat o privire curioasă către bărbat.

—  Aș lăsa la o parte toate lucrurile mărunte, luptele inutile, goana după nimic. Atât timp risipit, a continuat bărbatul cu mai multă încredere.

Îngerul a reușit să se așeze confortabil și a scos dintr-un buzunar al hainei sale negre din piele un pachet de ţigări Gauloises. Mâinile lui aveau pielea albă, acoperită de un puf blond și pistrui care se întindeau până pe degete. A tras un fum și a spus cu un zâmbet ușor amuzat: 

—  Așa ai face? Spune-mi mai multe. 

S-a relaxat pe spate în scaunul de lângă patul bărbatului. Acesta și-a umezit buzele pământii și a continuat mai hotărât:

—  Da, încă de când aș deveni stăpânul propriului destin, aș încerca să-mi întemeiez o familie și să o pun în centrul existenţei mele. Și tot ceea ce aș face ar fi pentru bunăstarea și fericirea ei. Cum ţi se pare? 

Îngerul a ridicat din umeri în timp ce trăgea cu gesturi delicate din ţigară. 

—  Nu m-aș mai preocupa de lupta pentru putere, pentru adevărul personal sau de afaceri de dragul afacerilor. Nu aș mai căuta validarea în braţele altei și altei femei sau cumpărarea lucrurilor care să-mi arate potenţa. Toate acestea...

O tuse uscată și neputincioasă l-a întrerupt. 

—  Toate acestea nu au niciun rost și te fac să sfârșești aici. Vezi? 

Bărbatul a arătat cu degetul înspre tuburile subţiri prin care îi picura viaţă. Și-a ridicat ochii spre Înger, sfredelind în privirea lui. Însă nu a găsit nimic în afară de seninătatea celui care urma să ducă la capăt o simplă rutină.

— Aș petrece mai mult timp cu familia și prietenii apropiaţi. I-aș ţine aproape pe cei dragi, înainte de a întreprinde orice altceva. 

—  Se pare că citim aceleași statistici.

—  Statistici? 

—  Da, se fac studii despre cuvintele sau dorinţele ultime ale oamenilor, ce spun ei pe patul de... 

Îngerul s-a oprit, privind jarul de la vârful țigării, ocolind privirea temătoare a bărbatului.  

—  Dacă ne-ar întreba, dacă ne-ar putea întreba, le-am spune exact ce se discută în astfel de momente. E totul aici, un fel de ChatGPT metafizic și la puterea infinită, a spus Îngerul, atingându-și fruntea cu arătătorul. 

—  Oh, se pare că ești Îngerul potrivit. Sper să fii Îngerul potrivit! 

—  Suntem doar Îngeri de care ai nevoie.  

Îngerul a privit încheietura mâinii sale, unde a apărut un ceas cu un cadran enorm. Bărbatul a privit și el. Ecranul era întunecat ca abisul, iar în el plutea cifra infinit într-un gri tridimensional. 

Îngerul s-a aplecat și și-a a tras lângă picior obiectul ca o servietă, dintr-un material care aducea a metal dar, în același timp, și a ceva nemaivăzut. 

—  Oricum, e extrem de fascinant cum oamenii își dau seama cât de simplu sau cât de la îndemână poate fi să mai aibă atâtea regrete. Poate exagerez, zicând fascinant. Să zicem mai degrabă interesant. 

Și-a întors privirea înspre bărbat, care a început să vorbească din nou. 

—  Aș citi mai mult, aș citi Biblia, aș merge la biserică, aș face donații. Aș ajuta pe cei nevoiași, aș adopta copii orfani și nu aș... 

Tusea l-a oprit din nou, iar Îngerul a ridicat din sprâncene pentru a doua oară în seara aceea. 

—  Nu aș mai face nimic care să provoace suferință sau disconfort altora. 

—  Nu știu, nu mă pricep la viața oamenilor. Dar cred că nu e tocmai ca și cum ai scrie o carte sau un scenariu de film. Nu poți șterge o propoziție și să o rescrii. Odată ce ai pus cuvintele acolo - tâlhărie, înșelătorie, lăcomie, pizmă sau dragoste, altruism, iertare, nu mai știu care altele, nu mai poți șterge istoria. Și acea povestire e una singură, scrisă la prima mână. Scuze, am luat-o razna. Nu cred că sunt eu în măsură să spun cum ar trebui sau nu. 

—  Și totuși, există atâtea situații în care oamenii primesc o doua șansă. 

Tonul vocii bărbatului era moale și umil, aproape ca o rugăciune. 

În încăpere era cald. Cu toate acestea, de un timp, vapori ușori păreau să-i iasă din gură în timp ce vorbea. Atât de ușori încât nu-i observase.  

Și pe măsură ce vorbea, vaporii se înmulțeau și rămâneau să plutească între ei ca niște văluri subțiri și stranii. 

— Ce se întâmplă? întrebă bărbatul. 

Îngerul privea vălurile în timp ce stingea țigara de mânerul scaunului. Apoi s-a ridicat, luând obiectul asemănător cu o servietă de la picioarele bărbatului. L-a pus pe noptieră și l-a deschis. Cutia era căptușită cu ceea ce părea o catifea neagră. 

—  Nimic nelalocul său, pur și simplu ăsta ești tu. 

—  Eu?! 

Bărbatul era confuz, iar de ceva vreme nu mai avea putere să vorbească decât din priviri. Cu toate acestea, Îngerul îl înțelegea perfect. 

—  Da, într-un fel. Obiectivul pentru care sunt aici. 

Încet, vălurile începeau să se așeze pe suportul catifelat. 

—  Da, asta vrea El. Noi culegem magna aceasta din oameni, sufletul cum îi spuneți voi. 

—  Magna? Sufletul? a clipit speriat bărbatul. 

—  Da, trupurile ar fi o chestiune care ne-ar da prea multă bătaie de cap. De aceea,  trupurile rămân în seama oamenilor. Noi luăm sufletele. 

—  Ce faceți cu ele? 

—  Ce facem cu ele, a repetat Îngerul privind cum vaporii s-au așezat aproape complet  în cutie. 

Bărbatul a încuviințat cu ultimele puteri, așteptând răspunsul Îngerului. 

—  Nu se știe. Ni se cere doar să le adunăm și să le punem la păstrare, undeva într-o margine a Universului. Atât știm deocamdată. 

—  Oh, a reușit să mai spună bărbatul, odată ce aburul ușor s-a așezat de tot în cutie. 

Cu o mișcare atentă, Îngerul a închis servieta chiar în clipa în care bărbatul a coborât ușor capul pe pieptul său. Sunetul aparaturii medicale a crescut în intensitate în timp ce se îndrepta înspre ieșire. 

Ușa salonului s-a deschis zgomotos și asistentele medicale s-au năpustit în salon, înspre trupul întins sub cearceafuri. Chiar în timpul acela, sufletul, pus la bună păstrare în servieta metalică, începea să se strecoare împreună cu Îngerul înspre o margine a Universului.  

Doza de ficțiune: „O zi într-o altfel de realitate”, de Oana Aștefănesei-Stanilov 

Doza de ficțiune: „Crepuscul” de Anca Pantazi 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.