Doza de ficțiune: „Crepuscul” de Anca Pantazi 

Doza de ficțiune: „Renaștere” de Maria Ciurea 

O zi într-o altfel de realitate 

Haos. Și vulnerabilitate. Și fragilitate. 

Atât de multă vulnerabilitate se vede în privirea aia tulbure, în mintea încărcată de traume, cufundată adânc într-un trecut îndepărtat sau nu, din care ei nu găsesc scăpare. Unii conștientizează, alţii nu, sau poate doar refuză să accepte. Umblă buimaci în spatele ușilor vechi de metal, încuiate cu zăvorul, acea barieră dintre normal și anormal, a celor pierduţi în lumea lor și a celor în halate albe. 

Gratiile ruginite de la geamuri nu opresc mirosul fumului de ţigară și nici strigătele lor, sunt doar o altă barieră care le îngrădește libertatea. 

S-ar atașa instant de tine dacă înaintezi o discuţie, dar un iz de răceală aproape că te doboară în momentul acela și te oprești numai la lucruri formale. Nimeni nu încearcă să îi înţeleagă, poate doar vocile din interiorul lor, care, în funcţie de starea lor de spirit, sunt și ele prietenoase sau nu. Vocea aia îi rămâne singura prietenă, confidentă, îi derulează în filtrul minţii cu repeziciune o multitudine de lucruri cărora nu le poate ţine pasul, îl agită și îl calmează în același timp. Haos organizat.

Cronologic, timpul trece, dar pentru ei pare că stă în loc. În ameţeala pastilelor, parcă ceva începe să se clarifice, au pentru prima dată în viaţa lor sentimentul de 
motivaţie, dar e ceva necunoscut și se retrag într-o carapace cât universul. Încerci să organizezi mintea lor pe categorii, pe diferenţiere între bine și rău, asemenea unui copil instruit să iasă pe frontul vieţii. Ștergi file sau le mototolești mintea ca pe o hârtie pe care o arunci în foc, sperând să rescrii apoi ce nu ai reușit de câteva internări încoace. 

Privirea le este mai senină acum, hainele vechi și uzate sunt înapoiate pentru a poposi pe următorii pacienţi fragili care vor păși dincolo de ușa de metal. Fumează o ultimă ţigară cu colegii de suferinţă, apoi își petrec câteva minute pe o bancă goală, în timpce, dinc olo de gratiile de la geam, toţi stau internaţi laolaltă... Cu lecţia învăţată dis-de-dimineaţă, lasă poarta spitalului tot mai în urmă, întorcându-se pentru scurt timp în mediul în care ceilalţi nu au învăţat nimic. Iar nimicul acesta nu e altceva decât un cerc vicios. 

Doza de ficțiune: „Colți încărcați de piatră”, de Isabela Brănescu 

Doza de ficțiune: „Fetiţele bătrâne” de Dana Voicu 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.