Doza de ficțiune: „Dantele interioare” de Monica Radu 

Doza de ficțiune: „Mici surprize” de Ruxana Anghiuș 

Fetițele bătrâne

Femeile bătrâne, când se duc, se micșorează. 

Pântecele lor par pântece de copii. Nici n-ai zice că acolo a fost odată un cuptor unde s-a copt o ființă. 

Mâinile lor se roagă într-una, buzele își cer iertare pentru cele făcute și nefăcute. Ar vrea să te mângâie, dar nu ajung. Ar vrea să te cuprindă, dar nu au putere. 

Zâmbesc la complimente și se bucură când văd ceva strălucitor.

Sunt cuminți. 

Sunt fetițe. 

Străini li se adresează cu „bunica” chiar dacă ele n-au fost nici măcar „mami”. 

Femeile bătrâne trec Dincolo greu. 

Se leapădă întâi de frumusețe, apoi de hărnicie, apoi de putere și de răbdare. 

Rămâne în urmă amintirea unei salate de cartofi, a unei plăcinte cu praz sau a unei creme de zahăr ars. 

Mâinile lor, fără obiectul muncii, se sfințesc. Albe, cu urme vinete de la perfuzii, așteaptă să fie împreunate pentru totdeauna. Dezbrăcate de bijuterii, cu câte o verighetă prea largă, se odihnesc. 

Mâinile astea au mângâiat, au robotit, au dojenit, n-au avut liniște. 

Cum le petrecem pe aceste fetițe, pe femeile bătrâne? 

Câteodată, într-un moment de luciditate își acoperă cu cămașa de noapte, cu cămașa de moarte, genunchiul dezgolit. 

Pentru că, în mijlocul tuturor celor care le schimbă pamperșii și le îndeasă cu lingurița mâncare pasată în gură, femeile bătrâne sunt pudice. 

Ar vrea să-și păstreze demnitatea și decența. 

Dar natura a hotărât altfel, a hotărât să le slăbească trupul și mintea și să le oblige să uite toate regulile de bună purtare respectate o viață. 

Și atunci ele se roagă deznădăjduit la Domnul să le ia. Sau rabdă cu stoicism propria neputință. 

Se lasă moale, nu mai au nimic de rezolvat, de apărat. 

Și noi nu le mai recunoaștem pe cele care ne-au fost model, care ne-au crescut, care ne-au iubit. 

Unii dintre noi fugim, să nu vedem decăderea. 

Ne rugăm și noi să li se curme suferința. 

Nu știm, de fapt, dacă e suferință și asta ne înnebunește, incertitudinea asta și faptul că nu depinde de noi, că omul e singur în fața morții și trebuie să se descurce. 

Pe bătrânele fetițe nu putem să le luăm în brațe și să le băgăm în burta noastră, să le protejăm așa cum ne-au protejat ele. 

Nimic din toate astea nu e posibil. 

Nimic. 

Doza de ficțiune: „Încă nu s-au maturizat” de Isabela Brănescu 

Doza de ficțiune: „Frâna” de Emilia Grecu 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.